Elon Musk afirmă că îşi "îmbunătăţeşte securitatea" după ce a fost numit de presa germană "inamicul numărul doi"

Elon Musk (Justin Sullivan/Getty Images *)
Redacţia
22.10.2024

Miliardarul Elon Musk, proprietar al platformei X, spune că are de gând să îşi sporească securitatea după ce a primit ameninţări „vitriolante” pentru că l-a susţinut pe preşedintele Trump.

Prezent, duminică, la un eveniment municipal din Pittsburgh, Musk a relatat mulţimii despre faptul că a apărut pe coperta revistei Der Spiegel, care l-a catalogat drept „inamicul public nr. 2” după Trump.

„Sunt, gen, duşmanul numărul 2 al cui? Eh, al democraţiei?”, s-a adresat Musk mulţimii.

„Vreau să spun că sunt pro-democraţie. Încerc literalmente să susţin Constituţia şi să mă asigur că avem alegeri libere şi corecte. Cu siguranţă îmi îmbunătăţesc securitatea. Cred că mai bine aş anula parada maşinilor deschise”, a adăugat patronul platformei X.

CEO-ul Tesla a recunoscut că este „puţin şocat” de „nivelul de ură vitriolantă din stânga”.

„Ei pretind că sunt toleranţi. Şi totuşi, sunt incredibil de intoleranţi şi împrăştie ură. În timp ce la dreapta văd oameni care au tendinţa de a-i considera pe cei din stânga ca fiind, ei bine, rătăciţi. Dar ei nu îi urăsc.

Dar cantitatea de ură care vine din partea stângă este ca, wow, nivelul următor”, a spus Musk.

Musk nu este străin de ameninţări de când a preluat controlul asupra Twitter într-un efort de a păstra libertatea de exprimare. El a făcut obiectul unor atacuri susţinute de când s-a declarat în favoarea lui Trump.

Stângişti dezechilibraţi, precum Mark Cuban, pledează deschis pentru sancţionarea companiilor lui Musk din cauza opiniilor sale politice.

Musk a avertizat în mod repetat că, dacă Trump nu câştigă alegerile, acestea ar putea fi ultimele şi că civilizaţia este în pericol.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor