EXCLUSIV. Unde exportă România energie şi cum (Interviu)

România ar putea exporta energie electrică în Albania, având în vedere surplusul produs în ţara noastră, declara la sfârşitul lunii februarie premierul Victor Ponta, după discuţiile avute cu omologul albanez, Edi Rama, aflat în vizită oficială la Bucureşti. La 17 aprilie 2014, Ministrul de atunci al Economiei, Constantin Niţă, ar fi bătut palma cu omologul său albanez pentru un contract prin care România se angaja să exporte energie electrică de un miliard de euro pe an în Albania, scria presa. ” Nu cred în contractele pe termen lung şi cu cantităţi mari, date necompetitiv, şi nici nu cred că miniştrii sunt cei care trebuie să negocieze aşa ceva, ci companiile, fie ele şi de stat, trebuie să aibă autonomie managerială şi responsabilitatea contractelor pe care le încheie”, spune Otilia Nuţu, expertă în politici energetice la EFOR, într-un interviu acordat Epoch Times. În opinia ei, este nevoie de o piaţă unică de energie, în care să existe concurenţă iar Guvernul României trebuie să se concentreze pe interconectări.

Context:

În 2014, România a exportat o cantitate de energie de 9.937 GWh, de 2,09 ori mai mare faţă de cea din anul anterior, de 4.753 GWh, potrivit unui raport Transelectrica. Pentru 2015, Transelectrica estimează o producţie netă de energie electrică de 58.527 GWh şi un consum intern net de 51.205 GWh. ”România are un surplus de energie de care Albania poate beneficia în măsura în care găsim soluţia contractuală şi Biroul Comercial, pe care tocmai l-am redeschis la Tirana, va avea şi această sarcină de a intensifica relaţiile economice”, declara premierul Ponta pe 27 februarie 2015.

Reporterii Epoch Times au discutat cu Otilia Nuţu despre potenţialul României ca exportator net de energie.

Epoch Times: Care consideraţi că ar trebui să fie obiectivele externe ale politicii energetice româneşti? Are ţara noastră potenţialul de a deveni un furnizor regional de energie? Cum ar putea România să-şi valorifice acest potenţial?

Există de fapt un singur obiectiv: acela de a fi parte din piaţa unică de energie europeană. Asta înseamnă că practic să nu mai existe graniţe pentru import şi export de energie, să se reducă pe cât posibil orice restricţii fizice şi comerciale de import şi export. Piaţa europeană de energie nu înseamnă numai UE, ci şi câteva ţări din regiune care fac parte din Comunitatea Energetică (ţări care au căzut de acord să respecte regulile comerciale ale UE în piaţa de energie).

România şi-a dorit de mai multe ori să devină hub de energie, adică să se dezvolte aici burse regionale pe care să se încheie tranzacţii. Ar fi într-adevăr în avantajul nostru pentru că bugetul ar avea de câştigat din impozite. Altminteri, ce contează e ca pieţele noastre să fie suficient de bine interconectate şi suficient de lichide încât consumatorii să aibă multe opţiuni. Trebuie să ajutăm ţările care fac parte din Comunitatea Energetică, dar nu din UE, să-şi facă reformele instituţionale şi să aibă realmente motiv s-o facă, pentru a avea acces uşor la surse alternative de energie faţă de Rusia.

Cât de multă energie ne putem permite să producem pentru export fără să afectăm consumul intern?

Pur si simplu ideea e să nu mai existe graniţe în piaţa de energie, iar producătorii de energie electrică şi gaze din ţările învecinate să poată concura uşor. Nu se va exporta doar ce prisoseşte - dacă, de exemplu, e mai ieftin să cumperi de la ţara vecină, cumperi de acolo. Dacă poţi vinde la preţ mai mare în ţara vecină, vinzi acolo. Efectul este că preţurile se egalizează şi toţi consumatorii au acces neîngrădit la toată energia care se produce în piaţă.

Cu siguranţă că preţul va fi mai mic dacă vor concura mult mai mulţi producători, şi vom avea şi securitate energetică mai mare pentru că ceea ce numim ”riscul dependenţei de import” este de fapt riscul dependenţei de o singură sursă care poate face abuz de poziţia de monopol sau poziţia dominantă.

Cu ce preţ se obţine această energie exportată şi cine îl plăteşte?

Reuşesc să intre în piaţă toţi producătorii care produc cu costuri totale marginale sub preţul din piaţă. Nu costurile determină preţul, ci cererea şi oferta din piaţă; cine nu reuşeşte să producă cu costuri sub preţul din piaţă, dispare, dă faliment.

Este România în postura de a exporta energie electrică în ţări precum Albania, aşa cum declara recent premierul Victor Ponta, după discuţiile avute cu omologul albanez, Edi Rama, aflat în vizită oficială la Bucureşti?

Îngrijorarea mea e că se vrea scoaterea unei cantităţi de energie de sub obligativitatea tranzacţionării competitive prin bursă pentru a se vinde preferenţial unui trader pentru export la un preţ sub cel la care ar vinde aici. Pe scurt, un contract tip ”băiat deştept”, ba chiar şi cu export de subvenţie.

Se discută de mai multă vreme despre un acord pe termen lung cu Albania şi domnul Constantin Niţă (fostul ministru al Economiei n.r.) voia să facă un acord de acest tip pe termen lung. Nu mi-e prea clar cum ar vrea să facă. Nu cred în contractele pe termen lung şi cu cantităţi mari, date necompetitiv, şi nici nu cred că miniştrii sunt cei care trebuie să negocieze aşa ceva, ci companiile, fie ele şi de stat, trebuie să aibă autonomie managerială şi responsabilitatea contractelor pe care le încheie.

Legea energiei obligă producătorii, traderii, furnizorii să vândă doar competitiv, prin OPCOM. Nu e nicio problemă ca un trader să cumpere competitiv energie din bursă şi să vândă unde vrea, mai departe, aici sau afară.

În trecut au fost tot felul de scandaluri de corupţie legate de vânzarea, aici sau către export prin traderi, a unor cantităţi de energie la preţuri mult sub cele din piaţa românească (OPCOM). Companiile de stat ar trebui să vândă prin licitaţie cui oferă mai mult. Îngrijorarea mea este că se vrea scoaterea unei cantităţi de energie de sub obligativitatea tranzacţionării competitive prin bursă şi să se vândă preferenţial unui trader pentru export, posibil, la un preţ sub cel la care ar vinde aici. Pe scurt, un contract tip ”băiat deştept”, ba chiar şi un export de subvenţie. Nu e nevoie de niciun acord interguvernamental şi niciun contract pe termen lung, cine vede o oportunitate de afaceri din a vinde energie în Albania sau în altă parte să cumpere din bursă, după lege, şi să vândă cui vrea mai departe. S-ar putea ca un contract pe termen lung să nu fie privit cu ochi buni de Comisia Europeană.

Ce trebuie să facă Guvernul, dacă vrem să exportăm mai uşor, este să se ocupe de liniile de interconectare, ca să se poată transporta fizic energia, şi de eliminarea oricăror bariere comerciale şi de reglementare pentru tranzacţiile peste graniţă, pentru a încheia cât mai uşor contracte comerciale.

Care este situaţia interconectărilor României în momentul de faţă?

Pe energie electrică suntem mai bine conectaţi. Anul trecut am exportat net cam 12-13% din cât s-a produs, cca. 6,5 TWh. Există, totuşi proiecte vechi de interconectare a reţelelor de transport care pur si simplu nu se mişcă de ani de zile, de exemplu avem eterna discuţie privind cablul submarin către Turcia, în plan de cel puţin 10 ani.

Pe gaze deocamdată nu exportăm cantităţi fizice sau exportăm cantităţi neglijabile Există nişte exporturi ”virtuale”, comerciale. Ce înseamnă asta: să zicem că am o capacitate de transport pe flux de import de 100. Am un vânzător V1 şi un cumpărător C1 în ţara exportatoare net, un vânzător V2 şi un cumpărător C2 în ţara importatoare. Să zicem că V1 vinde lui C2 150 de unităţi, iar V2 vinde lui C1 50 de unităţi. Fizic, în loc să plimb gazul dintr-o parte în alta, C2 poate primi 100 de la V1 şi 50 de la V2, iar C1 primeşte de la V1 restul de 50. În acest fel, fiecare participant la piaţă a livrat în reţele şi a preluat din reţele cât s-a angajat în contracte, dar prin conducta transfrontalieră a circulat doar cantitatea netă de 100 import. De gestionarea fizică a livrărilor se ocupă reţelele de transport, participanţii la piaţă nici nu au nevoie să îşi bată capul de unde le vine fizic molecula de gaz tranzacţionată, ei doar trebuie să-şi îndeplinească obligaţiile contractuale de a livra sau prelua din reţea cantităţile de gaz.

Ce consecinţe are inaugurarea gazoductului Iaşi-Ungheni în opinia Dvs.?
La Iaşi-Ungheni trebuie finalizate mai multe investiţii: compresoare pe partea română ca să aducă gazul la presiunea la care se poate scoate fizic din ţară; iar de partea R. Moldova este nevoie de construcţia unei conducte Ungheni-Chişinău, independente de Gazprom, şi de reguli comerciale pentru acces la conductă după norme europene. Până atunci, e ca şi când conducta încă n-ar exista practic.

Ana Otilia Nuţu este expertă în politici de energie şi infrastructură de transport la Expert Forum.

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, dând un Like, comunităţii de cititori de pe pagină noastră deFacebook.