Aşa-zisa politică externă americană. O carte a lui Bob Woodward stârneşte controverse pe scena politică din SUA

Joe Biden şi Donald Trump (Getty Images)
Redacţia
11.10.2024

Vicepreşedinta Kamala Harris a abordat recent interacţiunile lui Donald Trump cu preşedintele rus Vladimir Putin, în contextul unor noi dezvăluiri dintr-o carte de Bob Woodward. Harris a subliniat tendinţa lui Trump de a admira liderii autoritari, sugerând că acţiunile acestuia — precum presupusa trimitere de teste COVID-19 lui Putin în timpul pandemiei — ar indica o dorinţă de putere dictatorială în SUA.

Potrivit însă unui articol publicat de Alan Tonelson, s-a discutat mult cu privire la afirmaţia din viitoarea carte a lui Bob Woodward potrivit căreia Donald Trump, în timpul preşedinţiei sale, a trimis câteva truse de testare dictatorului rus Vladimir Putin în plină pandemie Covid, când acestea erau rare în Statele Unite. Cu toate acestea, însă, s-a vorbit mult mai puţin despre cea mai şocantă revelaţie din cartea lui Bob Woodward - "Război" (dacă este adevărată, desigur, la fel ca şi în cazul dezvăluirilor de mai sus) şi anume că preşedintele Biden ar fi fost aproape de a împinge Statele Unite şi restul lumii într-un război nuclear în Ucraina.

Şi, ca să arate că nu glumeşte, Tonelson arată descrierea făcută de CNN- relatarea lui Woodward despre un moment crucial al politicii SUA faţă de invazia Rusiei, pe care îl redă, spune el, în întregime:

„Până în septembrie 2022, rapoartele serviciilor americane de informaţii, considerate foarte detaliate, au scos la iveală o evaluare alarmantă a lui Putin: acesta era atât de disperat din cauza pierderilor suferite pe câmpul de luptă, încât ar fi putut recurge la folosirea armelor nucleare tactice în Ucraina.”

Pe baza noilor rapoarte alarmante ale serviciilor de informaţii, Casa Albă credea că există 50% şanse ca Rusia să folosească o armă nucleară tactică - o evaluare uimitoare care a crescut vertiginos de la 5% şi apoi la 10%", relatează Woodward.

„Pe toate canalele, intraţi în legătură cu ruşii. Spune-le ce vom face ca răspuns”, l-a instruit Biden pe consilierul său pentru securitate naţională, Jake Sullivan, potrivit lui Woodward.

Aceasta este fraza cheie: „Spune-le ce vom face ca răspuns”.

Aceasta nu înseamnă neapărat că Joe Biden a decis să folosească o armă nucleară împotriva Rusiei înseşi sau chiar împotriva forţelor ruse din Ucraina, sau că ia în considerare astfel de acţiuni. De asemenea, nu înseamnă neapărat că preşedintele a decis să desfăşoare forţe militare americane în Ucraina ca răspuns.

Dar este greu de imaginat la ce altceva s-ar fi putut gândi preşedintele Biden care i-ar fi descurajat pe ruşi să facă un pas precum utilizarea armelor nucleare tactice sau care i-ar fi convins să abandoneze această politică după ce au tras un singur foc nuclear.

Iar adevărata problemă aici – dacă Woodward are dreptate – este că Biden ar fi fost dispus să îşi asume un astfel de risc catastrofal în numele unei ţări a cărei soartă nu a fost niciodată considerată de Washington ca fiind esenţială pentru securitatea americană, nici măcar în timpul Războiului Rece – şi nici acum.

Una este să ameninţi cu folosirea armelor nucleare pentru a apăra o ţară sau o regiune pe care liderii americani au considerat-o de interes vital, cum ar fi Europa de Vest sau Japonia. Sau să faci acest lucru când adversarii încearcă să amplaseze arme nucleare aproape de graniţele SUA (cum s-a întâmplat în criza rachetelor din Cuba, în 1962).

Dar să iei în calcul un scenariu apocaliptic într-o situaţie care nu se încadrează în niciuna dintre aceste categorii? Cum ar putea fi asta privit altfel decât ca o acţiune nesăbuită şi chiar suicidară?

Amintiţi-vă acest lucru data viitoare când veţi auzi că Donald Trump, candidatul republican la preşedinţie, este considerat prea periculos pentru această funcţie (mai ales că avertismentele lui privind un posibil al Treilea Război Mondial sub actuala administraţie sunt văzute doar ca alarmism). Şi nu uitaţi că, atunci când Harris a fost întrebată ce ar fi făcut diferit de Joe Biden, ea a răspuns: „Nu-mi vine nimic în minte”.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor