Despre sport, altruism şi schimbări de paradigmă cu Sensei Florentina-Camelia Medei
alte articole
Educaţia fizică şi sportul din România se află într-un moment dificil şi dacă nu se iau, grabnic, măsuri corecte, complexe, pe termen lung, ţara noastră va avea de suferit, este de părere Florentina-Camelia Medei, antrenor de karate şi avocat specializat în Drept sportiv.
Formată în spiritul Artelor Marţiale, caracterizate de "altruism, solidaritate, bunătate, spirit de echipă", Camelia Medei îşi petrece timpul liber predând - pro bono - karate copiilor, încercând să fie ea însăşi un factor al schimbării pe care şi-o doreşte în lume. Prin eforturile sale, Camelia a izbutit să insufle dragostea pentru sport în sufletele multor micuţi şi nu numai. Karateka a reuşit ceva chiar mai spectaculos - să-i facă pe părinţi să se antreneze alături de copiii lor, creând astfel noi punţi în familii, unindu-le printr-un nou liant: dragostea pentru mişcare şi pentru un stil de viaţă sănătos.
Totodată, conştientă că eforturile ei şi ale altor câţiva inimoşi care-şi dedică timpul şi energia celor din jur nu sunt suficiente, ci este nevoie de mult mai mult pentru o transformare la nivel de naţie, Camelia s-a implicat şi în dezbaterile pentru elaborarea unei noi strategii vizând sportul românesc şi mişcarea de masă, fiind unul dintre cei mai activi militanţi pentru o schimbare de paradigmă în sport.
Vă invităm să urmăriţi un amplu interviu acordat de Camelia publicaţiei noastre, un interviu despre dragostea pentru sport, dragostea faţă de semeni şi despre ce pot face concret autorităţile de resort pentru ca România să fie nu doar o ţară frumoasă ci şi una cu un popor sănătos, care face mişcare.
Întrebare: Când şi cum te-ai apucat de karate, şi de ce?
Răspuns: Karate-ul ocupă un loc aparte în sufletul şi viaţa mea. Am fost fascinată de Artele Marţiale chiar înainte de a începe practicarea acestora pentru că totul însemna respect, disciplină, echilibru şi organizare.
Am început Karate-DO Shotokan în anul 1990, la Şcoala generală nr.28, unde învăţam, cu Sensei Pantazopol Andrei, pentru ca, din 1992, să continui antrenamentele sub îndrumarea lui Sensei Dumitru Glodeanu, un om caracterizat prin bunătate, care ne-a învăţat numai lucruri deosebite.
Destinul a înlocuit, nu întâmplător, probabil, pentru o anumită perioadă de timp, Karate-DO cu Karate-ul sportiv, astfel că, în 1994, am învăţat primul ”mawashi-geri competiţional” (lovitură circulară de picior) la secţia de karate a Clubului Sportiv Dinamo Bucureşti, condusă de unul dintre pionierii karate-ului din România, Sensei Vasile Manea. Un rol aparte, tot în perioada practicării karate-ului sportiv (1997-2012), l-au avut şi Sensei Cristian Bogza şi Sensei Adrian Ghinea.
Din cauza unui accident sportiv grav şi stupid, urmat de trei intervenţii chirurgicale, medicul mi-a interzis kumite-ul, astfel că practicarea karate-ul sportiv nu a durat foarte mult timp în viaţa mea, dar, de atunci, am continuat să mă antrenez cu aceeaşi pasiune, considerând că viaţa însăşi este confruntarea supremă a fiecăruia dintre noi.
Întrebare: De ce karate şi nu alt sport? Ce e special la disciplina pe care ai îmbrăţişat-o şi pe care o predai?
Răspuns: Înainte de a vă răspunde la această întrebare, firească, de altfel, trebuie să fac o scurtă incursiune în sporturile pe care le-am practicat anterior. Pasiunea şi uşurinţa de a face sport, în general, le-am moştenit de la tatăl meu, care a fost şi primul meu antrenor, el însuşi fiind sportiv de perfomanţă şi apoi antrenor; el a practicat hochei pe gheaţă la Clubul Sportiv Dinamo Bucureşti, fiind şi component al echipei naţionale.
În mediul sportiv am trăit dintotdeauna pentru că tatăl meu m-a dus prima dată la patinoar şi s-a ocupat de pregătirea mea de la o vârstă foarte fragedă. Ulterior, am practicat gimnastică ritmică, înot şi tenis.
În anul 1989 am început un sport de echipă, volei, la Clubul Sportiv Dinamo Bucureşti. O perioadă am practicat, în paralel, volei - la ora 7.30, şi Karate-Do - la ora 19.00. La un moment dat a trebuit sa aleg între cele două sporturi, astfel că balanţa s-a înclinat în favoarea Artelor Marţiale, pentru că acestea reprezintă ”DO-ul” ideal: fair-play, altruism, solidaritate, bunătate, organizare, disciplină, echilibru, spirit de echipă.
Întrebare: În modul în care se practică astăzi Karate-ul, se mai pune accentul pe Bushido? Transpun practicanţii virtutea şi în viaţa lor de zi cu zi?
Răspuns: În primul rând, trebuie să stabilim sensul conceptului BUSHIDO. După cum se ştie, BUSHIDO este un cod de conduită al războinicilor samurai, un cod moral care abordează viaţa prin prisma principiilor de loialitate, măiestrie, curaj, disciplină, onoare, devotament, respect.
Cu cât un practicant se apleacă mai mult spre latura marţială a karate-ului, tratând-o ca pe o artă, cu atât el va fi impregnat de aceste reguli morale ale BUSHIDO, după care se va conduce în viaţă.
În schimb, cel care se va apleca numai spre latura karate-ului sportiv se va educa, mai mult sau mai puţin, numai după principiile care guvernează sportul, în general.
Întrebare: Când ai început să predai karate copiilor şi ce te-a motivat să te implici?
Răspuns: În anul 2013 m-am implicat într-un proiect de voluntariat la Facultatea de Drept din cadrul Universităţii din Bucureşti, unde am predat karate studenţilor, masteranzilor şi doctoranzilor.
Din anul 2014, acest proiect deosebit a luat amploare şi în cadrul Şcolii Ferdinand I, iar în prezent tot mai mulţi părinţi îşi aduc copiii în Dojo.
Am avut şansa să întâlnesc oameni extraordinari, care, în diferite momente ale vieţii mele, mi-au întins o mână de ajutor, un sfat, o părere, necondiţionat.
Doresc, şi prin intermediul Karate-ului, să răsplătesc binele primit şi să dăruiesc celor care au nevoie cu adevărat. Totodată, consider că fiecare dintre noi are obligaţia morală de a întreprinde lucruri pozitive pentru societatea în care trăim.
Întrebare: Care este cea mai mare satisfacţie a ta ca antrenor? Dar cea mai mare realizare?
Răspuns: Karate-ul sportiv nu este, momentan, o prioritate pentru mine, ca antrenor; o imensă satisfacţie am atunci când văd că cei cărora le împărtăşesc din cunoştinţele mele îşi doresc să ajungă oameni adevăraţi, care să răzbească în viaţă în mod corect şi frumos.
Micuţii karateka îmi aduc o bucurie care nu poate fi descrisă în cuvinte, evoluţia lor în dojo, în familie şi în societate reprezintă cea mai mare realizare ca antrenor.
Mai mult decât atât, în antrenamentele cu micuţii karateka, am reuşit ”să îi conving” şi pe părinţii însoţitori să facă gimnastică sau chiar Arte Marţiale. Acum, aceştia din urmă au devenit elevi şi vin la sală şi din plăcerea de a practica ei înşişi sport. Este o mare încântare să constat că această modalitate de abordare a antrenamentului - ”întreaga sau aproape întreaga familie participă la ora de educaţie fizică şi sport”- a fost îmbrăţişată şi de alţi instructori, antrenori.
Ce realizare poate fi mai mare decât atunci când ”îţi permiţi” să îţi asiguri existenţa din profesia de avocat exercitată cu plăcere şi, în acelaşi timp, să îţi hrăneşti sufletul cu Arte Marţiale?
Întrebare: Cum armonizezi viaţa profesională cu cea de antrenor?
Răspuns: Sportul ocupă şi va ocupa un loc aparte în viaţa mea, iar karate-ul, Artele Marţiale, în general, mi-au îndrumat paşii pe acest DO ales sau stabilit, astfel că mă consider o norocoasă pentru că pot îmbina, în mod armonios, viaţa profesională cu cea de antrenor.
Am avut şansa ca, în cadrul unor burse doctorale, să pot studia ”Dreptul sportului” în Franţa şi Italia, ţări în care educaţia fizică şi sportul reprezintă o prioritate naţională.
În Italia, la Roma, am aprofundat această ramură de drept în cadrul unei Universităţi catolice LUMSA, dar şi la ”Scuola dello sport ” (CONI) şi chiar Biblioteca Vatican. De asemenea, am studiat ”Dreptul sportului” şi în Franţa, la Université Paris 1 Panthéon-Sorbonne. Astfel, prin noile cunoştinţe dobândite am înţeles şi mai bine această latură foarte importantă a vieţii sociale, educaţia fizică şi sportul.
Întrebare: Te-am văzut luând parte la dezbaterile pe tema modificării legii sportului. Ce crezi că ar trebui să includă neapărat noul act normativ?
Răspuns: Lucru binecunoscut, educaţia fizică şi sportul din România se află într-un moment dificil, în care, dacă nu se iau, grabnic, măsuri corecte, complexe, pe termen lung, ţara noastră va avea de suferit pentru că acestea reprezintă viitorul biologic al unei naţii.
În primul rând, apreciez că în Legea nr.69/2000 privind educaţia fizică şi sportul, cu modificările şi completările ulterioare, nu mai trebuie adăugate diferite articole, paragrafe etc, ci trebuie reformat tot sistemul, în funcţie de nevoile reale ale societăţii noastre.
Abordarea unei legislaţii a educaţiei fizice şi sportului, a unui statut juridic al sportivului profesionist şi, de ce nu, a unui cod al sportului, trebuie să se facă în mod complex.
Apoi, această problemă trebuie realizată prin formarea unui grup de lucru, la nivel naţional, alcătuit numai din experţi din domeniile aferente (educaţie fizică şi sport, drept, finanţe, învăţământ, cultură, sănătate etc.). Acest grup de lucru trebuie format din persoane, care să îndeplinească obligatoriu două condiţii: expertiză şi patriotism.
Întrebare: Din experienţa ta, ce crezi că ar trebui făcut pentru promovarea ideii de mişcare şi pentru încurajarea copiilor spre sport?
Răspuns: O strategie viabilă, pe termen lung, pentru sport, este imperios necesară în acest moment în România; următorul pas îl reprezintă întocmirea unei legi a educaţiei fizice şi sportului, care să corespundă întru totul nevoilor societăţii noastre.
Creşterea orelor de educaţie fizică în şcoli şi pregătirea, în mod corespunzător, a profesorilor de specialitate sunt esenţiale acum.
De asemenea, trebuie promovat sportul de masă întrucât, pe de-o parte, acesta reprezintă baza de selecţie pentru sportul de performanţă şi înaltă performanţă, iar pe de altă parte este un factor important pentru sănătate, cultură şi educaţie.
Am să dau câteva exemple concrete raportat la abordarea multilaterală a sportului.
a. Îmbunătăţirea generală a sănătăţii populaţiei. Copiii trebuie educaţi de mici şi susţinuţi de părinţi pentru practicarea activităţilor fizice.
b. Asigurările sociale de sănătate şi sportul:
Relaţia dintre sport, sănătate şi asigurările sociale de sănătate este una invers proporţională: cu cât oamenii sunt mai educaţi, duc o viaţă echilibrată şi sunt mai sănătoşi, crescând limita de viaţă, cu atât au nevoie mai puţin de beneficiile sistemului de asigurări de sănătate.
Concret, statele membre UE care pun accent pe sport, sub toate aspectele sale, inclusiv pe conceptul de prevenţie prin sport, la nivelul societăţii privită în ansamblul ei, au de câştigat şi în ceea ce priveşte bugetul asigurărilor sociale de sănătate.
Dacă la început autorităţile competente vor cheltui foarte mulţi bani pentru formarea şi dezvoltarea cadrului naţional al asigurărilor sociale de sănătate, în care prevenţia prin educaţie fizică şi sport primează, ulterior, banii vor fi recuperaţi prin lipsa cheltuielilor pentru tratamente.
Din Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate (FNUASS), constituit la nivelul Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, se utilizează, anual, sume fabuloase pentru acordarea serviciilor medicale acordate în ţară şi străinătate persoanelor asigurate.
O strategie corectă în domeniul sportului ar trebui, obligatoriu, să pună accent şi pe practicarea sportului ca prevenţie; în acest sens Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, Ministerul Sănătăţii, Ministerul Tineretului şi Sportului şi alte autorităţi competente trebuie să colaboreze pentru găsirea celor mai eficiente măsuri.
c. Sportul şi persoanele cu handicap
Practicarea unui sport de către persoanele cu handicap TREBUIE SUSŢINUTĂ temeinic în cadrul tuturor federaţiilor sportive, prin crearea unor departamente pentru această categorie de persoane cu dizabilităţi, dar şi de către autorităţile competente din domeniul sănătăţii, care vor aborda sportul ca o metodă de recuperare şi integrare în societate.
În România avem cazul primului copil cu autism, care practică Arte Marţiale. Cu dăruire, răbdare, încredere şi multă muncă, colegul nostru, Paul Cojocaru, practicant şi instructor de Arte Marţiale (Qwon Ki Do, Arta Marţială vietnameză-Federaţia Română de Arte Marţiale), a lucrat cu o grupă specială de copii exerciţii de coordonare, pe contact vizual şi echilibru. Andrei, copilul cu autism, alături de instructorul de Arte Marţiale, prin exerciţii specifice, a dovedit că poate executa mişcări consecutive şi a fost trecut într-o grupă specială de arte marţiale, de la 50 de minute la 90 de minute. A fost primul caz de autism, în care recuperarea, în proporţie de 80%, a fost spectaculoasă.
Dacă există dorinţă, altruism, expertiză şi patriotism se pot face multe lucruri benefice pentru societatea în care trăim.
Autorităţile competente pot şi trebuie să se implice în mod corespunzător în domeniul la care am făcut referire, pentru că educaţia fizică şi sportul sunt factori decisivi pentru sănătate, cultură, educaţie, pentru... o lume mai bună.
