Natalia Gavriliţa şi Nicolae Ciucă au disuctat despre acordarea unui nou grant şi interconectarea energetică

Natalia Gavriliţa şi Nicolae-Ionel Ciucă (gov.md)
Tatiana Chiriac
09.12.2021

Cabinetele de miniştri de la Chişinău şi Bucureşti se vor întruni într-o şedinţă comună la începutul anului viitor, această decizie fiind luată în cadrul întrevederii de la Bucureşti a prim-ministrului Republicii Moldova, Natalia Gavriliţa, cu omologului său român Nicolae-Ionel Ciucă.

În cadrul întrunirii de la Palatul Victoria, cei doi premieri au discutat despre implementarea unor proiecte concrete, inclusiv despre construirea de noi poduri, interconectarea energetică, asigurarea securităţii energetice, încheierea unui nou acord de asistenţă financiară nerambursabilă pentru R. Moldova, racordarea infrastructurii de transport din Moldova la reţelele europene şi reducerea tarifelor de roaming.

Astfel, Republica Moldova şi România ar putea încheia în scurt timp un nou acord de asistenţă financiară nerambursabilă, în valoare de 100 milioane de euro, oferit Republicii Moldova, întrucât vechiul acord a expirat în luna martie a acestui an, potrivit unei declaraţii făcute în cadrul unei conferinţe de presă, susţinută de cei doi prim-miniştri.

O mai bună integrare economică, comercială şi în domeniul infrastructurii cu România este garanţia unei integrări accelerate a R. Moldova în UE, a menţionat premierul Natalia Gavriliţa.

„Vizita de astăzi marchează continuarea efortului comun de punere în practică a agendei bilaterale, care este ambiţioasă şi orientată spre viitor. Am stabilit să avem o conlucrare intensă, pragmatică şi eficientă, nu doar la nivel de Guvern, ci şi la nivelul fiecărui membru al Guvernului.

Am evidenţiat nevoia comună de extindere în domeniul economic, având un punct de plecare excelent: România este primul partener comercial al Republicii Moldova. Ne dorim însă mult mai mult. Susţinem consolidarea prezenţei investiţiilor româneşti în Republica Moldova, iar pentru aceasta va fi nevoie de îmbunătăţit mediul de afaceri dincolo de Prut”, a declarat prim-ministrul României, Nicolae-Ionel Ciucă.

Un alt subiect important dezbătut în cadrul întrevederii a fost interconectarea energetică dintre România şi Republica Moldova prin implementarea proiectelor de infrastructură. Un rol central în conectarea RM la spaţiul european va fi construcţia podului de fier de la Ungheni, dar şi consolidarea podului rutier Galaţi-Giurgiuleşti.

„Urmărim dezvoltarea de proiecte în domenii precum justiţia şi afacerile interne, sănătatea, educaţia, munca, agricultura, cercetarea, cultura, mediul, precum şi asistenţă pentru dezvoltare. Sunt proiecte cu impact pozitiv pentru toţi cetăţenii, inclusiv în susţinerea procesului de reforme şi modernizare”, a subliniat premierul României.

Vizita oficială a prim-ministrului Natalia Gavriliţa la Bucureşti efectuată joi, la invitaţia omologului român, Nicolae Ciucă a continuat la Palatul Parlamentului, unde a avut întrevederi cu Florin-Vasile Cîţu, preşedintele Senatului, şi cu Marcel Ciolacu, preşedintele Camerei Deputaţilor.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor