Liiceanu: Cum credeţi că se simt oamenii când văd tot felul de imbecili conducându-i?

Urgenţa României nu sunt penalii şi nici condiţiile din închisoare, ci faptul că există copii care la 7-8 ani merg zeci de kilometri ca să ajungă la şcoală sau că românii pleacă pe capete în străinătate, a tras un semnal de alarmă Gabriel Liiceanu.
Gabriei Liiceanu (Epoch Times România)
Andrei Pricopie
16.04.2017

Românii sunt prinşi într-un cerc al puterii care duce la o "dictatură pusă sub masca democraţiei", a tras un semnal de alarmă, recent, la Realitatea TV, filozoful Gabriel Liiceanu, care susţine că se simte "prizonierul Parlamentului, Guvernului, al Curţii Constituţionale, Avocatul Poporului şi aşa mai departe".

"Suntem un popor traumatizat afectiv. Cum credeţi că se simt oamenii când văd tot felul de imbecili conducându-i? Cum să accepţi că pe tine te reprezintă o putere de mâna a 14-a? Ce se întâmplă acum în România nu te face să fii mândru. Nu poţi fi mândru că în Parlament sunt 20 de penali, că guvernul este făcut din incompetenţi, că şeful Camerei Deputaţilor şi preşedintele Senatului sunt penali. Aceşti domni ai puterii merg către un cerc al dictaturii pus sub masca democraţiei. Dacă facem o analiză a felului în care îşi pasează mingea de la unul la altul, o să vedem că suntem prinşi într-un cerc din care nu putem ieşi", a declarat Liiceanu.

Legat de masivele proteste de stradă declanşate de OUG 13, filozoful a opinat că "cei din piaţă sunt generaţia care n-a cunoscut comunismul, cei care n-au apucat să fie spălaţi pe creier".

"Aceşti oameni au folosit device-urile electronice nu pentru a convoca zeci de mii de prieteni şi semeni la un concert rock, ci pentru a-i chema să lupte împotriva corupţiei şi a felului în care erau abuzaţi şi prostiţi prin acea sinistră Ordonanţă 13. Oamenii aceştia sunt formidabili", a afirmat Liiceanu.

În acelaşi timp, filozoful a nominalizat şi principalele urgenţe ale României pe care cei aflaţi la putere ar trebui să le rezolve:

1. Dezanalfabetizarea, suprimarea analfabetismului funcţional. Nu poţi fi la nivelul secolului 21 cu 40% din populaţie anaflabetă funcţional.

2. Punerea competenţelor la locul lor şi punerea la locul lor a incompetenţilor.

3. Depolitizarea instituţiilor publice.

"Urgenţa României nu sunt penalii şi nici condiţiile din închisoare, ci faptul că există copii care la 7-8 ani merg zeci de kilometri ca să ajungă la şcoală, că românii pleacă în străinătate", a concluzionat Liiceanu.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor