Războaie valutare la orizont

Istoria s-a schimbat, iar noi părăsim epoca convergenţei băncilor centrale şi intrăm în epoca divergenţei a acestora - iar situaţia pare să evolueze într-un război pe faţă. În vremurile bune, între 2009-2014, băncile centrale acţionau în mod concertat pentru a inunda sistemul bancar la nivel mondial, cu credite ieftine, şi pentru a devaloriza dolarul american, asigurând creşterea economiei Chinei (a cărei monedă RMB / yuan este fixată la USD), a consumului materiilor prime, a pieţelor emergente şi a apetitului global pentru risc.

Acea convergenţă s-a dus de râpă în mijlocul lui 2014, iar băncile centrale sunt, de o perioadă, în imposibilitatea de a reversa istoria. În doar şapte luni, dolarul SUA a crescut de la 80 la 100 în indexul USD (DXY), un câştig de 25%, ceea ce a reprezentat o evoluţie surprinzătoare pe pieţele de schimb valutar, unde câştigurile şi pierderile sunt de obicei înregistrate în sutimi de procente.

Această situaţie a aruncat în aer toate tranzacţiile fabricate de către băncile centrale: yuanul a crescut brusc împreună cu dolarul, sfărâmând competitivitatea şi fluxurile de capital ale Chinei; scăderea cererii a distrus exporturile, monedele şi economiile naţiunilor dependente de materii prime; tranzacţiile în care finanţatorii au împrumutat ieftin dolari SUA pentru a investi în pieţele emergente cu randament ridicat au explodat deoarece pierderile valutare au negat câştigurile obţinute de randamente mai mari, iar apetitul pentru risc la nivel mondial a dispărut imediat.

Rezultatul net al acestei inversări a fost convulsia pieţelor mondiale de la jumătatea anului 2015, când turbulenţele dolarului puternic au lovit în cele din urmă economia globală cu forţă maximă.

Toate acestea într-o perioadă când Fed-ul nici măcar nu a ridicat rata dobânzii, aşa cum se chinuie să promită.

La începutul lui martie 2016, într-un ultim avânt de politică financiară unitară, naţiunile G20 au convenit să zdrobească USD din nou pentru a salva - China de consecinţele unui yuan mai puternic - şi creditorii care au acordat credite producătorilor de materii prime.

Înţelegerea, numită Acordul de la Shanghai a durat fix două luni. Proiectata prăbuşire a fost deja inversată, acum dolarul câştigă teren, atrăgând din nou după sine scăderea profiturilor în activele de risc, materii prime şi subminând stabilitatea Chinei, bazată pe exporturi.

Problema fundamentală este lipsa unei soluţii pentru acest război al valutelor. Japonia şi zona euro beneficiază în cazul unui USD mai puternic, pentru că euro şi yenul slăbesc iar economiile lor devin mai competitive, iar China pierde dacă dolarul creşte.

Consecinţa neintenţionată a scăderii ratelor duce la exodul de capital, deoarece capitalul fuge de devalorizare şi randamente negative căutând randamente mai mari în altă parte. Acesta este un proces în buclă închisă, deoarece exodul de capital determină o mai mare devalorizare a monedei, ceea ce atrage după sine reducerea puterii de cumpărare şi a bogăţiei celor care deţin banii. Acest lucru îi motivează pe toţi cei care anticipează evoluţia să-şi schimbe moneda care se depreciază pe una stabilă - ceea ce slăbeşte şi mai mult respectiva monedă, declanşând chiar mai mult exod de capital etc.

Singura modalitate de a evita devalorizarea în astfel de cazuri este de a retrage capitalul din moneda care cade şi investirea sa într-o monedă care se întăreşte. Pentru mulţi, această monedă va fi USD, datorită omniprezenţei sale şi lichidităţii pieţelor sale de capital.

Ţări emergente, precum China, sunt prinse într-o alegere păguboasă. Dacă îşi scad ratele pentru a-şi slăbi moneda (pentru a menţine un sector de export competitiv), declanşează scurgeri de capital, ceea ce le slăbeşte economia internă şi creează o buclă de feedback.

În cazul în care nu fac nimic şi moneda lor creşte în timpul războaielor valutare, dat fiind că alte naţiuni îşi devalorizează agresiv monedele, exporturile lor se prăbuşesc în timp ce exportatorii concurenţi iau o cotă mai mare de piaţă.

Orice bancă centrală care îndrăzneşte să ridice ratele va face ca naţiunea respectivă să devină un magnet pentru capitalul care caută o rentabilitate atât în randamente cât şi în aprecierea monedei.

Fed-ul este izolat şi el: dacă Fed nu poate ridica ratele după şapte ani de "creştere", atunci credibilitatea sa suferă. În cazul în care ridică ratele, mişcarea accelerează fluxul de capital în USD şi SUA, împingând dolarul în sus, iar ca efect apare haos în China, pe pieţele emergente, pe pieţele de materii prime şi în sectorul profiturilor corporaţiilor americane în străinătate.