Adevăratul strateg al Comisiei Europene. Cine este omul influent din spatele fotoliului Ursulei von der Leyen [Politico]

Este cunoscut ca omul pe care trebuie să-l suni pentru a rezolva lucrurile la Bruxelles. Se bazează pe şefii de partid pentru a-şi exercita influenţa asupra Parlamentului European. Şi gestionează Comisia Europeană, o instituţie cu 32 000 de angajaţi, ca o extensie a creierului său, supraveghind totul, de la postările pe reţelele sociale până la numirile personalului de nivel mediu.

Potrivit POLITICO, Bjoern Seibert - mâna dreaptă a preşedintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen - este cel mai influent om din culisele Bruxelles-ului.

Nu aţi auzit niciodată de el? Exact aşa îi place.

Alături de von der Leyen de aproximativ un deceniu, acest bărbat discret, în vârstă de 45 de ani, şi-a construit o reputaţie de muncitor neobosit, strateg politic abil şi operator extrem de eficient, care îşi respectă mereu promisiunile.

Pentru oficialii de rang înalt de la Paris, Berlin şi Washington, este un vis devenit realitate. În sfârşit, au pe cineva care poate ridica telefonul şi poate obţine rezultate, un atu imens într-o perioadă în care Europa este zguduită de crize.

„Este incredibil de influent. Nimeni nu era considerat mai înţelegător în ceea ce priveşte UE şi modul de a face lucrurile”, a declarat Phil Gordon, fost consilier pentru securitate naţională al Kamalei Harris, când aceasta era vicepreşedintă a SUA.

Alţii sunt de acord, lăudându-l pe Seibert ca fiind „foarte inteligent” şi „un gânditor strategic”.

„Este de departe cel mai puternic oficial din Bruxelles”, a declarat Mujtaba Rahman, şeful departamentului pentru Europa al grupului de reflecţie Eurasia Group.

Un adjutant prea puternic

Mai confortabil în culise decât în lumina reflectoarelor, Seibert este extrem de discret. Faptele cunoscute public despre el includ faptul că este căsătorit, are doi copii şi lucrează incredibil de multe ore. Cam asta este tot.

Dar, la începutul celui de-al doilea mandat de cinci ani în calitate de şef de cabinet al lui von der Leyen, Seibert – numit uneori „copreşedinte” neoficial al Comisiei – se confrunta cu critici din ce în ce mai intense din partea celor care considerau că puterea lui a crescut prea mult.

Într-un interviu acordat POLITICO la începutul lunii iunie, fostul negociator al UE pentru Brexit, Michel Barnier, a deplâns ceea ce a numit o „derivă autoritară” la Bruxelles sub conducerea lui von der Leyen şi a „puternicului său şef de cabinet”. Acest lucru este în concordanţă cu ceea ce şase actuali şi foşti membri ai Comisiei au declarat, şi anume că insistenţa lui Seibert de a aproba totul, de la discursurile publice ale comisarilor săi până la numele persoanelor numite în cabinet, duce la blocaje, întârzieri şi demoralizare.

Un alt efect este frica. Dintre cei 25 de funcţionari europeni, diplomaţi, parlamentari şi experţi cu care am discutat pentru acest articol, doar trei au acceptat să vorbească oficial şi doar unul dintre aceştia a exprimat critici. Mai multe persoane au invocat teama de represalii profesionale ca motiv pentru care au dorit să rămână anonime.

Alţii spun că înclinaţiile sale conservatoare germane sunt copleşitoare într-un oraş care este deja predominant german şi conservator.

Ei amintesc de momentul în care Seibert a insistat să susţină un conservator german pentru un post important de înalt reprezentant pentru afaceri al UE, numai pentru a vedea că numirea a dus la o reacţie politică majoră.

Alţii mai subliniază relaţia sa strânsă de colaborare cu administraţia fostului preşedinte american Joe Biden, care, spun ei, a devenit o povară după alegerea lui Donald Trump.

„O mare parte a puterii sale provenea din legăturile directe cu Casa Albă. Acest lucru nu mai este valabil în cazul lui Trump. Totul trebuie reconstruit”, a declarat un fost funcţionar al Comisiei.

Un funcţionar al Comisiei a respins această caracterizare, subliniind contactele regulate şi continue cu Casa Albă.

Un purtător de cuvânt al Comisiei a refuzat să comenteze pentru acest articol. Seibert însuşi a refuzat să fie intervievat.

Alţi oficiali ai Comisiei au respins criticile, afirmând că el acordă mult timp dezbaterilor – sute de ore, – şi că centralizarea a făcut UE mult mai eficientă. Blocajele şi întârzierile, susţin apărătorii lui Seibert, se datorează în parte faptului că angajaţii solicită opinii cu privire la dosare care nu necesită neapărat îndrumări de la superiori.

Dar această explicaţie este contestată de alţii, care spun că numai Seibert şi von der Leyen pot fi traşi la răspundere pentru un sistem pe care ei l-au creat.

„Această Comisie este foarte ierarhizată, nimic nu trece de Bjoern fără consimţământul său”, a declarat Bas Eickhout, copreşedinte al grupului Verzilor din Parlamentul European.

Într-adevăr, Seibert nu este primul funcţionar european care trezeşte teamă şi fascinaţie la Bruxelles. Înaintea lui, a fost Martin Selmayr, un alt german care a deţinut o influenţă considerabilă sub fostul preşedinte Jean-Claude Juncker şi era cunoscut drept „Monstrul din Berlaymont”.

„Este mult mai puternic astăzi decât a fost Selmayr vreodată”, a declarat un fost oficial al guvernului francez.

"Nu şi-a amintit nimic"

Oricine caută informaţii despre Seibert în istoria sa personală va fi dezamăgit: puţine lucruri din tinereţea sa au ajuns în domeniul public, iar o intrare pe Wikipedia oferă la fel de multe indicii ca o tăbliţă babiloniană spartă.

În persoană, Seibert este o figură discretă, deşi impunătoare fizic – înalt, vorbitor de o engleză perfectă, cu urme de umor sec, poate fi văzut în apropierea şefului său, purtând adidaşi Asics şi ţinând în mână un pachet de dosare. Este mai tăcut decât Selmayr, dar are şi o influenţă mai mare: un oficial al Comisiei l-a descris ca un „ucigaş tăcut”.

Seibert a absolvit în 2005 facultatea de ştiinţe sociale la Universitatea din Erfurt, în landul Turingia din estul Germaniei, potrivit universităţii, apoi a continuat cu o serie de burse de cercetare la instituţii academice din SUA, inclusiv MIT, concentrându-se în principal pe apărare şi securitate.

La întoarcerea în Germania, s-a mutat la Ministerul Apărării, unde a lucrat iniţial la departamentul de politică, potrivit unui fost coleg, care a mai spus că a impresionat colegii prin faptul că s-a opus ortodoxiei Bundeswehrului. La acea vreme, capacitatea sa de a lucra ore aparent inumane a făcut impresie şi l-a ajutat să obţină promovarea în funcţia de consilier al lui von der Leyen, care era atunci ministra Apărării.

Acesta a fost începutul duo-ului „Bjoern şi Ursula”, care avea să ajungă să conducă Bruxelles-ul.

Un episod din 2019, după ce von der Leyen a fost aleasă de liderii UE pentru a fi următorul preşedinte al Comisiei, dezvăluie un ingredient cheie al parteneriatului lor.

Seibert fusese chemat să depună mărturie în faţa unei comisii de anchetă a Parlamentului german care investiga modul în care contracte lucrative de la Ministerul Apărării, în perioada în care von der Leyen era la conducere, fuseseră atribuite unor consultanţi externi fără o supraveghere adecvată şi dacă o reţea de relaţii personale informale facilitase aceste tranzacţii.

În centrul anchetei comisiei se afla Katrin Suder, o fostă consultantă McKinsey care devenise adjuncta lui von der Leyen, responsabilă cu departamentul de armament al Ministerului Apărării. În 2014, ea l-a adus pe Seibert în departamentul său, l-a promovat rapid şef de cabinet şi, mai târziu, l-a recomandat pentru aceeaşi funcţie în cadrul administraţiei şefei lor comune, von der Leyen.

Prestaţia sa în faţa comisiei de anchetă ar fi mulţumit chiar şi cei mai exigenţi şefi mafioţi.

„Seibert a declarat într-o buclă nesfârşită că nu-şi aminteşte nimic, absolut nimic”, potrivit unui articol din presa germană despre prestaţia sa din acea perioadă.

„Responsabilitatea lui”

Loialitatea lui Seibert avea să fie pusă la încercare din nou în scurt timp.

După ce von der Leyen a obţinut aprobarea liderilor UE pentru a deveni preşedintă a Comisiei, ea avea nevoie de o majoritate de două treimi în Parlamentul European pentru a fi confirmată în funcţie. În mod normal, sarcina de a aduna o majoritate îi revenea lui Manfred Weber, un conservator german influent care coordonează grupul umbrelă al partidelor europene de centru-dreapta.

Dar Weber îşi lingea rănile după ce fusese trecut cu vederea pentru funcţia de şef al UE în favoarea lui von der Leyen. Aşadar, sarcina i-a revenit lui Seibert care, în ciuda lipsei de experienţă ca operator politic, a reuşit să obţină o majoritate de nouă voturi pentru von der Leyen, ieşind din cercul obişnuit al aşa-numitelor partide de guvernământ şi apelând la populiştii de dreapta.

Datorită „contribuţiei semnificative” a lui Seibert, von der Leyen a fost confirmată, a declarat la acea vreme un coleg german.

Odată instalaţi la Comisie, cei doi s-au confruntat cu un val de scepticism.

„Când Comisia şi-a început activitatea, exista mult scepticism cu privire la capacitatea Ursulei von der Leyen şi a lui Bjoern de a controla instituţia, deoarece nu ştiau cum funcţionează. Au demonstrat că nu este aşa, în doar câteva zile”, a declarat un fost oficial francez.

Seibert, în special, i-a impresionat pe omologii săi.

„Era extrem de bine pregătit. Arăta întotdeauna că ştie exact ce se întâmplă în politica franceză. Era clar că era o persoană de încredere, dar care ţinea şi la control, la putere”, a declarat acelaşi oficial.

Lucrând într-o echipă restrânsă, formată în principal din consilieri vorbitori de limbă germană, von der Leyen şi Seibert au profitat de pandemia de Covid-19 pentru a-şi consolida puterea.

Când a venit momentul să negocieze contractele pentru vaccinuri, au împărţit sarcinile între mai multe secţii ale Comisiei, încredinţându-i comisarului pentru piaţa unică, Thierry Breton, supravegherea lanţurilor de aprovizionare cu vaccinuri.

Însă negocierea contractelor în sine a fost încredinţată Sandrei Gallina, funcţionară de rang înalt din domeniul sănătăţii din cadrul Comisiei. În realitate, potrivit a doi foşti funcţionari ai Comisiei, Seibert şi von der Leyen au condus negocierile, care au culminat cu anunţul preşedintei, în decembrie 2020, privind un acord pentru achiziţionarea a milioane de doze de vaccin de la Pfizer-BioNTech. The New York Times a relatat că acest acord a fost încheiat după un schimb de mesaje text între von der Leyen şi directorul executiv al Pfizer.

Comisia neagă că mesajele text conţineau informaţii substanţiale referitoare la negocieri.

În scandalul „Pfizergate” care a urmat, von der Leyen a fost criticată – şi judecată de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene – pentru că nu a păstrat mesajele. Dar o parte din aceste critici ar fi trebuit să fie îndreptate către Seibert, au afirmat foştii funcţionari.

„Era responsabilitatea lui. El este motivul greşelilor monumentale comise de preşedinta sa”, a declarat unul dintre cei doi foşti funcţionari.

Un purtător de cuvânt al Comisiei a refuzat să comenteze.

Loialitate până la capăt

Loialitatea avea să joace din nou un rol important în ultimele luni ale primului mandat al lui von der Leyen şi Seibert în cadrul Comisiei.

În timp ce von der Leyen se pregătea pentru o candidatură la realegere (cu Seibert ca director de campanie), decizia lor de a numi un conservator german loial în funcţia de reprezentant al UE pentru întreprinderile mici şi mijlocii a stârnit o revoltă.

Patru comisari, printre care Breton, au contestat decizia de a-l numi pe Markus Pieper în detrimentul a două femei care, potrivit unor informaţii, obţinuseră note mai bune în procesul de selecţie.

Doi foşti funcţionari îşi amintesc că Seibert a apărat nominalizarea în cadrul instituţiei, afirmând că nu avea „niciun fel de flexibilitate” în această chestiune.

Argumentul nu a fost bine primit.

În cele din urmă, cei doi lideri au fost nevoiţi să retragă nominalizarea lui Pieper. Criticii au susţinut că acest episod a evidenţiat o lipsă de sensibilitate politică, întrucât Seibert nu a anticipat reacţia negativă venită în primul rând din partea lui Breton, alături de diplomatul de rang înalt de atunci, Josep Borrell, fostul comisar luxemburghez Nicolas Schmit şi comisarul italian pentru economie, Paolo Gentiloni.

„Problema este lipsa de experienţă în management. Aceasta duce la o tendinţă de a acţiona într-un mod autoritar”, a declarat acelaşi fost oficial.

Totul trece pe la Bjoern

Von der Leyen şi Seibert au învăţat lecţia.

Când a venit momentul să aleagă comisarii după realegerea lui von der Leyen în 2024, l-au forţat pe rebelul Breton să demisioneze şi au umplut Colegiul cu candidaţi mai puţin experimentaţi. Din nou, Seibert a fost în prima linie, negociind cu şefii politici din Parlamentul European care trebuiau să aprobe nominalizările în cadrul audierilor.

Un funcţionar de rang înalt al Parlamentului l-a descris pe Seibert ca fiind „foarte profesionist”, dar şi rapid în a exercita presiuni când lucrurile nu merg cum vrea el:

„Observ din ce în ce mai mult că nu se descurcă bine cu contradicţiile... Nu este obişnuit să fie contrazis în acest sens.”

Odată încheiate audierile, Seibert s-a apucat să verifice numirile membrilor cabinetului pe baza criteriilor de gen şi naţionalitate. Fiecare comisar trebuia să trimită lista cu propunerile sale pentru cabinet la etajul 13, unde şeful de cabinet al preşedintelui aproba sau respingea personal numele.

„Acesta este stilul lui Seibert. Nu lasă nimic la voia întâmplării”, a declarat un funcţionar de rang înalt al Comisiei, care a subliniat că Seibert a fost primul şef de cabinet al cărui nume a fost afişat pe un panou, chiar sub numele preşedintelui, în faţa liftului de la etajul 13 al clădirii Berlaymont.

De atunci, controlul lui Seibert asupra Comisiei s-a consolidat şi mai mult. Un exemplu elocvent: recenta restructurare a Secretariatului General al Comisiei, planificată şi supusă aprobării în ianuarie. Undă verde a fost dată trei luni mai târziu, nu din cauza vreunei probleme, ci pentru că Seibert nu apucase încă să se uite peste document.

Un membru al cabinetului unui premier european a remarcat ironic: „Ştiu că este un tip care nu ştie să delege şi că această incapacitate de a delega şi obsesia de a co-guverna Comisia împreună cu Ursula au provocat blocaje şi frustrări în cabinete”.

"Fie cum vreau eu, fie deloc"

În alte cazuri, criticii s-au arătat iritaţi de tendinţa lui Seibert de a zdrobi opoziţia.

Un funcţionar de rang înalt al Parlamentului a reiterat îngrijorarea cu privire la puterea lui Seibert: „Se află într-o poziţie de putere absolută, încât vorbeşte direct cu comisarii. Vorbeşte direct cu politicienii. Uită puţin care este locul lui.”

Chiar dacă îşi exercită puterea la Bruxelles, Seibert trebuie acum să-şi reconstruiască relaţia cu Washingtonul. Identificat drept „omul lui Biden” datorită relaţiei sale cu fostul consilier pentru securitate naţională Jake Sullivan, Seibert a jucat un rol cheie în construirea celei mai strânse relaţii transatlantice din ultimele decenii.

El şi Sullivan au emis comunicate comune şi au lucrat în strânsă colaborare la impunerea de sancţiuni împotriva Rusiei după invazia pe scară largă împotriva Ucrainei. Când anunţul lui Biden privind Legea de reducere a inflaţiei a ameninţat să deterioreze relaţiile dintre Bruxelles şi Washington, diplomaţia din culise a lui Seibert cu Casa Albă a dus la o conferinţă de presă comună, un eveniment rar, în Rose Garden, a lui von der Leyen şi Biden, potrivit unui fost funcţionar de rang înalt al Comisiei.

Dar această apropiere nu l-a ajutat pe Seibert în timpul mandatului lui Trump, care a refuzat să vorbească cu von der Leyen sau cu orice alt oficial al UE timp de luni de zile după alegerea sa. Seibert l-a însoţit recent pe negociatorul comercial şef Maros Sefcovic în vizite de negociere la Washington D.C., dar orice urmă a vechii relaţii speciale pare să fi dispărut, în contextul în care Europa se confruntă cu tarife extrem de ridicate.

Abordarea Comisiei a fost aceea de a acţiona cu prudenţă pentru a nu-l irita pe Trump, evitând măsuri – precum impunerea unei amenzi companiei X a lui Elon Musk pentru încălcarea Legii serviciilor digitale – care ar putea provoca o postare furioasă sau represalii bruşte.

Dar această abordare, care include acum concesii potenţiale de anvergură privind regulamentul digital al Europei pentru a încheia un acord comercial, subminează suveranitatea europeană, potrivit criticilor care spun că UE ar trebui să-şi apere regulile indiferent de costuri.

„Totul se datorează fricii: frica de a ofensa americanii”, a spus fostul oficial.

Un oficial al Comisiei, care a dorit să rămână anonim, a subliniat ceea ce a numit contacte regulate între Seibert şi membri ai administraţiei Trump, precum şi întâlniri faţă în faţă, inclusiv vizitele lui Seibert la Washington.

Per ansamblu, reputaţia lui Seibert reflectă oraşul în care trăieşte: birocratic, obsedat de putere, în mare parte opac. Aceasta generează mituri în jurul unor funcţionari publici puternici care acţionează în umbră, mai întâi Selmayr, acum Seibert.

Puţini dintre cei intervievaţi şi-au exprimat îngrijorarea cu privire la influenţa lui Seibert. Dar este revelator faptul că doar o singură persoană din 25 – un parlamentar olandez, nu mai puţin – a fost dispusă să-şi exprime public o opinie critică.

„În interacţiunea sa cu Parlamentul, el a fost întotdeauna un jucător corect şi şi-a respectat promisiunile. Singura problema este că această Comisie este foarte ierarhizată şi nimic nu trece fără acordul lui Bjoern. Acest lucru duce la acumularea unui număr destul de mare de dosare pe biroul său şi la faptul că mulţi funcţionari ai Comisiei nu ştiu când vor fi luate deciziile”, a declarat deputatul Verzilor Eickhout.