Gazprom ameninţă că ridică preţul în Europa. Află de ce
focus
alte articole
Şeful Gazprom, Alexei Miller, a avertizat luni că uniunea energetică europeană plănuită de UE va duce la creşterea preţurilor pentru gazul cumpărat din Rusia, susţine EUobserver.
Miller, care a făcut această avertizare la o conferinţă desfăşurată în Berlin, a mai declarat că, începând cu 2019, Rusia nu va mai furniza gaz spre Europa prin Ucraina şi că va devia fluxul de gaz către gazoductul Turkish Stream, care urmează să fie construit.
“Dacă Comisia Europeană va insista asupra egalizării preţurilor, atunci bineînţeles, un preţ de bază nu este cel mai scăzut preţ. Va fi cel mai ridicat preţ”, a declarat Miller.
În 19 martie, liderii UE au aprobat un plan prezentat de Comisia Europeană în vederea realizării unei uniuni energetice europene.
Planul implică proiecte de infrastructură pentru conectarea reţelelor de energie europene, o tranziţie către energiile regenerabile şi o mai mare transparenţă în privinţa contractelor de livrare.
Aceste măsuri urmăresc să reducă dependenţa Europei de gazul rusesc şi să slăbească monopolul deţinut de Gazprom în multe state ale blocului european, dar nu urmăresc să introducă un preţ unic pe piaţa UE a gazului.
Uniunea Europeană importă aproximativ 30% din gazul său din Rusia, din care 40% este livrat prin Ucraina.
Miller a declarat că Gazprom nu va mai furniza gaz prin Ucraina la finalizarea în 2019 a actualului contract de tranzit şi, în schimb, va folosi gazoductul pe care plănuieşte să îl construiască şi care va trece prin Turcia şi Grecia către Europa, cu o capacitate anuală de 63 miliarde de metri cubi de gaz.
Şeful Gazprom a mai avertizat în legătură cu eforturile depuse de UE pentru a împiedica gazoductul Turkish Stream.
Proiectul pentru acest gazoduct a fost anunţat în decembrie 2014 de către preşedintele rus Vladimir Putin după ce UE s-a opus unui proiect anterior care să ocolească Ucraina – şi anume, gazoductul South Stream.
“Dacă cineva se gândeşte să blocheze Turkish Stream... ar fi o greşeală foarte serioasă”, a declarat Miller.
Turkish Stream a fost discutat de Putin şi premierul grec Alexis Tsipras în cadrul unei întâlniri oficiale desfăşurate săptămâna trecută între cei doi la Moscova.
“Grecia este extrem de interesată de învestiţiile pentru construirea unui gazoduct grecesc”, a declarat Tsipras după întâlnirea cu şeful Kremlinului, adăugând că Atena “se află în poziţia de a fi un nod energetic european.”
La începutul săptămânii trecute, Grecia a semnat o declaraţie – alături de Turcia, Ungaria, Serbia şi Macedonia – pentru susţinerea proiectului Turkish Stream.
Dar Uniunea Europeană, care investighează dacă Gazprom abuzează de poziţia sa dominantă, nu ar dori să vadă gigantul rus în gaze deschizând o nouă rută, conform EUobserver.
Declaraţiile date luni de Alexei Miller reprezintă cel mai recent semn că Rusia – afectată de scăderea preţurilor la petrol şi de sancţiunile impuse de SUA şi UE datorită implicării Moscovei în criza ucraineană – încearcă să îşi revitalizeze influenţa pe piaţa energetică.
Conform lui Miller, compania rusă de stat este pregătită să vândă gaz şi pe alte pieţe, precum China, dacă Europa nu respectă condiţiile impuse de Gazprom.
În plus, Miller a sugerat ca, în ciuda eforturilor sale de a-şi diversifica sursele de energie, Europa va trebui să facă afaceri cu Gazprom.
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, dând un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.