De ce nu au fost incluşi ceceni sau prizonieri ai lui Kadîrov în schimbul de prizonieri?

Schimbul istoric de prizonieri dintre Rusia şi Occident a avut multe motive de sărbătoare, în special pentru că în urma lui au fost eliberaţi prizonieri politic închişi pentru angajamentul lor faţă de democraţie şi transparenţă, notează The Moscow Times.

În acelaşi timp, mulţi oameni au observat că niciunul dintre cei eliberaţi nu a fost cecen sau eliberat din fieful personal condus cu brutalitate de Ramzan Kadîrov, în ciuda faptului că istoria Ceceniei este inseparabilă de motivul pentru care schimbul a avut loc în primul rând.

Cel mai vizibil premiu al Rusiei a fost ofiţerul serviciilor speciale Vadim Krasikov, care ispăşea o pedeapsă pe viaţă în Germania pentru uciderea lui Zelimkhan Khangoshvili, un comandant cecen care a luptat împotriva forţelor Moscovei în cel de-al doilea război cecen.

Oleg Orlov, preşedintele fundaţiei pentru drepturile omului Memorial, a fost unul dintre cei care s-au întrebat de ce nimeni nu a fost eliberat din Cecenia în această vară. Istoricul Mairbek Vachagayev a observat, de asemenea, dezechilibrul, spunând: „Nimeni nu şi-a amintit de ei în marele joc al puterilor mondiale”.

Krasikov a fost primul prizonier întors la Moscova care a fost întâmpinat de preşedintele Vladimir Putin. După ce a coborât din avion, el a salutat şi a spus: „Tovarăşe preşedinte, ordinul dumneavoastră a fost executat!”, după care Putin i-a strâns mâna şi l-a îmbrăţişat. Recunoscut în cele din urmă ca agent FSB după ani de negări din partea Kremlinului, Krasikov a povestit public şi cu mândrie că a ucis un om care a luptat pentru independenţa Republicii Cecene şi s-a refugiat în Germania.

Pentru ceceni, nepăsarea Moscovei faţă de vieţile lor a fost declanşatorul războiului ruso-cecen. Se pare că Putin rămâne fidel promisiunii pe care a făcut-o la începutul preşedinţiei sale, când a spus că Rusia îi va „extermina [pe terorişti] în curte”, atunci când jurnaliştii au pus la îndoială oportunitatea bombardării aeroportului şi a altor facilităţi civile din Groznîi în 1999, rănind sute de civili.

Nu lipsesc prizonierii politici care ar fi putut fi eliberaţi din Cecenia. Sayd-Mukhammad Dzhumayev ispăşeşte o pedeapsă de cinci ani după ce s-a luptat cu ofiţerii Gărzii Naţionale la un miting în sprijinul lui Alexei Navalnîi. Există, de asemenea, Zarema Musaeva, care a fost răpită din apartamentul său din Nijni Novgorod la ordinul lui Kadîrov din cauza activităţilor politice şi de apărare a drepturilor omului ale fiilor săi. Musaeva, în vârstă de 55 de ani, soţie şi mamă diabetică, îşi ispăşeşte în prezent pedeapsa într-o colonie penală din oraşul cecen Argun, după ce ar fi atacat agresiv un ofiţer de poliţie.

Membrii opoziţiei ruse aliaţi cu Navalnîi au susţinut că ei au fost cei care au întocmit listele pentru schimb. Aceasta ar putea fi o altă încercare falsă a opoziţiei exilate de a-şi spori reputaţia prin demonstrarea influenţei lor asupra proceselor diplomatice dintre Occident şi Rusia.

De asemenea, afirmaţia lor ar putea fi interpretată ca o mărturisire involuntară a discriminării în elaborarea listei. În orice caz, opoziţia rusă ar trebui să mulţumească colectiv familiei lui Khangoshvili pentru acţiunile sale militare şi politice împotriva politicilor coloniale ale Rusiei faţă de Cecenia.

Cu toate acestea, nu putem ignora influenţa lui Ramzan Kadîrov, pentru care Zarema Musaeva a devenit prizonierul politic definitoriu al întregii sale cariere. Răpirea acesteia a evidenţiat impunitatea cu care Putin îi permite să acţioneze în schimbul împiedicării ca Cecenia să deranjeze Kremlinul.

O serie de personalităţi politice ruse proeminente, în special din comunitatea drepturilor omului, au făcut apel la Kadîrov să o elibereze. În loc să le răspundă, Kadîrov a continuat să exercite presiuni asupra autorităţilor sale judiciare şi de anchetă pentru a-i impune cea mai severă pedeapsă posibilă. Este clar că liderul cecen are o fixaţie personală nesănătoasă pentru răzbunarea împotriva familiei Yangulbaev.

Prizonieri precum Zarema Musaeva şi Sayd-Mukhammad Dzhumayev merită libertatea nu mai puţin decât activiştii care îşi refac acum viaţa în Occident, având în vedere istoria lor personală strâns legată de luptă pentru eliberarea de tiranie. Nu putem decât să sperăm că, data viitoare, libertatea minorităţilor din Rusia va fi tratată cu aceeaşi importanţă ca şi cea a majorităţii mai faimoase.