Muzeul Prado: "Expoziţia Velazquez, Rembrandt şi Vermeer - Aspecte înrudite" (video)

Acum nu mai există rivalitate din punct de vedere artistic între cele două naţiuni Spania şi Olanda. Secolul al XIX-lea a dat o părtinire naţionalistă istoriei artei: pictura era văzută ca o expresie a identităţii unei naţiuni - Velazquez spaniol, iar Rembrandt 100% olandez. Acest fel de gândire nu există în această expoziţie deschisă la Muzeul Prado din Madrid după cum arată şi titlul.

Curatorul expoziţiei Alejandro Vergara afirmă: ” Naţionalismul a contaminat povestea istoriei artei. Nici Velazquez sau Vermeer şi nici alţi pictori ai vremii nu au exprimat în arta lor esenţa naţiunilor lor, ci idealuri estetice pe care le-au experimentat în mediul lor. Spaniolii şi olandezii pictează în acelaşi mod, deoarece împărtăşesc un spaţiu cultural comun”. Ceea ce îi apropie este mult mai mult faţă de ceea ce îi separă. Ortega y Gasset o spunea deja: ”Unitatea picturii occidentale este una dintre marile fapte care fac ca unitatea culturii europene să se manifeste”.

Expoziţia este sponsorizată de Fundaţia AXA şi se bucură de participarea Muzeului Rijks (Rijksmuseum) din Amsterdam, cunoscut ca sanctuarul picturii olandeze, care a împrumutat 17 pânze, inclusiv opere de Rembrandt. În acest an se comemorează 350 de ani de la moartea lui Rembrandt şi Vermeer. În octombrie, Rijksmuseum din Amsterdam va inaugura o expoziţie similară acesteia, dar cu o versiune şi format distinct, la care vor fi expuse 14 opere din Prado.

Expoziţia reuneşte 11 opere de Velazquez, 6 opere de Rembrandt şi 2 opere de Vermeer împreună cu alte 72 de lucrări din muzeu: am fi capabili sa spunem care sunt olandeze şi care spaniole? Greu de spus, deoarece cum spune comisarul expoziţiei, există multe asemănări între ambele şcoli, ce deţin elemente atât din pictura italiană (Caravaggio şi maeştri veneţieni) cât şi flamenco. Ei împart acelaşi gust pentru realism, îndepărtându-se de figurile renaşterii (filozofi, zei şi sfinţi). Observăm interesul comun pentru obiecte de zi cu zi, interioare, pentru lucruri sobre şi austere.

Comisarul afirmă că există totuşi diferenţe între şcolile ”epocii de aur” (spaniolă şi cea olandeză ), care au fost exagerate. Afirmă că nu suntem egali, dar nici atât de diferiţi, deoarece în Spania s-a făcut mai mult pictură religioasă decât în Olanda, biserica, curtea şi aristocraţia fiind principalii clienţi, pe când în Olanda pictura era de dimensiuni mai mici, fiind în mâna comercianţilor.

Directorul Muzeului Prado, Miguel Falomir, susţine că această expoziţie ”atenuează deficitul cronicilor despre colecţia ce vizează pictura olandeză. Expoziţia reprezintă o manifestare strălucitoare a culturii europene”. Colecţiile existente prezintă şcoli naţionale, lucru pe care Falomir doreşte să le corecteze în viitor: ”nu vor exista graniţe atât de rigide”.