Băncile centrale cumpără din ce în ce mai mult aur din minele locale, pe fondul creşterii preţurilor

Băncile centrale caută din ce în ce mai mult să-şi consolideze rezervele de aur. Şi se îndreaptă către minele din propria curte pentru a se aproviziona cu metalul galben, potrivit CNBC.

Pe lângă faptul că este mai ieftin, achiziţionarea aurului direct din mine contribuie la susţinerea industriei locale şi la consolidarea rezervelor, fără a afecta rezervele valutare, potrivit experţilor.

În timp ce ţări precum Filipine şi Ecuador fac acest lucru de ani de zile, tot mai multe bănci centrale cu acces la mine de aur interne au început, au intensificat sau iau în considerare achiziţiile locale directe, potrivit World Gold Council.

19 din 36 de respondenţi la ultimul sondaj al World Gold Council au declarat că achiziţionează aur direct de la mineri artizanali şi mici producători de aur din ţara lor, în moneda locală. Patru dintre aceştia intenţionează să urmeze acest exemplu. Este o cifră uşor mai mare decât cea din sondajul de anul trecut, când aproximativ 14 bănci centrale din 57 au declarat că achiziţionează aur direct din surse interne.

„O tendinţă pe care o observăm este că unele bănci centrale, în special din Africa şi America Latină, încep să cumpere aur direct de la minele aurifere locale de mici dimensiuni, care s-au înmulţit datorită preţului ridicat”, a declarat Shaokai Fan, director global al băncilor centrale la WGC.

Băncile centrale din Columbia, Tanzania, Ghana, Zambia, Mongolia şi Filipine se bazează pe aurul extras din minele locale pentru a-şi constitui rezerve, potrivit organismului din industrie.

Ghana Gold Board — agenţia de stat care gestionează achiziţiile de aur în numele Băncii din Ghana — a încheiat în aprilie acorduri cu mai multe companii miniere pentru a cumpăra 20% din producţia lor de aur, a raportat Reuters. În septembrie anul trecut, autoritatea minieră din Tanzania ar fi impus tuturor exportatorilor de aur, inclusiv minerilor şi comercianţilor, să rezerve cel puţin 20% din producţia lor pentru a o vinde băncii centrale.

„Se poate argumenta că este mai ieftin decât achiziţionarea aurului pe piaţa internaţională, deoarece multe dintre aceste bănci centrale cumpără aur cu o uşoară reducere faţă de preţul internaţional”, a afirmat Fan.

În mod tradiţional, băncile centrale achiziţionează aur prin intermediul pieţei globale extrabursiere — centrată de obicei în Londra — unde aurul este tranzacţionat prin intermediul marilor bănci de lingouri, la preţuri exprimate în dolari americani, euro sau lire sterline. Aceste achiziţii implică adesea lingouri de înaltă puritate London Good Delivery sau LGD, care îndeplinesc standardele comerciale globale şi sunt depozitate în seifuri de top, precum cele de la Banca Angliei.

Datorită preţurilor în creştere ale aurului şi atractivităţii sale ca instrument de acoperire împotriva riscurilor geopolitice, este firesc ca băncile centrale ale ţărilor producătoare să se orienteze către producţia internă, a declarat Adrian Ash, director de cercetare la firmă de investiţii în aur BullionVault.

Preţurile aurului au crescut vertiginos, atingând noi maxime pe fondul incertitudinilor geopolitice şi al diminuării încrederii în alte refugii tradiţionale. Preţurile spot ale aurului se tranzacţionează în prezent la 3.328,3 dolari pe uncie, în creştere cu aproape 27% de la începutul anului, potrivit datelor LSEG. Achiziţionarea producţiei miniere interne permite economisirea comisioanelor bancare şi a comisioanelor intermediare, precum şi a costurilor de transport.

Cu toate acestea, ţările trebuie să plătească pentru prelucrarea şi rafinarea metalului la standardul LGD — referinţa internaţională de facto pentru lingouri mari de aur. Aceste procese trebuie efectuate în străinătate dacă ţara nu dispune de rafinare LGD internă, ceea ce va adăuga costuri, a spus Ash.

Băncile centrale care cumpără lingouri de aur de la minele locale şi dispun de capacităţi interne de rafinare LGD nu suportă aceste costuri suplimentare. Banca centrală a Filipinelor, de exemplu, este un rafinator certificat LGD. Kazahstanul are două rafinării acreditate de London Bullion Market Association. Rusia avea şapte, până când acestea au fost suspendate în 2022, după invadarea Ucrainei. Alte ţări, precum Ghana şi Zambia, ar putea fi nevoite să apeleze la rafinării externe, compensând astfel o parte din economiile iniţiale.

Strategia rezervelor

Un alt factor convingător pentru achiziţionarea aurului intern este flexibilitatea monetară.

Achiziţionarea aurului pe piaţa internaţională necesită adesea dolari – un activ de rezervă. Aceasta înseamnă că băncile centrale trebuie să schimbe o rezervă cu alta. Dar acest lucru nu se va întâmpla dacă utilizează monede locale pentru a cumpăra aur din propria ţară.

„Puteţi să vă măriţi rezervele utilizând moneda locală şi, prin urmare, să nu sacrificaţi un alt activ de rezervă pentru a vă mări rezervele de aur”, a spus Fan, de la WGC.

Având în vedere creşterea nivelului datoriei globale, riscurile comerciale şi geopolitice, băncile centrale doresc să-şi consolideze rezervele pentru a se proteja împotriva şocurilor financiare bruşte. Deţinerea de rezerve mai mari, sub multiple forme, oferă mijloace pentru gestionarea potenţialelor crize.

Dintre cele 73 de bănci centrale chestionate de WGC, aproximativ 95% au declarat că se aşteaptă ca băncile centrale din întreaga lume să-şi majoreze rezervele de aur în cursul anului următor.

În trecut, dacă aceste bănci centrale doreau să cumpere aur, probabil că îl achiziţionau pur şi simplu de pe piaţa internaţională, a explicat Fan.

„Dar dacă ai producţie locală de aur în ţara ta, multe bănci centrale se gândesc că ar putea folosi această producţie locală şi să-şi mărească astfel rezervele”, a adăugat el.

Sprijinirea industriei locale

Sprijinirea sectoarelor miniere naţionale şi a comunităţilor locale respective este, de asemenea, un factor cheie pentru achiziţiile băncilor centrale prin intermediul minelor locale. Cererea de aur în unele ţări este prea mică, iar băncile centrale sunt stimulate să sprijine operaţiunile miniere din ţară, ceea ce, la rândul său, generează locuri de muncă, a declarat Nicky Shiels, şef de cercetare şi strategie pentru metale la MKS PAMP.

Shiels a menţionat însă că achiziţionarea de aur prin intermediul minelor locale prezintă riscuri.

Achiziţiile băncilor centrale pe pieţele internaţionale, adesea prin intermediul băncilor importante de lingouri, oferă o mai mare încredere şi minimizează riscurile reputaţionale pentru băncile centrale, a spus ea. O mare parte din aurul cumpărat pe plan intern provine din mineritul artizanal şi la scară mică — ASGM a fost asociat cu practici de muncă precare, daune aduse mediului şi contrabandă ilegală.

Dar se poate argumenta, de asemenea, că băncile centrale, cu credibilitatea lor instituţională şi ponderea financiară, se află într-o poziţie favorabilă pentru a formaliza şi curăţa acest lanţ de aprovizionare, a afirmat Fan, de la WGC.

„Băncile centrale pot folosi puterea lor de cumpărare masivă pentru a face bine acestor mineri artizanali şi mici”, a menţionat el.

„Existenţa unui cumpărător credibil şi de mare anvergură, precum banca centrală, oferă minerilor mici o piaţă legală şi echitabilă pentru a-şi vinde aurul. Acest lucru nu numai că deturnează fluxurile de către reţelele criminale, dar îmbunătăţeşte şi trasabilitatea şi responsabilitatea. Exact aşa o descriem noi – o situaţie în care toată lumea are de câştigat”, a mai spus Shaokai Fan, director global al departamentului de Bănci Centrale din cadrul World Gold Council.