O reporteră a NTDTV, media afiliată la Epoch Times, a fost jefuită la Washington sub ameninţarea armei

Iris Tao, reporter NTD, transmiţând de la Casa Albă, 27 ianuarie 2023. (Screenshot - NTDTV)
Eva Fu
30.01.2023

O reporteră de la NTDTV, organ de presă afiliat la The Epoch Times, a fost jefuită sub ameninţarea armei pe 28 ianuarie chiar în faţa complexului său de apartamente din Washington D.C., incident ce a stârnit îngrijorări în ceea ce priveştă rata în creştere a criminalităţii în zonă, dar şi întrebări privitoare la faptul că jaful ar fi fost mai mult decât un act întâmplător.

"Da-mi telefonul", a fost primul lucru pe care Iris Tao, reporter la Casa Albă pentru NTD, l-a auzit chiar când a ieşit din complexul de apartamente.

Cel care o somase era un bărbat de culoare, slab, cu o înălţime de aproximativ 1,80 metri, îmbrăcat în negru din cap până în picioare. Individul purta o mască de schi neagră, o pălărie neagră, o haină neagră şi pantaloni negri cu dungi albe, şi-a amintit reportera. Agresorul o ameninţa cu un pistol, de la aproximativ un metru distanţă.

Incidentul s-a petrecut în jurul orei 8:30 dimineaţa, iar pe stradă nu erau trecători. Înainte ca ea să poată reacţiona, bărbatul a băgat mâna direct în buzunarul jachetei ei de puf, unde se afla telefonul, şi i l-a smuls, povesteşte tânăra reporteră.

"Dă-mi portofelul. Altfel, o să te lovesc şi o să te pocnesc", a cerut apoi bărbatul, îşi aminteşte Tao, încă marcată de eveniment. Bărbatul i-a cerut şi laptopul, dar a insistat pentru portofelul ei, când aceasta a susţinut că avea doar cărţi la ea.

Neavând de ales, ea a scos din rucsac o trusă de creioane care conţinea doar o cartelă de metrou. Bărbatul, aparent neinteresat, i-a cerut parola de la telefon. Când Tao a refuzat, el a lovit-o cu pistolul în faţă, lăsându-i un semn roşu pe obraz înainte de a fugi într-o clădire de apartamente din apropiere.

"Odată ce a început să fugă de mine, am început să strig: 'Ajutor, ajutor, ajutor!'", a relatat Tao. Doi vecini au ieşit şi au ajutat-o pe reporteră să sune la poliţie.

În timp ce bărbatul a fost înregistrat de camerele de luat vederi intrând într-o clădire aflată la un bloc distanţă, poliţia nu a reuşit să intre în structură. Când Tao a verificat ultima dată semnalul de localizare a telefonului său câteva ore mai târziu, înainte de a pierde accesul, bărbatul se afla într-o altă clădire, la aproximativ 15 minute de mers cu maşina.

Cartierul din sud-vestul oraşului D.C. în care locuieşte Tao, aflat la aproximativ trei kilometri de Capitoliu, are o rată a criminalităţii ridicată, a aflat Tao de la ofiţerul Michael Kim de la Biroul de legătură cu Asia al poliţiei oraşului, care lucrează în zonă de aproximativ un deceniu. Kim bănuieşte că agresorul locuieşte în apropiere, deoarece are acces de securitate la acea clădire, potrivit lui Tao.

Poliţia din D.C. nu a răspuns până la ora închiderii ediţiei la o solicitare a The Epoch Times cu privire la acest caz.

De la 1 ianuarie până la 27 ianuarie, Departamentul de Poliţie Metropolitană a înregistrat 2.190 de infracţiuni, inclusiv 156 de jafuri, în creştere cu 16% faţă de aceeaşi perioadă din 2022.

Baza de date americană de analiză a cartierelor NeighborhoodScout situează Washingtonului pe locul 2 din 100 în ceea ce priveşte rata de siguranţă şi îl descrie ca fiind "mai sigur decât 2% dintre oraşele din SUA".

Tao a fost calmă pe tot parcursul incidentului, dar mai târziu i s-au derulat în minte diferite scenarii.

"Dacă aş fi încercat să mă lupt cu el, ar fi încercat de fapt să mă împuşte sau să mă lovească şi mai rău?", s-a întrebat ea.

Încă nesigură cu privire la modul în care a devenit o ţintă, Tao a observat totuşi mai multe puncte neobişnuite în ceea ce priveşte neplăcutul incident.

"De ce a fost chiar în faţa apartamentului nostru?", a spus ea.

Spre deosebire de majoritatea scenariilor, în care un hoţ ar putea cere bani, bărbatul părea să se arate mai interesat de telefonul şi laptopul ei decât de bani. În plus, el ştia cumva că ea avea un telefon la ea, chiar dacă nu era vizibil din exterior, şi a pus imediat mâna în buzunarul potrivit.

Faptul că a cerut codul PIN al telefonului a fost "şi mai suspect", a spus Tao, deoarece, în mod normal, astfel de telefoane ar fi fost şterse şi revândute şi, prin urmare, accesul la telefon este inutil.

Tao s-a considerat norocoasă că a scăpat doar cu o rană uşoară, lucru care nu s-a întâmplat în cazul lui Sarah Liang, reporter la ediţia din Hong Kong a cotidianului The Epoch Times.

În mai 2021, Liang a fost agresată de un bărbat care mânuia o bâtă de aluminiu în faţa blocului în care locuieşte şi care a lăsat-o cu vânătăi pe ambele picioare, acesta fiind cel mai recent dintr-o serie de atacuri despre care se crede că au fost orchestrate de Partidul Comunist Chinez (PCC) într-o campanie de reducere la tăcere a reportajelor independente.

Încă de la înfiinţare, The Epoch Times a atras furia regimului de la Beijing pentru că a relatat fără cenzură despre abuzurile vaste ale PCC în materie de drepturi şi corupţie.

Cu o lună înainte de atac, Liang observase că un bărbat o urmărea în faţa unei staţii locale de transport în comun, iar cu două zile mai devreme, un alt bărbat, care pretindea că livrează un pachet mare, a bătut la uşa ei şi i s-a adresat pe nume. Bărbatul a susţinut că pachetul a fost trimis de cineva din străinătate, dar Liang nu a recunoscut expeditorul şi nu aştepta nicio livrare. Trăsăturile faciale ale ambilor bărbaţi erau parţial ascunse de măşti.

Revenind la cazul lui Iris Tao, demn de menţionat este faptul că, în urmă cu trei zile înainte de jaful armat, ea se afla la o conferinţă de presă la Casa Albă cu John Kirby, purtătorul de cuvânt al Consiliului de Securitate Naţională de la Casa Albă, eveniment la care adresase următoarea întrebare:

"Crede SUA această nouă cifră a guvernului chinez care spune că au fost 70.000 de morţi?", a întrebat ea.

John Kirby a replicat: "Am continuat să-i încurajăm pe chinezi să fie cooperanţi cu analizele şi studiile internaţionale despre COVID, iar ei nu au fost pe deplin transparenţi. Şi nu putem vorbi despre veridicitatea acelor cifre. Îndemnăm China să fie pe deplin transparentă cu privire la ceea ce se întâmplă".

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor