Cum se "traduce" faptul că Nicuşor Dan a pus în Strategia de Apărare pe primul loc la parteneri UE, nu NATO sau SUA, în materie de securitate

Istoricul Cosmin Popa a explicat, în podcastul "Punctul de Ştiri", realizat de jurnalista Magda Grădinaru, ce se ascunde în spatele faptului că preşedintele Nicuşor Dan a trecut, în noua Strategie Naţională de Apărare, pe primul loc la parteneri în materie de securitate Uniunea Europeană, nu SUA sau NATO.
"Sigur că este o schimbare de paradigmă, dar e o schimbare de paradigmă mai profundă decât faptul că mută accentul de pe parteneriatul euroatlantic spre parteneriatul european. Pentru că este primul document românesc care se ocupă de securitatea naţională, care nu porneşte de la premisa absolut scandaloasă a faptului că apărarea României este datoria aliaţilor. Inclusiv această sintagmă a independenţei solidare este şi ea extrem de interesantă. Este punctul meu de vedere – ea este o găselniţă bună, dar nu acoperă complexitatea noţiunilor cărora trebuie să-i răspundă, pentru că aici se pune problema nu doar a apărării României, se pune şi problema participării României la apărarea altor aliaţi", a declarat Cosmin Popa.
Potrivit istoricului, din punctul acesta de vedere, este destul de îngust definit rolul diplomaţiei româneşti în promovarea acestor interese.
"Este o definire a intereselor pe care o puteai întâlni şi în documentele lui Nicolae Ceauşescu, şi în documentele lui Ion Iliescu, şi în documentele lui Klaus Iohannis, şi ale lui Traian Băsescu. O întâlnim acum şi în documentele lui Nicuşor Dan, ceea ce arată un tip de continuitate şi de reprezentare a diplomaţiei absolut îngustă, care ne-a dus, din acest punct de vedere, la irelevanţa intelectuală în care se zbate astăzi diplomaţia românească, din foarte multe puncte de vedere – cu tot respectul pentru performanţele multor oameni. Pe unii dintre ei îi cunosc şi îi respect şi profesional şi uman. Din punctul meu de vedere, i-aş vedea pe mulţi dintre ei mult mai bine valorificaţi în acest context. Asta e o altă discuţie", a punctat Cosmin Popa.
O schimbare majoră
"Deci da, este o schimbare mare, este o schimbare pe care noi am anticipat-o de mult, de când discutam despre faptul că toată această formulă 'dormiţi liniştiţi că vă apără NATO', nu este nimic altceva decât un atac la adresa intereselor şi securităţii naţionale, un atac pe care politicienii români l-au perpetuat zeci de ani, fără nici cea mai mică remuşcare în momentul de faţă, deşi unii dintre ei sunt încă activi.
Şi este o chestiune care ţine cont şi care ia notă de erodarea relaţiei transatlantice. Pentru că, din păcate, dacă există ceva clar în politica americană în momentul de faţă în relaţia cu Europa, este că Statele Unite sunt profund vexate de existenţa proiectului european şi fac tot ceea ce pot face în limitele legii internaţionale să îi mai pună cât o piedică din punctul ăsta de vedere.
Sigur că sperăm cu toţii că vom avea de a face cu o reîntoarcere la tradiţiile americane legate de proiectul european, pentru că putem să vorbim astăzi despre cât este de incapabilă Europa să acţioneze eficient şi unitar. Însă dacă Europa de astăzi nu are un complex militar-industrial, nu are o armată, deci nu are o capacitate de a-şi impune voinţa politică şi a fost menţinută multă vreme în iluzia puterii normative, multe dintre aceste lucruri se datorează politicii americane, care a dorit ca nimic să nu concureze relaţia transatlantică, aşa cum avea ea loc prin intermediul Alianţei Nord-Atlantice.
Toate aceste lucruri s-au schimbat şi e clar că România trebuie să ţină cont de aceste schimbări, fie că îi plac, fie că nu îi plac. Deci nu e un act de curaj, este un act de înregistrare a evidenţelor", a explicat Cosmin Popa.