Care ar fi problemele cu un potenţial Guvern Mondial

O instanţă din Australia a transmis Comisiei guvernamentale de eSafety (utilizarea sigură şi responsabilă a tehnologiei) că Elon Musk are dreptate: O singură ţară nu poate impune cenzura în întreaga lume. Compania X, cunoscută anterior sub numele de Twitter, trebuie să se supună legii naţionale, dar nu şi celei globale.

Se pare că Musk a câştigat o luptă foarte asemănătoare în Brazilia, unde un judecător a cerut nu doar o interdicţie naţională, ci şi una globală. X a refuzat şi a câştigat. Deocamdată.

Acest lucru ridică într-adevăr o problemă serioasă: cât de mare este ameninţarea acestor instituţii guvernamentale globale?

Intelectualii visători, stupizi şi adesea înfricoşători au visat la un guvern global timp de secole. Dacă eşti suficient de bogat şi deştept, ideea pare să fie o tentaţie perenă. Lista susţinătorilor include oameni care, de altfel, au avut contribuţii notabile: Albert Einstein, Isaac Asimov, Walter Cronkite, Buckminster Fuller şi mulţi alţii.

Adesea, visul prinde viaţă în urma unor convulsii uriaşe, cum ar fi războiul şi depresiunea. Sau o perioadă pandemică precum cea prin care tocmai am trecut. Folosirea "dezinformării" pentru testarea transfrontalieră a puterii guvernamentale globale este menită să desfăşoare o nouă strategie de guvernare - în general una care ignoră controlul naţional în favoarea controlului global.

Acesta a fost întotdeauna visul. În istorie, de exemplu, după Primul Război Mondial, am asistat la crearea Ligii Naţiunilor, care a fost un precursor al Organizaţiei Naţiunilor Unite, la îndemnul preşedintelui Woodrow Wilson. Ambele au fost considerate de clasa intelectuală ca fiind elementele de bază necesare pentru ceea ce îşi doreau cu adevărat - un stat mondial cu caracter obligatoriu.

Aceasta nu este o teorie a conspiraţiei. Este ce au spus şi ce şi-au dorit.

În 1919, H.G. Wells, inspirat de Ligă, a fost atât de entuziasmat de idee încât a scris o reinterpretare amplă a istoriei lumii care se întindea din secolul al IX-lea î.Hr. până în prezent. A fost intitulată "The Outline of History".

Scopul cărţii era să întoarcă pe dos teoria populară a conservatorilor din secolul precedent, care trata istoria ca pe o poveste a unei libertăţi din ce în ce mai mari pentru indivizi şi fără state puternice. Wells spunea o poveste a triburilor care se transformau în naţiuni şi apoi în regiuni, oamenii având tot mai puţină putere, iar dictatorii şi planificatorii aveau tot mai multă. Scopul său a fost să relateze şi să apere exact acest lucru.

A fost un bestseller uriaş într-o perioadă în care apetitul pentru cărţi era vorace, deoarece acestea deveneau accesibile şi exista o pasiune arzătoare în rândul populaţiei pentru educaţie universală. Teza cărţii sale, deşi valoroasă din anumite puncte de vedere istorice, era cu adevărat bizară. El şi-a imaginat un viitor stat mondial condus de o mică elită formată din cei mai deştepţi oameni, care ar fi planificat toate economiile, fluxurile de informaţii, modelele de migraţie şi sistemele de guvernare, zdrobind în acelaşi timp ambiţiile naţionale, libera iniţiativă, tradiţiile şi constituţiile.

Era o nebunie şi nu s-a întâmplat cu adevărat. Dar eforturile nu s-au oprit niciodată - în cadrul unei anumite clase de intelectuali. După cel de-al Doilea Război Mondial, am asistat la eforturi similare, ONU fiind doar unul dintre ele. În acordul încheiat la Bretton Woods în 1944 au fost create Banca Mondială şi Fondul Monetar Internaţional (FMI), care au fost considerate ca fiind baza unui aparat de planificare globală, împreună cu un nou sistem monetar mondial.

Nici asta nu a funcţionat.

FMI şi Banca Mondială au sfârşit prin a fi sinecuri bine finanţate pentru academicieni de elită, dar nu au constituit cu adevărat baza financiară a unui stat mondial. ONU s-a transformat într-o dezamăgire pentru mulţi.

Eforturile de gestionare globală a comerţului s-au concretizat în cele din urmă cu Organizaţia Mondială a Comerţului, dar acest mecanism s-a dovedit în mare parte fără dinţi şi incapabil să oprească întoarcerea radicală a comerţului liber care a avut loc în ultimii cinci ani.

Astăzi, nicio naţiune nu se teme cu adevărat de această entitate. Demersul de a unifica Europa a fost promovat ca o mişcare liberală pentru a inspira cooperarea în domeniul comerţului şi al călătoriilor şi pentru a face posibilă cooperarea economică. Dar aceasta a fost doar prezentarea.

În realitate, Uniunea Europeană a reprezentat crearea unei birocraţii meschine la Bruxelles, care ar fi trecut peste suveranitatea naţiunilor şi ar fi forţat respectul faţă de un nou stat central în Europa, şi care, de fapt, nu avea niciun precedent istoric. A fost un experiment de planificare guvernamentală la nivel regional.

Marea Britanie a fost întotdeauna un membru reticent, dar când cele mai mari temeri ale sale s-au adeverit, poporul a votat pentru a părăsi totul. Rezultatul a fost Brexit, o mişcare politică care a panicat elitele din întreaga lume. Acestea au văzut cum planurile de zeci de ani se făceau praf. Boris Johnson a devenit prim-ministru cu sarcina de a pune în aplicare Brexitul, dar guvernarea lui a fost zădărnicită la fiecare pas. În cele din urmă, pandemia COVID-19 a dat peste cap întregul mandat.

Un mod de a înţelege răspunsul la pandemia COVID-19 este de a considera pandemia un nou experiment de guvernare mondială, o modalitate prin care elitele să transmită întregii planete că pot realiza o cooperare globală atunci când doresc acest lucru.

În aproape toate naţiunile, răspunsul a fost acelaşi în ceea ce priveşte calendarul şi protocolul. Distanţarea socială a fost peste tot, dar şi măştile. Desfiinţarea adunărilor, inclusiv a celor religioase, împreună cu scheme idioate, cum ar fi culoarele cu sens unic de la supermarketuri, au fost impuse peste tot. Sloganurile ("suntem cu toţii împreună în această situaţie") şi semnalizarea (spălaţi-vă pe mâini, păstraţi distanţa, puneţi-vă măşti) au fost, de asemenea, aceleaşi.

A fost înfiorător in extremis, mai ales dacă luăm în considerare modul în care totul s-a întâmplat deodată, deşi ştiam cu siguranţă că există diferenţe uriaşe la nivel emisferic în modul în care se răspândesc agenţii patogeni respiratori. Ceva poate fi o problemă în New York, dar nu şi în Sydney. De ce s-a întâmplat totul deodată? Mesajul părea să fie: asta e ceea ce facem în cazul unei pandemii globale.

Ceea ce nu au spus nimănui este că nimic din toate acestea nu constituie "măsuri de sănătate publică de bun simţ", ci mai degrabă un experiment fără precedent în istoria omenirii.

Nicăieri nu mai fuseseră puse în aplicare toate aceste lucruri - dintre care multe erau absurde. Doar nebunii le recomandaseră în trecut, dar nebunii au avut cumva câştig de cauză.

Exista un mesaj în spatele întregului efort: Noi suntem guvernul şi noi conducem lumea, la naiba cu resentimentele populiştilor.

În consecinţă, Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a preluat ştafeta pentru a îndemna naţiunile lumii să renunţe la suveranitatea lor şi să accepte să pună în aplicare aceleaşi protocoale ori de câte ori OMS o cere. OMS vrea să adopte un Tratat privind pandemiile viitoare şi caută semnatari pentru el pe toată planeta.

La început, părea să fie ceva sigur, dar analizând răspunsul dur la pandemia de COVID-19, se dovedeşte că impunerea unui asemenea acord nu este atât de uşor de realizat.

Grupul REPPARE a început să analizeze cu atenţie acest acord şi amendamentele şi a văzut că totul se bazează pe premise eronate, gândire strâmbă şi risipă fiscală. Guvernele din întreaga lume resping acum categoric propunerea de a renunţa la controlul asupra naţiunilor.

Se pare că, acum, acordul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii este în pericol. Începem chiar să vedem mişcări în direcţia ieşirii totale din OMS, aşa cum a încercat să facă preşedintele Donald Trump în 2017.

Nu există nicio îndoială că un guvern mondial incipient este în funcţiune astăzi. Acesta are o influentă uriaşă asupra mass-media, tehnologiei şi funcţionării internetului. Gestionează fluxurile monetare globale şi preţurile activelor. Are ca scop reducerea suveranităţii naţionale şi face imposibil ca voinţa alegătorilor să prevaleze în vreun rezultat electoral.

Acest guvern incipient este format din elite mari şi bine finanţate care înoată între sectorul public şi cel privat şi operează prin intermediul fundaţiilor şi organizaţiilor neguvernamentale. Este complet detaşat de procesele democratice.

"Nimic mai dezastruos nu s-ar putea întâmpla în domeniul relaţiilor economice internaţionale decât realizarea unor astfel de planuri", scria Ludwig von Mises în 1944.

"Ar împărţi naţiunile în două grupuri - cei care exploatează şi cei exploataţi; cei care restricţionează producţia şi aplică preţuri de monopol şi cei care sunt forţaţi să plătească preţuri de monopol. Ar genera conflicte de interese insolubile şi ar duce inevitabil la noi războaie".

Cu alte cuvinte, asemenea tuturor acţiunilor guvernamentale, rezultatele unui guvern mondial s-ar încheia cu opusul promisiunilor: nu pace, ci război, nu prosperitate, ci sărăcie, nu sănătate, ci boală, nu un mediu mai bun, ci unul mai rău. Ar fi o închisoare pentru lume şi ar fi complet inaplicabil. Oamenii trebuie să fie atenţi la ceea ce se întâmplă şi să respingă ori de câte ori se prezintă ocazia de a face acest lucru.

Din acest motiv, ar trebui să ne bucurăm de fiecare dată când impunerile guvernamentale globale, cum ar fi cenzura, întâmpină un regres. Guvernul ca entitate provoacă destule probleme. Un guvern unitar care să conducă toate ţările ar distruge şi ceea ce a mai rămas din civilizaţie.