Despre o nouă strategie a Sportului Românesc - Partea a II-a

Ministerul Tineretului şi Sportului a lansat recent, în dezbatere, Strategia de dezvoltare a Sportului în România în perioada 2016 - 2032. Evenimentul este marcat de numeroase controverse, având în vedere că opiniile multora dintre cei care vor fi afectaţi de strategie sau ar fi avut ceva pertinent de spus fie nu au fost cerute, fie nu au fost luate în considerare. Mai mult, ministrului Lipă i se reproşează "că a pus căruţa înaintea boilor", concret, că înainte să se clarifice strategia, a lansat în dezbatere un proiect normativ vizând modificarea legii sportului, deşi legea ar trebui să decurgă din strategie, şi nu invers. Merită spus că şi proiectul modificării legii sportului a stârnit controverse şi s-a izbit de opoziţia COSR şi a numeroase federaţii şi cluburi sportive.

În acest context, Epoch Times a publicat opiniile câtorva specialişti în domeniu pe acest subiect de maxim interes pentru naţie, având în vedere declinul sportului de performanţă concomitent cu amplificarea sedentarismului în rândul populaţiei, cei mai afectaţi fiind copiii.

Vă invităm în continuare să citiţi partea a II-a a opiniei exprimate pe acest subiect de Adrian Socaciu, preşedintele Asociaţiei Student Sport. Partea I poate fi citită aici

"Un exemplu verosimil de strategie

- Sportivii de performanţă cunosc duritatea efortului de pregătire, acceptă majoritatea privaţiunilor socio-ocupaţionale şi, în general, înţeleg sacrificiile. Dar, cu toate că beneficiază de imagine publică, gustând din satisfacţia victoriei, ei nu mai pot fi trataţi ca amatori sau voluntari într-un „business” de anvergura proiectelor de ţară. Prin urmare, ei trebuie să devină parteneri de contract de prestaţie (asemănător profesioniştilor) şi să beneficieze de condiţii optime (inclusiv pecuniare), în schimbul acordului de totală angajare în atingerea obiectivelor de etapă şi finale.

Într-o formulare diplomatică, de tipul: Ce putem actualmente face (practic) din ceea ce trebuie să facem ştiinţific (teoretic) şi din ce ni se cere (politic), ar fi vorba de o soluţie „economy class” pentru un parcurs olimpic de patru ani (J.O. 2020) al sportului de performanţă românesc, virtualizat cu un palmares ambiţios: 30 de medalii olimpice, dintre care 12 de aur. Ce urmează?

- Dimensionarea unui lot prioritar de pregătire olimpică, ştiindu-se faptul că în spatele fiecărei medalii expectate ar trebui (ştiinţific şi statistic) să se afle şi alţi 5 potenţial medalişti. Nu este vorba încă de constituirea lotului, de sporturi, de vârstă etc., ci de estimarea grosso modo a anvergurii proiectului.

- La estimările de mai sus ar fi nevoie de cca 300 de sportivi nominalizabili (pe listele permanent deschise la ambele capete) în lotul olimpic prioritar (să zicem, 180 la probe individuale şi 120 la 6 echipe).

- Fiecare sportiv trebuie să aibă acces (să fie arondat) la cel puţin un antrenor, un medic, un psiholog, un fizioterapeut, să beneficieze de manageriatul administrativ, economic, ştiinţific, juridic etc., cu alte cuvinte să fie asistat de un corp de specialişti într-o primă aproximare de 400 persoane angrenate contractual în traseul pregătirii sportive de performanţă (olimpic prioritar). Un calcul complex, dar al cărui rezultat vag este deocamdată oferit ca ordin de mărime, arată că bugetul lotului olimpic prioritar ar fi de 16,8 mil euro anual.

- A nu se înţelege că sportul de performanţă românesc se reduce la acest lot prioritar olimpic de cca 300 de sportivi şi la asistenţa lor. Mii de sportivi din România sunt capabili de înaltă performanţă, la diferitele niveluri menţionate mai sus, iar în funcţie de abilităţi şi aspiraţii pot fi încurajaţi, sprijiniţi şi sponsorizaţi de federaţiile sportive. COSR ar decide condiţiile de promovare (sau excludere temporară) în lotul olimpic prioritar, MTS ar gestiona loturile de sportivi de performanţă pe categorii dinamice ­- local, naţional, internaţional -, după cum MEN pe altele - şcolar, universitar etc., oricum, toate secundare celui olimpic, care este prioritar.

Subiecte adiacente

Conturarea (circumscrierea) problemei strategiei este doar unul dintre paşii care răspund la întrebarea de mai sus (ce trebuie făcut?). Cum trebuie făcut? este a doua întrebare şi se referă la selecţia sportivilor, a corpului de specialişti şi a personalului auxiliar (talentat), la condiţiile imobiliare ale unuia sau mai multor centre olimpice de pregătire (sedii, săli, facilităţi etc), la manageriat şi multe alte aspecte de ordin organizatoric. Acestea sunt subiecte de creativitate în grup, care acceptă succesiva oportunitate.

Se cuvine să revenim tangenţial asupra subiectului (subliniat încă de la început) numit „talent”.După cum se ştie, talentul este încă imposibil de evaluat aprioric, deşi este, de cele mai multe ori, atribuit subiectiv şi dovedit ulterior. După modelul artelor, se practică şi în sport o selecţie cu risc acceptabil (invocând talentul), prin atribuirea rolului decizional unei comisii de experţi competenţi (unanim acceptaţi). În ţările cu rezultate impresionante la J.O., la sportivi, de exemplu, se consideră că rata de progres, creativitatea, rezistenţa la stres, simţul temporal-spaţial, uşurinţa învăţării, genetică, eutrofia etc. sunt criterii parţiale de evaluare a talentului, care se adaugă cunoştinţelor noi despre profilul somatic şi cel psihic (potrivit probei sau sportului practicat).

Avem suficienţi experţi talentaţi în corpul de specialişti şi personalul auxiliar de la lotul olimpic prioritar? Să presupunem că trebuie să-l completăm (ca la fotbal) cu experţi de renume internaţional. Soluţia aceasta ar fi neconvenabilă, nu atât din cauza costului ridicat, cât mai ales din motiv că la J.O. avem adversari din toate celelalte ţări.

O soluţie practică ar fi realizarea unui proiect cu finanţare din fonduri CE, în ideea înfiinţării unui Centru de Perfecţionare şi Acreditare a profesiilor din sportul de performanţă, exploatând cerinţa urgentă a UE de adaptare şi completare a nomenclatorului românesc (Clasificarea Ocupaţiilor din România – COR) în conformitate cu nomenclatorul UE. De exemplu, profesia de antrenor cat. I, acordată (din păcate neacademic) la noi, corespunde cu treapta cea mai de jos din Marea Britanie (Sport coach level I, NGB, pentru care tariful de salarizare este minimal: 10 – 20 GBP pe oră. Un senior coach atestat la nivel olimpic în Marea Britanie are un salariu de 10-20 de ori mai mare decât un antrenor de cat I, atestat în România). Vrem să spunem că, odată cu acreditarea, s-ar putea face şi o selecţie adecvată, dar mai ales o instruire modernă, cu experţi invitaţi de peste hotare, cu specialişti români de notorietate şi cu perspectiva unui venit financiar substanţial, în cazul valorificării ulterioare a cunoştinţelor la lotul olimpic prioritar (bineînţeles cu exigenţele contractuale respective).

Centrul de Perfecţionare şi Acreditare al profesiilor din sportul de performanţă nu poate funcţiona la beneficiari (federaţiile sportive), nu poate fi asimilat cu învăţământul postuniversitar de stat (procesul Bologna - ETCS), dar poate fi coordonat sub forma unui ONG de interes public.

Eficienţa mai multor instituţii din sport ar avea de câştigat, dacă structura, statutul şi denumirea lor s-ar alinia la recomandările forurilor tutelare (asimilând valorile ţărilor consacrate în sportul internaţional, dar păstrând fundamentele naţionale). De exemplu, Comitetul Olimpic Român (COR) ar trebui să fie lider şi manager numai al sporturilor olimpice. Specificitatea s-ar potrivi şi la alte instituiţii, precum: Federaţia Română a Sportului Universitar, Federaţia Română a Sportului Şcolar, Consiliile Ştiinţifice (separate) ale sporturilor recreative, adaptative şi de performanţă (formate din oameni de sport reputaţi, având diverse profesii şi care pot fi sfătuitori voluntari – adevăraţi consilieri ai Ministrului, ai altor decidenţi din MTS etc.)."

Adrian Socaciu a absolvit Universitatea Politehnică din Timişoara, este fondatorul asociaţiei Student Sport, co-iniţiatorul Universiadei de Vară 2021 şi unul dintre tinerii de succes ai Galei Forbes 30. Nu în ultimul rând, Adrian Socaciu este una dintre persoanele cele mai implicate în dezbaterile vizând revigorarea sportului românesc şi a mişcării pentru sănătate, căci nu se poate vorbi despre performanţă în sport fără stimularea mişcării de masă.