Fenomenul multipolarităţii necontrolate - V

În cea de-a cincea parte a seriei, aş vrea să mă concentrez pe a treia caracteristică a „noii lumi” care se desfăşoară înaintea noastră, şi anume multipolaritatea. Voi pune în discuţie modul cum văd eu intrarea în scenă a acestei multipolarităţi pe plan internaţional şi voi ilustra conceptul prin ascensiunea a două state: China şi India. În următoarea parte, voi aplica acest cadru războiului din Ucraina, care reprezintă terenul real al politicii.

Astfel, propun următoarea imagine: prima dată, putem vorbi de o împărţire a lumii din punct de vedere ideologic, şi aici, la modul cel mai reducţionist, putem despărţi 2 lumi: lumea democratică şi liberă, pe de o parte, şi lumea nedemocratică, autoritară, totalitară, pe de altă parte. Desigur, există multe nuanţe, dar am propus doar o imagine destul de simplă. Unii dintre voi aţi putea spune: bine, dar asta a fost caracteristic doar Războiului Rece. Răspunsul meu este: parţial da, parţial nu. În primul rând, după al Doilea Război Mondial, existau doar două puteri care contau: Statele Unite şi Uniunea Sovietică, una fiind clar o forţă democratică, cealaltă o forţă totalitară, (o lume bipolară). Europa era devastată după război, iar Mao Zedong în China era preocupat să ucidă între 60 şi 100 de milioane de cetăţeni proprii. După ce am observat împreună o astfel de lume, imaginaţi-vă o împărţire a polilor de putere.

Dacă în anii 1945-1990 se putea vorbi despre Statele Unite ale Americii şi Uniunea Sovietică drept polii principali de putere, din data de 7 septembrie 2013 se poate vorbi despre naşterea unei lumi multipolare care acum s-a făcut vizibilă şi este oficial recunoscută la nivel internaţional. De ce am ales această dată? Atunci Secretarul General al Partidului Comunist Chinez a inaugurat marea capcană economică numită „Iniţiativa Drumul şi Centură” (Belt and Road Iniţiative). În discursul de inaugurare a acestui imens program economic (mai bine zis, o capcană economică a datoriilor), comunistul Xi Jinping a rostit faimosul său discurs: „Pentru a crea legături economice mai strânse, a aprofunda cooperarea şi a extinde spaţiul de dezvoltare în regiunea eurasiatică, ar trebui să adoptăm o abordare inovatoare şi să construim împreună o <>.

Aceasta va fi o întreprindere importantă, în beneficiul popoarelor din toate ţările de-a lungul traseului. Pentru a transforma acest lucru în realitate, putem începe cu activităţi în domenii individuale şi le putem conecta în timp pentru a acoperi întreaga regiune”. Astfel, din punctul meu de vedere, MULTIPOLARITATEA s-a născut la data de 7 septembrie 2013, când China şi-a proiectat oficial puterea la nivel internaţional prin acest proiect de control economic cu un mare potenţial militar şi de diminuare a influenţei economice a Statelor Unite ale Americii şi a Uniunii Europene. Este aceasta singura caracteristică a multipolarităţii sau de ce China a devenit cea de-a treia putere? Cu siguranţă, nu. China a şi fondat o serie de organizaţii internaţionale, propunând astfel un sistem paralel economic şi al relaţiilor internaţionale, spre exemplu, Organizaţia de la Shanghai.

Se poate deci observa clar că lumea începe să fie modelată de fenomenul multipolarităţii. În acelaşi timp, se pot observa clar statele democratice şi se pot observa clar statele autoritare şi totalitare, atât la nivel naţional, cât şi internaţional. Problema este că această multipolaritate este una necontrolată. În timpul Războiului Rece există o ordine, stabilită nu doar de ideologie, dar şi de descurajarea nucleară. Acum, nu mai poate fi stabilită o ordine: dezvoltarea necontrolată a inteligenţei artificiale, dar şi marea greşeală a lumii vestice de a îngrăşa China comunistă, a dus la apariţia unui nou pol de putere, care a declanşat o puternică reacţie internaţională din partea SUA şi a Uniunii Europene, însă prea târziu şi mult prea subtil. Dezvoltarea economică a Vestului s-a datorat, în mare parte, şi fenomenului de externalizare a marilor companii, care şi-au deschis filiale în Asia pentru a beneficia de o forţă de muncă mai ieftină. De asemenea, de-a lungul timpului, China a devenit din ce în ce mai ameninţătoare pentru vecinii ei, iar vecinii ei au început să se dezvolte economic şi militar nu atât pentru a „conta” pe plan internaţional, ci pentru nevoia de contrabalansare, pentru a contracara un pericol real.

Acum există patru jucători majori şi o putere emergentă: Statele Unite, Republica Populară Chineză, Federaţia Rusă, Uniunea Europeană ca întreg şi o putere în ascensiune, India. Când privim peisajul politic al ţărilor, se poate spune clar că Statele Unite şi Uniunea Europeană sunt ţări democratice, cu toate problemele şi imperfecţiunile lor. Şi se poate observa clar că Rusia şi China sunt regimuri totalitare. Ce caută India în această ecuaţie? India este văzută ca o democraţie parţial liberă, cu un scor de 63 în ceea ce priveşte libertatea globală şi un scor de 50 în ceea ce priveşte libertatea pe internet, conform Freedom House.Aceasta înseamnă nu numai faptul că bipolaritatea Războiului Rece s-a încheiat, ci şi că lumea unipolară modelată de Statele Unite după Războiul Rece este aproape de un deznodământ care nu aduce veşti bune.

India este o putere în ascensiune, care încearcă să-şi echilibreze interesele, aliaţii şi duşmanii. În ceea ce priveşte relaţiile dintre India şi ceilalţi jucători majori, există două observaţii principale:

1. Tarifele impuse de administraţia Trump împotriva Indiei din cauza faptului că India importa petrol rusesc au avut un efect advers: chiar dacă relaţia dintre India şi Rusia ar putea avea de suferit în viitor, India s-a apropiat din ce în ce mai mult de inamicul său natural, China comunistă.

2. Între India şi Uniunea Europeană au loc negocieri foarte complexe pentru un Acord de Liber Schimb începând cu 2022, ultima rundă de negocieri având loc între 6 şi 10 octombrie 2025. Mai sunt reguli de bază care trebuie discutate şi convenite, dar o anumită problema este de cea mai mare importanţă: soluţionarea litigiilor. Cu alte cuvinte, cum vor reacţiona ambele părţi una faţă de cealaltă în cazul încălcării regulilor? Cine ar trebui să fie judecător în aceste chestiuni? În documentul negociat între 8 şi 12 septembrie, este scris: „Din cauza constrângerilor de timp, negociatorii nu au discutat regulile pentru medierea interstatală de data aceasta. Puţinele probleme care rămân deschise vor fi ridicate în runda următoare”. Dacă ne uităm la runda anterioară de negocieri din iulie 2025, când vine vorba de acest capitol, se menţiona: „Negociatorii au făcut progrese foarte bune în ceea ce priveşte regulile pentru medierea interstatală”.

În documentul din luna octombrie se vorbeşte despre o divergenţă de opinii în zona de negociere a investiţiilor: „Cu toate acestea, există în continuare divergenţe substanţiale în ceea ce priveşte aspectele cheie”. Aceasta este o problemă cheie, deoarece UE nu ar trebui să facă aceeaşi greşeală pe care a făcut-o în relaţia cu China comunistă, unde nicio regulă nu a fost respectată şi nu au existat consecinţe pentru omologul chinez, atunci când China a încălcat o regulă. Nimeni din emisfera vestică nu a făcut nimic pentru a împiedica Partidul Comunist Chinez să exercite o influentă periculoasă în Africa, Europa sau Asia. Dimpotrivă, Occidentul a devenit mai dependent de China comunistă atât în ceea ce priveşte faimoasa „energie verde”, cât şi în ceea ce priveşte alte bunuri şi servicii (am văzut situaţia clară în cazul pandemiei de COVID-19).

După ce am schiţat un contur al multipolarităţii necontrolate pe plan internaţional şi am urmărit cum China şi India îşi croiesc locul în noua ierarhie a puterii, următoarea parte a seriei se va îndrepta spre consecinţele iluziei că relaţiile economice reciproce opresc orice război, chintesenţa teoriei neoliberale a relaţiilor internaţionale. Consecinţa principală este războiul de agresiune al Federaţiei Ruse împotriva Ucrainei. Însă acest război nu poate fi privit doar prin prisma unui război între Ucraina şi Federaţia Rusă şi nici doar prin prisma unui conflict între Uniunea Europeană şi Statele Unite ale Americii prin Ucraina şi Federaţia Rusă. Acest război poartă marea amprentă a multipolarităţii relaţiilor internaţionale.

Materialul face parte dintr-o serie mai mare: Europa între ciocanul istoriei şi nicovala inteligenţei artificiale