De ce motorul franco-german, care a propulsat UE, este în prezent "kaput"

"Când Franţa şi Germania progresează, toată Europa progresează. Când nu avansează, totul se opreşte", a spus fostul preşedinte francez Jacques Chirac în urmă cu aproape un sfert de secol, la una dintre întâlnirile periodice dintre cele două cele mai mari state membre ale UE, potrivit The Guardian.

Aşadar, ce părere ar avea Chirac, care a murit în 2019, despre starea actuală a faimosului motor franco-german care, de la înfiinţarea blocului, a propulsat atât de mult proiectul european postbelic? Acesta nu pare atât şubred, cât mai degrabă complet falimentar.

Emmanuel Macron a numit vineri un nou prim-ministru, aliatul său loial de centru Francois Bayrou, care devine al patrulea premier al Franţei în acest an şi va avea sarcina dificilă de a încerca să formeze un guvern stabil după prăbuşirea, săptămâna trecută, a celei mai scurte administraţii din ţară de după 1958.

Între timp, deficitul sectorului public al Franţei este pe cale să depăşească 6,1% din PIB anul acesta, de peste două ori limita zonei euro; datoria publică este de 110% din PIB şi în creştere; iar pieţele de obligaţiuni au evaluat Franţa luna aceasta ca fiind uşor mai puţin solvabilă decât Grecia.

În Germania, coaliţia fracţionară de centru-stânga aflată la putere în ultimii trei ani s-a prăbuşit luna trecută sub greutatea propriilor contradicţii ideologice şi sub presiunea crizelor multiple declanşate de invazia rusă la scară largă împotriva Ucrainei.

Oricine va deveni cancelar după alegerile din 23 februarie va trebui să se ocupe cea mai puţin performantă mare economie a lumii, afectată de costurile ridicate ale energiei şi ale forţei de muncă, precum şi de birocraţie, de infrastructura degradată şi de expansiunea digitală lentă.

Încetinirea relaţiilor cu principalul partener comercial, China, a dat, de asemenea, o lovitură exporturilor germane, un punct forte tradiţional, în timp ce industria auto, foarte importantă, a întârziat să dezvolte vehicule electrice (VE) atractive şi se confruntă acum cu ameninţarea unor tarife vamale drastice din partea SUA sub Donald Trump.

Având în vedere că Franţa nu va putea organiza noi alegeri parlamentare până în iulie, iar Germania este posibil să nu aibă un nou guvern până în iunie, instabilitatea politică de la vârful celor mai influente două ţări ale UE va împiedica în mod inevitabil procesul decizional al UE.

Parisul şi Berlinul sunt considerate axa centrală de putere a UE, conducând politica şi definind principalele direcţii ale agendei sale.

Cu ambele capitale incapabile să ia decizii politice majore din cauza lipsei unor guverne puternice, blocul european ar putea înfrunta luni sau mai mult de stagnare.

Problemele economice şi fiscale paralele ale celor două mari puteri vor cântări greu şi asupra UE. Unii analişti consideră că cele mai mari două economii ale blocului - care reprezintă 41% din PIB-ul total al UE 27 - se vor contracta amândouă economic în 2025.

Momentul nu putea fi mai nepotrivit, Europa confruntându-se cu revenirea politicilor „America pe primul loc” sub a doua preşedinţie a lui Trump, cu industria germană (în special) în criză.

Cum s-a ajuns la această situaţie nu este prea greu de înţeles. Cu toate acestea, nu este la fel de uşor să ne dăm seama cum ar putea Franţa şi Germania să iasă din spirala lor negativă politică şi economică.

Când guvernul german s-a prăbuşit luna trecută, observatorii au fost mai puţin surprinşi de dispariţia sa decât uimiţi că a reuşit să reziste atât de mult.

La 6 noiembrie, când cancelarul Olaf Scholz l-a concediat pe ministrul de Finanţe Christian Lindner, în urma unei dispute dure de căteva luni privind bugetul, acesta a pus în mişcare un lanţ de evenimente despre care optimiştii spun că oferă ţării o şansă vitală la reînnoire.

„Îndrăznim să investim puternic în viitorul nostru ca o ţară puternică? Vom asigura locurile de muncă şi ne vom moderniza industria? Vom asigura pensii stabile, asistenţă medicală de încredere şi îngrijiri medicale bune?”, a declarat miercuri Scholz.

Demiterea lui Lindner a lăsat Germania cu o alianţă minoritară a social-democraţilor lui Scholz (SPD) şi a ecologiştilor Verzi, capabilă doar să elaboreze cele mai superficiale politici de acum până la formarea unui nou guvern.

Luni, Scholz, nepopular din punct de vedere istoric, dar totuşi candidatul partidului său pentru realegere, se va confrunta cu un vot de încredere pe care l-a solicitat pentru a declanşa noile alegeri.

Dacă Scholz pierde votul deputaţilor, preşedintele Frank-Walter Steinmeier va dizolva parlamentul, iar Germania va începe oficial o campanie intens trunchiată, întreruptă de sărbătorile de Crăciun.

Un sondaj recent plasează CDU/CSU de centru-dreapta la 31%, urmat de Alternativa pentru Germania (AfD) de extremă dreaptă la 18%, SPD-ul lui Scholz la 17% şi Verzii la 13%. FDP şi noua Alianţă conservatoare de stânga Sahra Wagenknecht se situează în jurul pragului de 5% pentru reprezentare parlamentară.

Prin urmare, viitorul lider al Germaniei este Friedrich Merz, un vechi rival al colegei sale creştin-democrate Angela Merkel, mai moderată, al cărei mandat de cancelar de 16 ani l-a lăsat pe Merz în mare parte în izolare politică.

El a folosit acest timp pentru a-şi construi o mică avere în afaceri, în special la unitatea germană a firmei multinaţionale de investiţii BlackRock. Merz, al cărui temperament notoriu s-a domolit uşor cu vârsta, a promis să scoată Germania dintr-o criză economică profundă, adoptând în acelaşi timp o poziţie mai dură în ceea ce priveşte apărarea, Rusia şi migraţia.

Dar, deoarece alianţa de centru-dreapta CDU/CSU a lui Merz, presupunând că va fi prima, are puţine şanse de a obţine majoritatea absolută, alegerea partenerului său de coaliţie va diminua inevitabil planurile sale de reformă economică. Toate partidele importante au exclus colaborarea cu extrema dreaptă.

„Modelul economic actual al Germaniei, în care furnizarea de combustibili fosili ieftini şi producţia de automobile cu motoare cu combustie joacă un rol central, pare depăşit - dar politicienii rareori îndrăznesc să spună acest lucru deschis. Sunt cel puţin sceptic că va exista un adevărat nou început în viitorul apropiat”, a declarat Kai Arzheimer, politolog la Universitatea din Mainz.