Apă de lux din aisberguri la 100 $ sticla. Scumpă apa, dar mai scump e costul ambiental

Industria apei a intrat pe piaţa de lux şi se uită deja spre gheţarii de pe planetă. Compania norvegiană Svalbardi a început să vândă anul acesta apă de aisberg din arhipelagul Svalbard (care face parte din Norvegia), în Arctica, pentru aproximativ 94 de euro o sticlă de 750 de mililitri.

Deşi apa este un drept al omului, aceasta poate avea un preţ. Fostul raportor al Naţiunilor Unite privind dreptul la apă potabilă şi canalizare, Catarina Albuquerque, susţine că nu are de ce să fie gratis. Dar, cât de mult este rezonabil să se plătească pentru apă? Este etic să vinzi apa dintr-un gheţar? Cu toate că aceste aisberguri sunt situate pe teritoriul naţional al unei ţări, există dezbaterea dacă, de fapt, acestea nu ar trebui să fie considerate patrimoniul umanităţii.

O situaţie similară găsim în Tibet. Guvernul tibetan a aprobat, în 2015, licenţe pentru ca zeci de companii chineze să exploateze gheţarii din Himalaya şi să obţină apă îmbuteliată premium. Zece mari râuri care se varsă spre Asia de Sud depind de platoul Qinghai-Tibet (unde se află muntele) şi întreruperea acestei surse ar putea avea un impact devastator pentru siguranţa apei în întreaga regiune.

Jamal Qureshi, proprietarul firmei norvegiene Svalbardi, este un broker de pe Wall Street, care a avut ideea de a intra în afaceri cu apa de lux după ce a vizitat arhipelagul, în 2013, şi la întoarcere i-a adus soţiei sale apă topită dintr-un aisberg. Produsul se vinde exclusiv în magazinul de lux Harrods din Londra, precum şi prin intermediul site-ului său.

Firma Svalbardi foloseşte o macara şi o plasă să adune 30 de tone de gheaţă pe an, care vine transportată pe nave unde urmează să fie topită. Compania îşi propune să vândă între 25.000 şi 35.000 de sticle de apă de aisberg, cu "gustul zăpezii în aer", în fiecare an.

Dar care este costul ambiental al afacerii? "Avem certificate de companie fără emisii de carbon. În plus, folosim doar aisberguri care plutesc deja în mare şi, prin urmare, nu puteau fi folosite de urşii polari şi alte animale", spune Qureshi ziarului El Pais într-o conversaţie telefonică.

Glaciologul Francisco Navarro, care a cercetat gheţarii din Svalbard şi face parte din IASC Network on Arctic Glaciology , explică faptul că aceasta cantitate de gheaţă folosită de firma Svalbardi este "nesemnificativă în comparaţie cu volumul lansat anual de gheţarii din arhipelag" şi nu pune probleme în ecosistemul local. "Problema este poluarea generată de navele care efectuează această activitate", spune el.

Conform Dr. Peter H. Gleick, preşedinte al Pacific Institute , întregul lanţ de producţie pune în discuţie presupusa viabilitate a activităţii pe termen lung: energia necesară pentru a colecta gheaţa, transportul, producerea sticlelor din plastic sau sticlă, distribuirea produsului în magazine cât şi deşeurile produse la sfârşit. Acest expert susţine că, la o scară mică, activitatea poate accelera procesul de topire în Arctica prin creşterea emisiilor de gaze cu efect de seră. "Acesta este cel mai semnificativ cost al apei îmbuteliate", scrie el într-un e-mail.

Un purtător de cuvânt al WWF şi alte Instituţii pentru Educaţia Apei de la UNESCO, au refuzat să răspundă întrebărilor puse de acelaşi ziar "pentru a evita publicitatea acestor tipuri de ape", dar au avut aceeaşi poziţie: "Aisbergurile nu au nevoie de şi mai multă interferenţă umană".

Pe lângă problemele de mediu, experţii semnalează că gheaţa aisbergurilor nu aduce nimic în plus calităţii apei, cu toate că Qureshi insistă asupra avantajelor unei mineralizări scăzute. "Nu este comparabilă în calitate cu apele din izvoare naturale sau a apelor subterane nepoluate. Pe scurt, vor face bani pe minciună, vânzând ceva care în realitate nu există", spune glaciologul Francisco Navarro.