Cum se vede scandalul Nordis prin ochii unui profesor de economie mondială

Profesorul de economie mondială Christian Năsulea a venit cu o serie de precizări, la Digi24, după ancheta Recorder despre "maşinăria de făcut bani a celui mai puternic clan politico-imobiliar".

Jurnalistă: Domnule profesor, cum ar fi funcţionat această schemă, astfel încât să vedem acum sute de persoane păgubite, după ce şi-ar fi cumpărat acele apartamente dintr-un complex de lux din zona litoralului?

Christian Năsulea: În acest moment, încercăm şi noi să analizăm, să înţelegem care sunt problemele structurale, instituţionale care permit un asemenea tip de fraudă. Dacă este vorba de fraudă, dacă se vor dovedi toate informaţiile acestea care au fost prezentate din investigaţia Recorder, în momentul în care şi autorităţile vor intra mai adânc în date, pentru noi acest lucru creează următoarea întrebare. Care componente din legislaţia existentă, din legislaţia necesară pentru domeniul imobiliar au lipsit în România, în aşa fel încât să fie posibil să fie vândut un apartament în curs de construcţie de mai multe ori mai multor persoane?

Din punctul meu de vedere, aceasta este o întrebare care e foarte importantă şi care are implicaţii majore pentru tot sectorul imobiliar. Pentru că dacă s-a putut întâmpla aşa ceva într-un caz, nu este nimic care să oprească genul acesta de comportament să reapară eventual la dezvoltatori imobiliari mai mici, unde nu există nici aceleaşi implicaţii şi probabil nu există nici acelaşi gen de atenţie, cum cred că vom vedea în continuare când vine vorba de dezvoltatori imobiliari mari.

Din punctul meu de vedere, într-o ţară care de principiu are o legislaţie care este destul de restrictivă când vine vorba de transferul de proprietate pentru proprietăţi imobiliare, pare că există sau au existat nişte lacune majore, foarte serioase, unde legislaţia pur şi simplu nu a prevăzut cum ar trebui să fie tratate aceste genuri de investiţii în zona de imobiliare.

Jurnalistă: Asta încercăm şi noi să vedem, care au fost aceste lacune. Ne-am uitat la această investigaţie făcută de Recorder şi de acolo reiese că o parte dintre acele apartamente, unele dintre ele poate nefinalizate, erau vândute în baza unor promisiuni, promisiuni care ulterior nu s-ar mai fi respectat. Cum ar putea funcţiona mecanismul?

Christian Năsulea: În mod normal, în momentul în care semnezi un antecontract pentru o tranzacţie imobiliară, acest antecontract este înregistrat în cartea funciară a imobilului. Legislaţia românească este destul de atentă cu genul ăsta de lucruri. Nu poate vânzătorul să înceapă să ia avans de la mai mulţi cumpărători interesaţi, cu atât mai puţin un avans de 95%.

Ce există ca gol în legislaţie sau breşa de care se pare că s-ar fi putut folosi cineva în aşa fel încât să vândă de mai multe ori un apartament este faptul că, atunci când apartamentul nu este finalizat, când proprietatea imobiliară respectivă nu există încă şi nu există o carte funciară separată care să delimiteze proprietatea care este scoasă la vânzare, lucrul ăsta a dat posibilitatea sau dă posibilitatea în momentul ăsta unor oameni cu rele intenţii să semneze mai multe, nu antecontracte, ci mai multe contracte care reprezintă o promisiune de vânzare, însă folosindu-se de o portiţă care permite cumva să fie evitată legea în modul în care funcţionează ea în mod normal.

Aceasta este problemă de fapt când vine vorba de dezvoltatori imobiliari de clădiri noi care sunt în construcţie. Se pare că ori nu există o formă foarte clară în care lucrul ăsta, genul ăsta de vânzare să trebuiască să fie făcut în aşa fel încât să se respecte legea şi să evităm riscul de fraudă, ori este vorba sau ar putea să fie vorba despre o situaţie în care, în legislaţie, chiar dacă există nişte norme, acestea au fost ocolite în aşa fel încât să putem să ajungem în situaţia pe care o vedem discutată zilele acestea.

Jurnalistă: În aceeaşi investigaţie am văzut că în contractele încheiate între dezvoltator şi potenţialii clienţi, cumpărători, existau şi anumite clauze care ar putea fi considerate abuzive. Bănuiesc că aţi văzut şi dumneavoastră o parte din acest material. Cum ar putea fi încheiată o astfel de clauză referitoare la faptul că ţi se interzice să spui anumite afirmaţii negative la adresa dezvoltatorului, dar iată că avem aceste situaţii de persoane care spun că au fost păgubite?

Christian Năsulea: Vă referiţi aici la clauza care pune o penalitate foarte mare, de zeci de mii de euro, 20 de mii de euro, pentru persoanele care divulgă informaţii referitoare la acest contract.

Aici, din punctul meu de vedere, este într-adevăr vorba despre o clauză abuzivă. Însă mi se pare că aici avem de-a face cu o altă chestiune care e foarte importantă pentru modul în care justiţia românească va trata acest caz care ia din ce în ce mai mult amploare, pentru că în momentul acesta, cu siguranţă, sunt români care nu sunt siguri dacă au fost păgubiţi, nu ştiu exact ce se întâmplă cu banii pe care i-au plătit deja către compania în cauză, însă cu siguranţă se tem în continuare să iasă în faţă şi să spună lucrul ăsta.

Eventual se tem chiar să depună o plângere împotriva companiei pentru că au o temere care este parţial justificată, că s-ar putea să ajungă în situaţia în care să fie datori să plătească şi mai mulţi bani şi nici să nu-şi recupereze eventualul prejudiciu în cazul în care această clauză va fi folosită în instanţă şi va fi acceptată de instanţele româneşti.

Din punctul meu de vedere, iarăşi, ca economist, ca eficienţă a funcţionării unui sistem juridic, cred că avem nevoie să avem o poziţie foarte clară care să vină de la Ministerul de Justiţie, să vină de la o autoritate cu competenţă importantă în acest domeniu, care să clarifice situaţia, să-i asigure pe oamenii care vor să meargă în instanţă, să depună o plângere, că nici un judecător din România nu va accepta această clauză abuzivă în momentul în care aceştia încearcă să-şi caute dreptatea folosind formele legale prin care acest lucru trebuie să fie făcut.

Deci, aici este iarăşi o lacună cumva sau o chestiune care pare să fie exploatată de părţile care au fost implicate în aceste contracte, în aşa fel încât să descurajeze oamenii să-şi caute dreptatea prin formele normale, într-o societate civilizată.

Jurnalistă: Mai este această situaţie. Compania de ieri, în urma unei decizii date de Tribunalul Bucureşti de acum câteva zile, a intrat în insolvenţă. Mai există vreo speranţă pentru cei păgubiţi?

Christian Năsulea: Insolvenţa, de principiu, înseamnă doar restructurarea companiei. Înseamnă că cel mai probabil compania a cerut să fie restructurată, a cerut să intre în insolvenţă pentru că are unele dificultăţi financiare. Acum, e foarte important să vedem în ce direcţie evoluează lucrurile. Care mai sunt activele disponibile ale societăţii? Care este situaţia de fapt?

Lucru care, din păcate, va dura foarte mult timp în aşa fel încât să ajungem la o clarificare. Timp în care, probabil, compania nu va putea să continue să construiască dacă avea intenţia să mai construiască ceva.

Timp în care şansele oamenilor de a-şi recupera banii se diminuează, într-adevăr. Ce e important să avem în vedere este că există şi o ordine în care creditorii unei companii care intră în insolvenţă pot să spere să recupereze din bani, în funcţie de modul în care se va face această restructurare. Din păcate, tocmai clienţii companiilor care sunt în insolvenţă sunt ultimii la coadă, în aşa fel încât să poată să recupereze ceva.

Acesta este un alt motiv pentru care, aşa cum spuneam mai devreme, mi se pare foarte important să existe o poziţie foarte clară a sistemului de justiţie din România, într-un caz care are deja foarte multă faimă, care e foarte cunoscut şi foarte dezbătut, în care să ştie oamenii care sunt în situaţia de a fi creditori, de a fi plătit nişte avansuri către o companie care se află în insolvenţă, care sunt drepturile de care beneficiază, care este procedura legală, normală, pe care ar trebui să o urmeze.

Pentru că sunt sigur că sunt foarte mulţi oameni care şi-au investit economiile, care nu ştiu nici măcar în ce direcţie să o apuce în acest moment şi este fix genul de moment în care instituţiile statului care sunt puse acolo, sunt lăsate să apere cetăţeanul, ar trebui să vină înaintea cetăţeanului şi să ofere nişte informaţii despre modul în care ar trebui să procedeze toată lumea mai departe în această situaţie.

Jurnalistă: Pe final o să facem şi o precizare referitoare la punctul de vedere al Nordis Group pentru că, spune Nordis Group, în ultimele zile a fost ţinta unor atacuri media care au adus în discuţie atât activitatea companiei, cât şi integritatea acesteia.

Şi mai precizează, Nordis Group nu a vândut unităţile de două ori, aşa cum se speculează. Este imposibil acest lucru.

La baza oricărui contract de vânzare şi cumpărare stă un extras de carte funciară. Totodată, până în acest moment, susţin cei de la Nordis Group, Nordis Group a plătit rezilieri şi despăgubiri în valoare de 115 milioane de lei şi a restituit astfel sume semnificative de bani clienţilor sau partenerilor care, deşi iniţial păreau de bună-credinţă, au apelat ulterior la presiuni şi şantaj.

Iată aşadar, doamnelor şi domnilor, că am văzut şi o demisie de răsunet. Laura Vicol-Ciorbă, deputat al Partidului Social Democrat, care până mai ieri era şefa Comisiei Juridice din Camera Deputaţilor, şi-a dat demisia din funcţia de preşedinte al Comisiei Juridice a Camerei Deputaţilor. Rămâne în continuare deputat şi vă reamintesc că Laura Vicol-Ciorbă este, de altfel, soţia lui Vladimir Ciorbă, unul dintre cei care deţin această companie, Nordis Group.