Ce mai poate face UE pentru a opri deriva autoritaristă a Turciei

Bilge Yaganci, cercetătoare afiliată la Istituto Affari Internazionali (IAI) din Roma şi la think-tank-ul Centre for Policy and Research on Turkey, şi Kerem Oktem, profesor la Centre for Southeast European Studies (CSEES) din cadrul Universităţii din Graz, arată, într-un articol pentru Open Democracy, că actuala abordare a UE faţă de Turcia nu face decât să încurajeze derapajele anti-democratice ale lui Erdogan şi ale AKP.

Cei doi universitari constată că în Turcia are loc o trecere rapidă la un regim hiperprezidenţial şi autoritar, iar exprimarea de către UE, Consiliul Europei sau SUA a temerilor şi îngrijorărilor legate de starea democraţiei, a libertăţii presei şi a statului de drept nu ajută, ci este ignorată de autorităţile turce. În opinia lor, UE n-a făcut aproape nimic pentru a descuraja sau pentru a împiedica guvernul AKP să reprime opoziţia, să încalce principiile constituţionale, statul de drept, normele şi valorile europene.

AKP şi Erdogan continuă eliminarea oricărei opoziţii interne, în numele legitimităţii obţinute prin majoritatea subţire asigurată la ultimele alegeri, iar cealaltă jumătate a societăţii este considerată o ameninţare şi riscă să fie lipsită de orice drepturi. Avertismentele UE nu vor opri guvernul turc de la violări sistematice ale statului de drept şi ale dreptului de exprimare. La fel, nici deschiderea unor capitole de negociere pentru aderarea la UE şi promisiunea liberalizării vizelor pe fondul unui derapaj anti-democratic accentuat, doar pentru a păstra acordul privind refugiaţii, nu ajută.

Atâta timp cât Turcia îi ţine pe cei 3 milioane de cetăţeni sirieni pe teritoriul ei, UE va pretinde că negocierile de aderare continuă.

Cum revenirea la democraţie în Turcia, prin condiţionalităţi legate de aderare, nu mai este o pârghie pentru UE, cei doi profesori recomandă alte trei modalităţi pentru a opri consolidarea unui regim autoritar la graniţele sale şi pentru a restabili măcar parţial statul de drept.

1. Pârghia comerţului

UE poate acţiona în domeniul uniunii vamale şi al relaţiilor comerciale, fiind cel mai important partener comercial pentru Turcia, cât şi cel mai mare investitor străin direct. Companiile turce au devenit parte a reţelelor europene de producţie, iar guvernul şi cercurile de afaceri turceşti au făcut presiuni mari în ultimii ani pentru ca UE să renegocieze vechiul acord privind Uniunea Vamală. În plus, ei au nevoie de accesul bunurilor turceşti la piaţa europeană pentru a impulsiona economia şi pentru a depăşi creşterea economică modestă din ultimii ani, cauzată şi de deteriorarea relaţiilor economice şi comerciale cu Rusia şi Orientul Mijlociu.

Prin urmare, UE poate folosi drept pârghie relaţiile comerciale şi cooperarea economică, ca şi negocierile legate de Uniunea Vamală care vor începe în 2017. Această modalitate de presiune este mai eficientă decât apelurile de a schimba legea anti-teroristă în schimbul liberalizării vizelor deoarece Ankara se teme de competiţia cu alte state pentru un acces prioritar la piaţa UE. Ideea este că europenii trebuie să arate turcilor că ei au mai multă nevoie de UE decât viceversa.

2. Suspendarea procesului de aderare la UE

UE poate suspenda procesul de aderare al Turciei la UE pe termen nedeterminat, motivând că o face pentru poporul turc şi aspiraţiile sale democratice care sunt încălcate. Europenii ar putea condiţiona întoarcerea la masa negocierilor de restabilirea statului de drept şi a libertăţii de exprimare în ţară. O astfel de acţiune radicală ar pune puternic sub presiune legitimitatea şi credibilitatea guvernului.

Europenii n-au mare lucru de pierdut dacă iau această măsură pentru că oricum perspectiva de aderare a Turciei este tot mai improbabilă, odată ce autorităţile discută despre reintroducerea pedepsei cu moartea sau despre organizarea unui referendum privind aderarea la UE. Cei doi profesori turci recunosc însă că în acest scenariu, retorica anti-europeană a AKP se va escalada, reprezentanţii acestuia urmând să acuze Europa de islamofobie.

3. Suspendarea acordului UE-Turcia privind refugiaţii

Dacă UE şi instituţiile sale vor continua politica de neimplicare din prezent, asistând pasive la autodistrugerea Turciei şi transformarea ei într-o dictatură, consecinţele vor fi grave şi pentru Europa, deoarece autoritarismul, războiul civil şi eşecul statului o vor afecta direct.

Bilge Yaganci şi Kerem Oktem recomandă suspendarea acordului UE-Turcia şi înlocuirea sa cu o opţiune umanitară care respectă normele dreptului internaţional al refugiaţilor. Riscul este ca Turcia să nu-şi mai securizeze frontiera şi să permită afluxul necontrolat de migranţi către UE.

Acest flux va fi folosit de partidele de extremă dreapta din Franţa, Olanda, Germania sau Ungaria pentru propriile scopuri, dar cei doi cercetători turci consideră că actualul acord nu este viabil oricum, iar la frontierele Europei asistăm la o catastrofă umanitară. Potrivit ultimului raport de implementare a acordului prezentat de CE, returnarea refugiaţilor din Grecia în Turcia avansează lent, doar 1.600 de oameni fiind reconduşi până în prezent, iar traversările ilegale continuă, punând o presiune suplimentară pe facilităţile de primire de pe insulele greceşti. Deşi numărul total al migranţilor ilegali care ajung în Europa dinspre Turcia a scăzut, peste 73.000 de refugiaţi au rămas blocaţi în Balcanii de Vest.

Pe de altă parte s-au înregistrat regrese în patrularea Mării Egee pentru combaterea traficanţilor şi creşterea capacităţilor de căutare şi salvare ale Frontex. La fel, numărul de experţi detaşaţi pe lângă Biroul European de Sprijin pentru Azil şi Frontex este departe de a fi pe măsura nevoilor.

Mai mult, Serviciul grec de azil şi comitetul de apel sunt suprasolicitate până la nivelul de blocaj. Comitetul de apel a primit peste 1.000 de apeluri împotriva unor decizii legate de admisibilitate, iar ţinta este să gestioneze 500 de cazuri pe lună şi să mărească viteza de procesare a fiecărui caz în parte.

Pe de altă parte, Turcia a fost acuzată că ar fi forţat returnarea unor refugiaţi în Siria, că i-a obligat pe copiii refugiaţilor sirieni să muncească în industria textilă, supunându-i la abuzuri şi violenţă, şi că hărţuirea sexuală a femeilor refugiate a crescut alarmant. Ca urmare, Oktem şi Yaganci consideră că, în aceste condiţii, guvernul autoritar din Turcia nu poate fi un partener de încredere, iar ţara nu va fi un stat terţ sigur, astfel încât nu poate păzi graniţele europene şi apăra UE de migraţia ilegală şi de refugiaţi.

Alternativa la actuala schemă de resettlement, potrivit căreia un sirian este preluat direct din Turcia în UE pentru fiecare sirian întors în Turcia din insulele greceşti, ar presupune o solidaritate intra-europeană puternică cu ţările de graniţă precum Grecia şi Italia, prin sporirea resurselor pentru operaţiuni de căutare şi salvare şi a capacităţilor de azil ale statelor membre, cât şi împiedicarea Turciei să inunde Europa cu refugiaţi.

Cei doi profesori turci consideră că suspendarea acordului privind refugiaţii nu va declanşa un nou val de refugiaţi din Turcia pe motiv că o dictatură nu poate trăi cu graniţe deschise. Pe fondul persecutării a mii de oameni, mii de cetăţeni turci sunt pregătiţi să fugă din ţară, astfel încât Guvernul AKP ar putea încerca dimpotrivă să închidă graniţele pentru a-i împiedica să fugă.

În concluzie, universitarii avertizează că dacă UE şi instituţiile sale vor continua politica de neimplicare din prezent, asistând pasive la autodistrugerea Turciei şi transformarea ei într-o dictatură, consecinţele vor fi grave şi pentru Europa, deoarece autoritarismul, războiul civil şi eşecul statului o vor afecta direct. Comunităţile turce din Germania, Franţa, Austria sau Olanda vor fi şi ele angrenate în acest conflict, dacă se va ajunge la un război civil în Turcia.

Citiţi şi: Analist turc: Acordul UE-Turcia este fantasmagoric/Nu va funcţiona