Guvernul R. Moldova a aprobat facilităţi noi pentru producerea de energie din surse regenerabile

Electricianul Andrea Schmidt verifică panourile solare ale unei centrale fotovoltaice în Puchheim, în apropiere de Munich, Germania, în 16 iunie 2011. (Christof Stache / AFP / Getty Images)
Tatiana Chiriac
14.12.2021

Comunităţile rurale, producătorii agricoli şi crescătorii de animale vor putea diminua cheltuielile de producere şi întreţinere folosind instalaţiile fotovoltaice. În acest sens, Guvernul de la Chişinău a aprobat, în şedinţa de marţi, avizul la proiectul de lege pentru modificarea Codului Funciar.

Documentul prevede modificări care vor permite amplasarea pe terenurile cu destinaţie agricolă a sistemelor fotovoltaice solare fără a fi necesară schimbarea destinaţiei. Conform aceloraşi modificări se permite schimbarea destinaţiei terenurilor agricole de calitate superioară pentru construcţia instalaţiilor eoliene.

Conform documentului, se prevede ca instalaţiile fotovoltaice să fie fixate la sol prin structură metalică şi nu prin utilizarea betonului armat sau al altui tip de materiale de construcţie care, ar avea impact negativ asupra fertilităţii solului.

Totodată, se prevăd măsuri pentru a conserva şi spori fertilitatea solului. La fel, sunt incluse condiţiile de proiectare, instalare, montare şi amplasare a sistemelor solare fotovoltaice şi a centralelor electrice eoliene.

Proiectul mai prevede ca panourile fotovoltaice să fie amplasate pe terenuri cu soluri degradate care au bonitatea mai mică de 40 de puncte.

Executivul informează că modificările sunt necesare pentru a proteja terenurile de calitate superioară şi pentru a creştere siguranţa energetică, reducerea importului de energie.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor