Rusia, deranjată de prezenţa trupelor NATO în România: nu ajută la reconciliere
alte articole
Invitat pe platourile Realitatea TV la puţină vreme după ce preşedinţia Moldovei şi a Bulgariei au fost câştigate de pro-ruşi, ambasadorul Rusiei la Bucureşti a negat că România ar fi prinsă în acest moment într-un cleşte al statelor aflate sub influenţa Moscovei şi în opiia acestuia, faptul că ţara noastră invită trupe NATO pe teritoriul ei nu este de natură să ajute la reconcilierea între România şi Rusia.
Astfel, potrivit lui Valeri Kuzmin, reconcilierea "istorică" dintre România şi Rusia se poate face după modelul european al relaţiilor dintre Franţa şi Germania, ţări care au fost în război sute de ani.
"Rusia şi România. Suntem aici, în Bucureşti: de la la nivelul cel mai înalt e doar retorică ostilă, dar vorbim despre reconciliere. Reconcilierea înseamnă efort... Este nevoie de un consens social larg. Poate depunem acest efort. Dar dacă doar invitaţi trupe străine pe teritoriul dumneavoastră (...) Dar când trupele ruseşti au fost mutate pe teritoriul nostru naţional, ne acuzaţi de Dumnezeu mai ştie ce, de acţiuni ale Rusiei care afectează echilibrul regional fragil de securitate", a declarat Kuzmin în interviul care poate fi vizionat sâmbătă, 19 noiembrie, ora 18,30.
Ambasador al ţării care a adus comunismul cu tancurile în ţara noastră, lucru încă viu în memoria românilor, Kuzmin a mai declarat că Rusia nu a avut doar influenţe nefaste asupra ţării noastre şi că a luptat în numeroase războaie ca să elibereze Balcanii, inclusiv viitorul regat român, "sacrificând vieţi şi bani, în virtutea moştenirii ortodoxe comune."
Kuzmin a mai afirmat că România nu este prinsă într-un cleşte al naţiunilor pro-ruse şi că state ca Bulgaria, unde alegerile abia ce au fost câştigate de un pro-rus, Serbia, condus de un prorus sau Ungaria, condusă de un Orban care a pledat deseori pentru ridicare sancţiunilor impuse Rusiei după anexarea Crimeei, nu se află sub influenţa Moscovei. România şi statul rus sunt obligate să coopereze datorită vecinătăţii geografice şi intereselor comerciale şi economice, a mai adăugat Kuzmin.
"Dacă vrei să mergi mai profund în istorie, răspunsul meu este că ar trebui să urmăm exemplul european, unde a existat o integrare a dezvoltării cursului istoric, de exemplu, între Franţa şi Germania, care au fost în război sute de ani. Şi aceasta este calea de ieşire", a mai declarat diplomatul rus.
Reamintim ca de la instalarea sa ca ambasador, Kuzmin a intrat puternic în prim-planul atenţiei publice după ce Ambasada Federaţiei Ruse a donat 100 de euro pentru campania de cumpărare a Cuminţeniei Pământului, donaţia fiind însoţită de un videoclip în care ruşii susţin că ţara noastră s-a reconstruit şi industrializat cu ajutorul Uniunii Sovietice iar „copiii trebuie să înveţe istoria adevărată.”
Videoclipul a stârnit indignare, în condiţiile în care românii încă nu au uitat episoadele cooperativizării forţate, deportările şi persecuţia la care au fost supuşi opozanţii comunismului, ţărănii înstăriţi, preoţii şi în genere cei ce aveau alte convingeri decât cele "exportate" de ruşi în România cu sprijinul PCR.