Cum este sabotat învăţământul? România fără nicio universitate în primele 800 din lume - Cunoscut profesor vine cu explicaţii

România nu are nicio universitate în primele 800 din lume, reiese din clasamentul mondial al universităţilor Times Higher Education pe 2025. Şi oricât am încerca să dăm vina pe "greaua moştenire", la 35 de ani de la Revoluţie, explicaţia aceasta nu prea mai ţine. Mai ales că alte ţări fost comuniste precum Ungaria şi Polonia au reuşit să aibă universităţi în primele 800.

Explicaţiile pentru faptul că, deşi ne mândrim cu universităţile noastre, ele nu reuşesc să intre în topurile internaţionale sunt foarte simple de fapt şi au de-a face cu subfinanţarea cronică a învăţământului în genere şi a cercetării în special, crede profesorul Mihali. Pentru ca universităţile româneşti să nu mai fie codaşe în clasamente şi să furnizeze mână de lucru ieftină multinaţionalelor trebuie ca statul român să crească de măcar 10 ori procentul din PIB alocat cercetării şi să mărească şi procentul alocat educaţiei în general, a opinat profesorul Mihali, într-un interviu acordat Epoch Times.

"Lucrurile sunt destul de simple în ce priveşte locul pe care se află universităţile româneşti în clasamentele internaţionale. Ele ţin de două aspecte. Primul aspect este subfinanţarea cronică - patologică, aş spune - şi perpetuă a cercetării în România.

Noi, în acest moment, acordăm cercetării în România pentru anul 2024 un buget de 0,13% din PIB. 0,13%. Acest procent este comparabil cu procentul unor ţări precum Madagascarul sau alte ţări subdezvoltate. Este unul dintre cele mai ruşinoase procente pe care le avem în dreptul nostru în toate clasamentele internaţionale.

Această situaţie grevează foarte tare sistemul de cercetare din România. Practic, cercetătorii noştri sunt subplătiţi, dotările, ştiţi bine, în domeniile tehnologice de vârf sunt foarte importante şi sunt foarte costisitoare şi nimeni, cel puţin din această structură guvernamentală şi politică actuală, nu realizează că ţara nu poate merge înainte fără investiţie masivă în cercetare - orice fel de cercetare, de la cercetarea în biologie, mediu, până la cercetarea militară sau industrială.

Deci această cauză este una, aş spune, continuă. Au fost discuţii la începutul anului să se ajungă până la 1% din PIB, care şi acela ar fi fost un procent mic, dar în loc de 1% DIN PIB, avem de şapte ori mai puţini. De şapte ori mai puţini decât 1% pe care şi-l propuseseră guvernanţii la sfârşitul anului trecut.

Deci suma este de-a dreptul ridicolă. Să vă mai dau o cauză, există programe de cercetare prin instituţiile româneşti. Ele sunt atât de prost construite încât e un coşmar administrativ pentru cercetător să depună proiecte, să obţină finanţările şi după aceea să raporteze finanţările. Practic, munca administrativă la un proiect finanţat de statul român sau prin statul român este de cel puţin trei ori mai mare decât munca ştiinţifică. Adică se ocupă trei sferturi din timp, pe puţin, întocmind hârtii.

Spre deosebire de această situaţie, trebuie să vă spun că în ţările occidentale, inclusiv într-o ţară ca Franţa, unde am fost de mai multe ori, şi unde am lucrat în proiecte, există departamente specializate care se ocupă de administrarea proiectelor de cercetare.

Desigur, şi noi avem departamentul financiar, departamentul juridic, departamentul administrativ şi aşa mai departe. Dar administrarea şi gestionarea unui proiect este în multe privinţe o povară pe umerii cercetătorilor Avem deci şi această componentă", a explicat profesorul Mihali.

Ciprian Mihali a mai subliniat faptul că, pe lângă faptul că-s subfinanţate de statul român, universităţile noastre nu pot accesa nici proiectele majore finanţate cu fonduri europene.

"Proiectele majore care pot să fie finanţate din fonduri europene, bunăoară un proiect de 5 milioane de euro cel puţin, acolo este suma minimă cu care se finanţează marile proiecte în programele europene de cercetare şi de fondare, şi pot să ajungă până la 25 milioane, sunt, practic, în majoritatea zdrobitoare a cazurilor, inaccesibile instituţiilor noastre de cercetare şi de învăţământ superior, pentru că ele necesită o structură ştiinţifică şi administrativă pe care noi nu o avem. În perioada în care am lucrat la Bruxelles şi am participat la scrierea şi elaborarea de proiecte internaţionale, am putut să văd cum arată funcţionarea unor asemenea structuri ştiinţifice şi administrative în marile universităţi occidentale şi în marile institute de cercetare occidentale.

Noi avem o structură de cercetare slabă în acest moment, avem câteva institute importante de cercetare în câteva domenii, dar structura instituţională a institutelor noastre de cercetare este foarte subţire. Majoritatea ţin de academie şi foarte puţin sunt independente", a punctat universitarul clujean.

Cea de două cauză a faptului că universităţile noastre sunt la coada clasamentelor internaţionale ţine de finanţare universităţilor, a precizat profesorul. Şi, pe lângă faptul că universităţile primesc prea puţini bani de la buget, mai mult, aceştia sunt alocaţi în funcţie de numărul de studenţi, nu în funcţie de rezultatele pe care le livrează o instituţiile de învăţământ, în funcţie de performanţele ştiinţifice, a subliniat Mihali.

"Majoritatea cercetării se face astăzi prin universităţi. Or, pentru că universităţile însele sunt subfinanţate, suntem şi astăzi, ştiţi bine, în domeniul educaţiei, acolo unde există promisiunea şi ambiţia de a ajunge la 6% din PIB, noi suntem la 2,3%, deci nici măcar la 3%.

Chiar dacă sumele brute au crescut, în raport cu bugetul naţional, în raport cu produsele interne, ele au scăzut proporţional. Deci ceea ce mi s-a spus de la an la an, ca o petardă sau că o perdea de fum, şi anume că se dau mai mulţi bani, sigur că se dau mai mulţi bani faţă de anul trecut, pentru că a crescut şi inflaţia şi pentru că sunt costuri mai mari. Dar ţările care sunt ambiţioase în privinţa cercetării fundamentale şi aplicate investesc procentual mai mult şi nu în sume absolute mai mult, care sume absolute sunt irelevante în acest an.

Dar în universităţi se petrece şi următorul lucru, căci vorbim despre universităţi şi despre clasamente. Ei bine, în universităţi cercetarea este dramatic de subfinanţată, în condiţiile în care noi, ca profesori, suntem în acelaşi timp şi cercetători. Deci noi avem o triplă îndatorie în universitate.

Noi suntem cercetători, noi suntem profesori şi noi suntem şi agenţi ai legăturii mediului academic cu societatea civilă. Suntem evaluaţi pe aceste trei componente. Şi e bine că e aşa într-un anume fel.

Numai că în condiţii de subfinanţare şi în condiţiile păstrării finanţării pe cap de student şi nu în funcţie de performanţele ştiinţifice ale universităţi, noi rămânem într-o logică păguboasă, care este logica pur cantitativă a numărului de studenţi şi cu rare excepţii în România universităţile sau facultăţile care au mulţi studenţi nu au şi rezultate deosebite la cercetare. Vă dau un singur exemplu: facultatea de Matematică de la UBB era pe cale să se închidă la un moment dat pentru că nu avea destui studenţi. Pentru că nu sunt studenţi dornici să facă matematică pură. Ei vor să facă informatică sau alte cercetări aplicate.

Dar Facultatea de Matematică din Cluj este una dintre cele mai performanţe facultăţi la nivel naţional şi este una dintre facultăţile care a adus cele mai importante rezultate la nivel mondial pentru Universitatea noastră şi pentru România.

Dar această logică nu ajunge până la Ministerul Educaţiei. Ministerul finanţează cu aceeaşi dărnicie centrele avansate de cercetare de la marile universităţi româneşti Cluj, Bucureşti, Iaşi, Timişoara cu deosebire şi universităţile mici. Aici nu aş vrea să dau nume, dar în fiecare reşedinţă de judeţ există o universitate.

Rezultatele la nivel internaţional ale acestor universităţi sunt egale cu zero. Ele au o altă funcţie. Şi, din acest motiv aşadar, noi nu putem dezvolta o cercetare masivă în universităţi, pentru că pe fondul subfinanţării învăţământului superior noi trebuie să acoperim foarte multe posturi şi foarte multe cursuri.

Nu putem să angajăm oameni cât ne-ar trebui şi atunci noi, practic, suntem cu norme supraîncărcate de predare. Iar în condiţiile acestei supraîncărcări noi avem şi îndatoriri de cercetare", a explicat profesorul.

Un al treilea motiv pentru lipsa de recunoaştere internaţională este faptul că ne furăm singuri căciula, a mai elaborat Mihali. Mai exact, univeristarii români - unii dintre ei - fentează regulile.

"V-aş da un al treilea motiv pentru care suntem acolo unde suntem. El ţine de felul în care am simulat şi am fraudat criteriile la nivel naţional. Pentru că s-a spus la un moment dat: 'trebuie să aveţi publicaţii în revistele cutare şi cutare'.

Lumea a început să fabrice asemenea reviste sau să găsească tot felul de meşteşuguri prin care pot să evite confruntarea cu marile reviste internaţionale care acceptă cu dificultate producţiile româneşti şi să inventeze propriile reviste sau să se asocieze, aşa cum s-a întâmplat în cazul unei universităţi de provincie - 40 - 50 de cercetători la un text. Există în ţară, dacă vă uitaţi, o mână de cercetători, o seamă de cercetători - poate câteva zeci, care au sute de publicaţii. Ceea ce este absolut necredibil.

În domeniul ştiinţelor tari, de la medicină până la matematică, nu poţi să publici mai mult de un text două, trei texte majore pe an. Ori noi avem 50-60 de texte în unele cazuri. Undeva e o fraudă în povestea asta şi frauda asta sigur că îl ajută pe profesorul sau pe profesoara respectivă, îi ajută la nivelul raportării interne şi la nivelul raportării naţionale, dar nu contează nicăieri în clasamentele internaţionale.

Deci există, dacă vedeţi, un complex întreg de factori din aceştia care fac să fie evident. Uitaţi-vă cine coordonează la nivelul Ministerului Educaţiei din România cercetarea românească, veţi vedea ce fel de figuri avem acolo, veţi vedea că în foarte rare cazuri, în cazuri absolut excepţionale, poate în Bucureşti, Cluj, puţin Iaşi, toţi rectorii universităţilor sunt oameni cu o producţie ştiinţifică foarte, foarte slabă şi a căror misiune este mai degrabă de a fi administrator şi nu cercetător, pentru că în calitatea lor de rector ei nu îşi pot permite, propriu-zis, să facă şi cercetare. Deci sunt foarte multe distorsiuni, ca să le numim aşa, din cauza cărora universităţile româneşti sunt acolo unde sunt.

A spus-o clar şi Daniel David la un moment dat, din partea Universităţii noastre, cel puţin, şi cred că şi alte universităţi, efortul intern există, mobilizarea există, dar nu e de ajuns. E nevoie de un sistem naţional competitiv, un sistem naţional care să susţine legislativ şi financiar cercetarea românească, iar asta nu se întâmplă", a adăugat Mihali.

Potrivit universitarului clujean, putem spera ca lucrurile să se schimbe doar dacă cercetarea şi învăţământul nu vor mai fi atât de dramatic subfinanţate.

Speranţa este creşterea de 10 ori a bugetului cercetării, de la 0,13 măcar la 1,3. 1,3-1,5. România trebuie să înţeleagă că noi vom rămâne în urma tuturor ţărilor dacă nu investim în cercetare. Cercetarea este ceea ce duce ţara înainte. Cercetarea fundamentală şi cercetarea aplicată. Noi nu putem să rămânem, cu absolvenţii noştri de universităţi, mâna de lucru ieftină a companiilor internaţionale. Pentru că foarte mult din ceea ce seamnă astăzi noile tehnologii au transformat România, aşa cum aţi văzut în ultima vreme, într-o piaţă de muncă ieftină. Mai ales în domeniul IT-ului.

Deci, dacă vrem să fim performanţi la nivel internaţional, trebuie să fim noi înşine creativi. Trebuie să investim în întreprinderi româneşti, trebuie să investim în creativitatea şi în inovaţia românească, iar asta nu se poate face cu declaraţii. Asta se face cu bani mulţi.

Nu poţi să faci performanţă cu un proiect de 2.000 de euro sau de 10.000 de euro. Marile proiecte, aşa cum sunt cel puţin la nivel european, sunt de la cel puţin 5.000.000 de euro în sumă. Iar acolo unde ai un asemenea proiect, dai voie unei echipe de cercetare să lucreze doar la acel proiect. Îi scoţi, le scazi norma didactică, bunăoară dacă sunt şi profesori, da? Le scoţi sarcinile administrative şi cercetătorul trebuie să facă cercetare. Cercetătorul nu trebuie să facă birocraţie ", a concluzionat profesorul.