De ce unii gheţari "sângerează"?

Gheţarii, aceste mase imense de gheaţă aflaţi în una dintre cele mai reci zone ale planetei, conţin, de fapt, apă. Cu toate acestea, unii dintre ei transportă, de asemenea, o serie de roci şi minerale care le pot modifica aspectul, de obicei alb albastru. De exemplu, în Antarctica există un loc scăldat de fluxuri de apă de culoare roşcată, cunoscut sub numele de „cascada de sânge”.

Acest lichid purpuriu apare ca o rană deschisă în măruntaiele gheţarului Taylor, numit astfel în onoarea lui Thomas Griffith Taylore, explorator şi geograf australian, membru al expediţiei lui Scott la Polul Sud, în 1911. El a fost primul care a admirat acest peisaj unic în regiunea antarctică din Valea Seacă, una dintre cele mai uscate zone ale lumii. Structura gheţarului, care ajunge la 54 de kilometri lungime şi o grosime de 400 de metri, nu este complet îngheţată.

Partea solidă a gheţarului trece deasupra unui lac ale cărui ape au o concentraţie de sare de patru ori mai mare decât în oceane, plus un conţinut ridicat de fier. Iniţial, oamenii de ştiinţă care au investigat fenomenul au crezut că această culoare roşie provenea dintr-o populaţie de alge, dar s-a descoperit că, de fapt, este datorată abundenţei de metal: atunci când lichidul curge spre exterior, ionul feros se oxidează în contact cu atmosfera iar oxizii produşi - puţin solubili - se depozitează la suprafaţă.

Această zonă subterană de apă sărată are o vechime între 1,5 şi 2 milioane de ani şi adăposteşte un ecosistem bogat de bacterii autotrofe care metabolizează ionii de sulf şi fier

Descoperirea i se datorează cercetătoarei Jill Mikucki, microbiolog la Universitatea din Tennessee. Conform testelor de laborator, aceste organisme microscopice folosesc sulfatul ca un catalizator în respiraţie, luând fierul în forma sa ferică – insolubilă - şi îl transformă în feros – solubil în apă - folosind ca sursă de energie materia organică din vecinătate.

Mikucki şi echipa sa au fost primii care au observat fenomenul în natură. Datorită izolării lor, aceste microorganisme au avut o evoluţie diferită de cea a bacteriilor similare care populează oceanele.