"Voi vota cu siguranţă pentru Donald Trump": Alegătorii nehotărâţi reacţionează la prestaţia lui Biden de la dezbatere

Fostul preşedinte Donald Trump la New York, la 25 martie 2024. (Charly Triballeau/AFP via Getty Images)
Redacţia
30.06.2024

Câţiva alegători americani care nu au putut alege între Joe Biden şi Donald Trump înainte de dezbaterea prezidenţială de joi şi-au dat verdictul după eveniment, iar veştile au fost aproape în totalitate proaste pentru Biden.

Dintre cei 13 "indecişi" care au vorbit cu Reuters, 10 au descris prestaţia preşedintelui democrat, în vârstă de 81 de ani, în faţa candidatului republican Trump ca fiind slabă, confuză, jenantă şi greu de urmărit.

Gina Gannon, în vârstă de 65 de ani, o pensionară din statul Georgia, aflat în bătălia electorală, a votat pentru Trump în 2016 înainte de a-l abandona pentru Biden în 2020.

"Joe Biden a părut foarte slab şi confuz chiar de la început. Mă îngrijorează faptul că inamicii noştri globali îl văd pe Joe Biden în acest fel. Am fost şocată şi consternată. Urăsc să îl văd pe preşedintele nostru comportându-se astfel la televizor şi în faţa lumii", a declarat Gannon, adăugând: "Acum votez cu siguranţă pentru Donald Trump".

Dezbaterile prezidenţiale au, de obicei, o influenţă limitată asupra alegătorilor, însă Biden şi Trump se află într-o cursă strânsă, iar alegerile vor fi probabil decise de doar câteva mii de voturi într-o mână de state. Ambii candidaţi trebuie să convingă numărul relativ mic de alegători care încă nu au decis cu cine să voteze.

Prestaţia slabă a lui Biden i-a zdruncinat pe colegii săi democraţi, şi, probabil, va creşte îngrijorarea alegătorilor că este prea bătrân pentru un nou mandat de patru ani.

Şapte dintre cei nouă alegători care au fost consternaţi de prestaţia lui Biden au declarat pentru Reuters că acum înclină spre Trump, deoarece nu mai cred că Biden îşi poate îndeplini atribuţiile de preşedinte.

Trei dintre aceştia au declarat că ar vota cu siguranţă pentru Trump în revanşa electorală din 5 noiembrie, chiar dacă doi dintre ei au spus că nu îl plac pe fostul preşedinte republican.

Meredith Marshall, în vârstă de 51 de ani, care locuieşte în zona Los Angeles şi este liber-profesionistă, a declarat că dezbaterea a şocat-o.

Ea a votat pentru Biden în 2020, dar acum înclină spre Trump, având în vedere ceea ce ea a descris ca fiind "lipsa de acuitate mentală" a lui Biden.

Potrivit celui mai recent sondaj Reuters/Ipsos, aproximativ 20% dintre alegători au declarat că nu au ales un candidat în cursa prezidenţială din acest an, înclină către opţiuni terţe sau ar putea să nu voteze deloc.

Site-ul citat a intervievat 15 astfel de alegători înainte de dezbaterea de joi, iar aceştia au fost de acord să fie intervievaţi din nou după eveniment pentru a afla dacă dezbaterea le-a schimbat opiniile.

Nu au fost numai veşti proaste pentru Biden.

Ashley Altum, în vârstă de 28 de ani, manager în domeniul sănătăţii mintale din Carolina de Sud, a fost nehotărâtă între Biden şi un candidat terţ înainte de dezbatere.

Acum înclină mai mult spre Biden.

Ea a declarat că a fost mulţumită de răspunsurile lui Biden, dat fiind că acesta a fost mai dispus decât Trump să răspundă direct la întrebări.

Biden a subliniat în timpul dezbaterii că fostul preşedinte Trump, 78 de ani, este cu doar trei ani mai tânăr decât el.

"Trump era doar Trump. Din perspectiva declinului cognitiv, nu am văzut asta la Trump", a declarat Tom Reich, 36 de ani, inginer software din Carolina de Sud.

Problemele legate de vârstă şi capacitate mentală au explodat în campania electorală din februarie, în urma unui raport al unui consilier special al Departamentului de Justiţie care sugera că Biden suferă de pierderi de memorie.

"Ce dezastru pentru democraţi", a declarat Scott Harrington, 63 de ani, pescar în Massachusetts, după ce a urmărit dezbaterea.

"Eram practic nehotărât, dar speram ca Biden să fie suficient de bun astfel încât să pot vota pentru el. Trump îmi displace foarte mult. Mi-era teamă că Biden va arăta că nu este în stare să facă treaba, dar a fost chiar mai rău decât mă temeam. S-ar putea să mă abţin".

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor