Prăjitură cu fructe de pădure şi ciocolată - un răvaş dulce de iubire
alte articole
Ziua îndrăgostiţilor(Valentine) sau Dragobetele sunt zile simbolice alese în această perioadă a anului pentru a sărbători iubirea şi reînnoirea jurămintelor, în simbioză cu fenomenul natural, ciclic al reînvierii naturii. Sunt un îndemn de-a ne opri pentru câteva clipe din goana timpului să sărbătorim umanitatea şi esenţa ei, compasiunea. Gândul de-a surprinde plăcut pe cei dragi cu o mică atenţie, de-a dărui o floare, de-a petrece timp împreună sau a împărţi o mâncare preferată, sunt gesturi altruiste de toleranţă faţă de cei apropiaţi şi de acceptare, gesturi simple ce creează momente şi amintiri de neuitat.
Sperăm ca reţeta de mai jos să vă inspire în a prepara o surpriză plăcuta de Valentine sau Dragobete celor dragi.
Doar câteva forme folosite pentru decuparea literelor, care apoi se îmbracă în ciocolată şi se ornează cu fructe sau bombonele, pot transforma un blat obişnuit într-un răvaş dulce de iubire.
Ingrediente:
Pentru blat:
2 căni de faină,
1 pacheţel de praf de copt,
1/2 linguriţă de sare,
1 pliculeţ de zahăr vanilat,
125 g unt la temperatura camerei,
12 linguri de zahăr,
4 ouă mari la temperatura camerei,
1 cană de iaurt la temperatura camerei (sau ½ cană de iaurt ½ cană piure de fructe)
pentru cremă:
100 g unt la temperatura camerei,
1 ½ căni de zahăr pudră,
3 linguri de cacao,
1 cană de resturi de blat rămase de la decupare, fărâmiţate,
1/2 cană de piure de fructe sau 6 linguri de gem de fructe
pentru glazură:
250 g chipsuri de ciocolată,
125 ml smântâna lichidă
pentru decorat:
Câteva căpşuni sau alte fructe de pădure şi/ sau bombonele pentru decorat.
Modul de preparare:
Prepararea blatului
Într-un castron se amestecă făina cu praful de copt, vanilia şi sarea. Într-un castron mare, se freacă untul cu zahărul granulat, folosind o lingură de lemn sau un mixer setat pe viteză medie-mare aproximativ 3 minute, până când compoziţia devine pufoasă.
Se adaugă ouăle, unul câte unul.
Se pune apoi pe rând din amestecul de făină, alternând cu iaurtul şi piureul de fructe, amestecând uşor, prin mişcări circulare de jos în sus, până când toate ingredientele sunt încorporate.
Aluatul se toarnă în formă de prăjitura şi se dă la copt pentru 25-30 minute, în funcţie de cuptor.
Blatul este copt atunci când se desprinde uşor de pe marginile tăvii, iar dacă se testează cu o scobitoare, aceasta trebuie să iasă curată.
Se lasă să se răcească în tavă cam 5 minute, apoi se scoate pe un platou de prăjitura pentru a se răci complet.
Folosind forme de litere, se decupează blatul.
Resturile de blat rămase de la decupat se sfărâma, iar o parte din ele se vor folosi la prepararea cremei.
Folosind un cuţit cu lamă subţire, fiecare literă se taie pe lungime, pentru a le unge cu cremă.
Pentru prepararea cremei, se freacă untul cu zahărul pudră, apoi se adaugă pe rând câte o lingură de cacao.
Separat se amestecă o cană de fărâmituri de blat cu ½ cană de piure de fructe sau gem, care apoi se toarnă în crema de unt.
Se amestecă până când compoziţia se omogenizează, apoi crema se întinde pe câte o jumătate de literă.
După ce literele se lipesc cu cremă, se îmbracă în glazura ciocolată.
Pentru prepararea glazurii de ciocolată, se topeşte într.-o oală pe aburi ciocolata cu smântâna lichidă. Opţional, se poate adăuga şi un cubuleţ de unt.
După ce toate literele au fost glazurate, se ornează cu căpşuni, fructe de pădure, şi/ sau bombonele decorative.
Se lasă deoparte să se întărească glazura, apoi se servesc. Se pot păstra câteva zile la frigider. Se recomandă servirea lor la temperatura camerei.
Vă dorim poftă bună!
Notă: Dacă doriţi, puteţi renunţa la cremă. Blatul umed, îmbrăcat în ciocolată şi ornat cu fructe de pădure sunt suficiente pentru a da un gust plăcut şi bogat prăjiturelelor.