Cum a afectat căderea dictatorului sirian Assad ambiţiile Rusiei în Africa

Rusia şi-a retras majoritatea forţelor din Siria, la câteva săptămâni după căderea lui Bashar al-Assad. Trupele lui Vladimir Putin au părăsit poziţii-cheie, inclusiv baza Qamishli din nordul Siriei, a declarat principala direcţie de informaţii militare a Ucrainei, potrivit The Telegraph.

Rusia menţine încă o prezenţă pe coasta Siriei la baza aeriană Khmeimim şi în portul Tartus, dar rapoartele indică faptul că se pregăteşte fie să reducă semnificativ, fie să se retragă complet.

Publicaţia citată afirmă că retragerea scoate în evidenţă schimbarea priorităţilor Moscovei, ridicând semne de întrebare cu privire la capacitatea sa de a-şi menţine influenţa în regiune pe fondul instabilităţii continue. Dar ridică, de asemenea, îndoieli cu privire la capacitatea Rusiei de a-şi proiecta puterea în Africa.

Controlul celor două baze principale din Siria este vital pentru misiunile Kremlinului de a direcţiona ajutoare, echipamente militare şi mercenari către Africa, nucleul proiectului personal de neocolonialism al lui Putin.

Acesta a încurajat în mod deliberat lovituri de stat în Africa de Vest şi i-a uimit pe liderii săi cu oferte de energie ieftină, cereale, sateliţi spion şi securitate, ca parte a luptei sale globale împotriva SUA şi a aliaţilor săi.

Consiliul pentru Relaţii Externe, un grup de reflecţie cu sediul în SUA, spune despre proiectul Kremlinului pentru Africa: „Obiectivul general al Rusiei este de a obţine mai mult sprijin pentru viziunea sa privind o ordine mondială multipolară bazată pe slăbirea influenţei occidentale”.

Analiştii spun că Putin a decis că Occidentul era vulnerabil în fostele colonii europene din Africa de Vest - în special Mali, Burkina Faso, Niger şi Republica Centrafricană.

Aşa că le-a vizat.

În Mali, Niger şi Burkina Faso, loviturile de stat încurajate de Rusia începând cu 2021 au instalat junte militare pro-Kremlin care au devenit oaspeţi obişnuiţi ai Moscovei. Între timp, Franţa şi SUA au fost obligate să desfiinţeze bazele militare din regiune.

În schimbul susţinerii acestor lovituri de stat şi a guvernelor militare rezultate, Putin se aşteaptă la politici pro-Rusia care includ sprijinirea politicilor sale în cadrul ONU, învinuirea Ucrainei şi a SUA pentru „terorismul global” şi predarea drepturilor asupra mineralelor şi minelor valoroase.

Însă, planul lui Putin de a submina Occidentul prin intermediul Africii a întâmpinat un obstacol major: liniile de aprovizionare.

Ruta dintre Rusia şi Africa de Vest este lungă, prea lungă pentru avioanele de marfă ruseşti foarte încărcate.

Şi aici au intervenit baza aeriană rusă Khmeimim şi baza navală Tartus din Siria. Acestea au devenit rotiţe vitale pentru rutele de realimentare ale Kremlinului pentru Africa de Vest.

„Controlul asupra bazelor navale şi aeriene din Siria este vital pentru interesele Rusiei în toată Africa”, a declarat săptămâna aceasta think tank-ul Atlantic Council, cu sediul în SUA.

Avioanele cargo ruseşti ar putea ateriza la Khmeimim pentru a se realimenta la jumătatea drumului către Libia - unde Rusia şi-a construit, de asemenea, un punct de sprijin prin susţinerea rebelilor cu baza la Benghazi - sau la aproximativ o treime din drum pentru zborurile către Africa de Vest.

Baza de la Tartus a devenit principala bază de „reaprovizionare şi reparaţii” a Rusiei în Marea Mediterană, oferind marinei ruse un port sigur şi un nod pentru a-şi proiecta puterea şi influenţa spre nordul Africii.

Problema Kremlinului în prezent este că nu are o înţelegere cu noul guvern islamist sirian, care a cucerit Damascul la începutul acestei luni, care să îi permită să păstreze controlul asupra acestor două baze.

Samuel Ramani, membru asociat al think tank-ului RUSI şi autor al cărţii „Rusia în Africa”, a descris prăbuşirea regimului lui Assad drept o „înfrângere geopolitică şi de statut pentru Rusia”, care nu numai că generează probleme logistice, dar îi subminează reputaţia în faţa dictatorilor pro-Kremlin din Africa.

„Modelul sirian de contrainsurgenţă bazat pe stabilitate autoritară a fost principala ofertă a Rusiei pentru autocraţiile în criză din Africa”, a spus el.

Chiar şi cei din interiorul Kremlinului au început să recunoască faptul că prăbuşirea regimului Assad în 11 zile înseamnă că Rusia trebuie să îşi ţină în frâu ambiţiile globale şi poate să îşi accepte rolul de putere regională.

„Prăbuşirea fostei Sirii este o veste proastă pentru Rusia, deoarece prezenţa sa militară acolo a extins semnificativ spaţiul de acţiune al Moscovei atât în Orientul Mijlociu, cât şi în Africa”, a scris Fiodor Lukyanov, un analist rus de afaceri externe.

Săptămâna trecută, forţele ruse din Siria au fost filmate în timp ce se retrăgeau din bazele de operaţiuni avansate mai mici la Khmeimim şi Tartus. Rebelilor li s-a spus să nu atace forţele ruse, dar Kremlinul a declarat că nu a obţinut încă un acord ferm pentru a păstra bazele.

Şi, după cum explică John Foreman, un fost ofiţer al Royal Navy care a fost anterior ataşat militar britanic în Rusia, nu există multe alternative decente la aceste două baze ca puncte de realimentare şi de proiectare a puterii pentru Kremlin.

„Bazele aeriene libiene sunt un substitut slab pentru Khmeimim în ceea ce priveşte facilităţile, pistele, poziţia şi securitatea”, a spus el.

Rusia are o anumită influenţă în estul Libiei, dar depinde de obţinerea permisiunii din partea aliaţilor săi de acolo pentru a le utiliza porturile şi bazele aeriene.

Săptămâna aceasta, oficiali americani au declarat că Kremlinul se află în discuţii pentru modernizarea instalaţiilor portuare din Libia. De asemenea, Kremlinul a trimis sisteme de apărare aeriană din bazele sale din Siria în Libia.

În Sudan, Rusia sponsorizează efectiv ambele părţi într-un război civil şi încă încearcă să negocieze accesul la Portul Sudan din Marea Roşie.

Ambele opţiuni sunt mult mai complicate, costisitoare şi fragile decât deplasarea de echipamente şi oameni prin bazele siriene. Ceea ce ne aduce înapoi la Africa de Vest.

Se preconizează o scădere a activităţii ruseşti

În Bamako, capitala Mali, Ulf Laessing, directorul programului Sahel din cadrul Fundaţiei Konrad Adenauer, un think tank german, a declarat că anticipează o scădere a activităţii Kremlinului în regiune din cauza problemelor logistice create de prăbuşirea regimului Assad în Siria.

„Este corect să spunem că Rusia nu va putea să se extindă mai mult, cum ar fi Ciadul, pe care probabil l-au avut în vizor. De asemenea, nu sunt sigur că vor putea să îşi menţină la acelaşi nivel operaţiunile actuale din Mali, Niger, Republica Centrafricană sau Burkina Faso”, a spus el.

În esenţă, destrămarea proiectului preferat al lui Putin în Siria, la mai puţin de 10 ani de la intervenţia sa mult anunţată acolo, ameninţă să submineze operaţiunile sale şi în Africa.

Săptămâna aceasta, Kaja Kallas, comisarul UE pentru afaceri externe, a declarat că este hotărâtă să convingă noul guvern sirian să închidă bazele ruseşti pentru a reduce influenţa Kremlinului în Africa.

Siria a fost întotdeauna călcâiul lui Ahile al proiectului african al Kremlinului.

Iar duşmanii lui Putin ştiu acest lucru.