Zelenski, după ce propaganda rusă acuză că Ucraina ar dezvolta arme chimice: ''Afli planurile Rusiei văzând de ce îi acuză pe alţii''

Volodimir Zelenski, preşedintele Ucrainei (Captură ecran)
D.B.
11.03.2022

Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a transmis un mesaj dur în care susţine că prin ştirile lansate în spaţiul public de maşina de propagandă, Rusia încearcă să îşi acopere planurile de atac armat asupra Ucrainei.

Într-un clip video publicat pe reţelele sociale, Zelenski răspunde afirmaţiilor Rusiei potrivit cărora Ucraina ar dezvolta arme chimice pe teritoriul său cu ajutorul SUA, afirmând că „uită-te la ce îi acuză Rusia pe ceilalţi că fac”.

"Ne-au acuzat – tot pe noi - că am dezvolta aşa-zise arme biologice. Acuză că am pregăti un aşa-zis atac chimic. Asta mă îngrijorează cu adevărat, pentru că ne-am convins în mod repetat: dacă vrei să ştii planurile Rusiei, uită-te la ceea ce Rusia îi acuză pe ceilalţi", a declarat preşedintele ucrainean. Iată, răspândirea unor astfel de acuzaţii în presa rusă arată că ei sunt cei capabili să facă asta. Armata rusă, serviciile speciale ruse arată că ei asta vor. Ei au făcut deja asemenea lucruri în alte ţări. La fel! Ei înşişi au anunţat, ei înşişi au organizat, ei înşişi s-au plâns”, a subliniat preşedintele Ucrainei.

Volodimir Zelenski a adăugat că Rusia a mai făcut astfel de lucruri şi o va mai face, dacă nu este oprită: „Şi vor face aşa din nou. Iar şi iar dacă nu sunt opriţi”.

"Ei au rupt în bucăţi Moldova de Transnistria, Georgia de Abhazia, Ucraina de Donbas şi Crimeea. Dar ei ne învinuiesc pe noi - cei care am devenit victime, cei care am fost forţaţi să ne apărăm! Să luptăm pentru dreptul la viaţa. Ei vin la noi cu tancuri şi rachete şi iau ceva ce nu le aparţine, capturează! […] Îşi ascund generalii. […] Dar noi suntem cei învinuiţi!

Suntem acuzaţi de atacuri asupra aşa-zisei paşnice Rusia. Şi acum ce? Ce sunt acuzaţiile acestea privind pregătirea unor atacuri chimice? Aţi decis să treceţi la ‘de-chimizarea’ Ucrainei? Folosind amoniac? Folosind fosfor? Ce altceva aţi mai pregătit pentru noi? Unde veţi lovi cu armele voastre chimice? La maternitatea din Mariupol, la biserica din Harkiv, la spitalul de copii din Ohmatdit, sau la laboratoarele care au rămas din timpurile Sovietului şi care sunt implicate în ştiinţa obişnuită. Obişnuită! NU tehnologie militară ", a precizat şeful statului ucrainean.

Vă invităm să urmăriţi materialul video.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor