Un înalt oficial NATO cere liderilor de afaceri să se pregătească pentru un "scenariu de război"
Un oficial militar de rang înalt al NATO a îndemnat luni companiile să fie pregătite pentru un scenariu de război şi să îşi ajusteze liniile de producţie şi distribuţie în consecinţă, pentru a fi mai puţin vulnerabile la şantajul unor ţări precum Rusia şi China, transmite Reuters.
„Dacă ne putem asigura că toate serviciile şi bunurile esenţiale pot fi livrate indiferent de situaţie, atunci aceasta este o parte esenţială a descurajării noastre”, a declarat la Bruxelles preşedintele comitetului militar al NATO, amiralul olandez Rob Bauer.
Vorbind la un eveniment organizat de think tank-ul Centrul de Politici Europene, el a descris descurajarea ca fiind mult mai mult decât o simplă capacitate militară, subliniind că toate instrumentele disponibile ar putea fi utilizate într-un război.
„Vedem acest lucru în numărul tot mai mare de acte de sabotaj, iar Europa a văzut acest lucru în aprovizionarea cu energie. Am crezut că avem o înţelegere cu Gazprom, dar de fapt am avut o înţelegere cu Putin. Acelaşi lucru este valabil şi pentru infrastructura şi bunurile deţinute de China. De fapt, avem o înţelegere cu (preşedintele chinez) Xi (Jinping)”, a subliniat Bauer.
Amiralul a remarcat totodată şi dependenţa Occidentului de livrările din China, unde sunt produse 60% din toate materialele din pământuri rare şi prelucrate 90%. El a afirmat că ingredientele chimice pentru sedative, antibiotice, antiinflamatoare şi medicamente pentru scăderea tensiunii arteriale provin, de asemenea, din China.
„Suntem naivi dacă credem că Partidul Comunist nu va folosi niciodată această putere. Liderii de afaceri din Europa şi America trebuie să realizeze că deciziile comerciale pe care le iau au consecinţe strategice pentru securitatea naţiunii lor.
Întreprinderile trebuie să fie pregătite pentru un scenariu de război şi să îşi adapteze liniile de producţie şi distribuţie în consecinţă. Pentru că, în timp ce armata poate câştiga bătălii, economiile sunt cele care câştigă războaie”, a avertizat Bauer.