Modelul Orban - reacţia Europei de Est la năvala musulmană

Promotorul conceptului de democraţie iliberală nu mai este demult un paria al Europei. În criza refugiaţilor, Orban a devenit una dintre cele mai puternice voci. După ce a ridicat garduri de sârmă ghimpată la graniţele cu Serbia şi Croaţia, el cere acum introducerea unei noi frontiere la graniţa nordică a Greciei, motivând că acordul cu Turcia nu va fi suficient pentru a opri sutele de mii de migranţi să ajungă în Europa. Mai mult, el continuă să se opună primirii de refugiaţi, prin sistemul cotelor obligatorii, arâtând într-un interviu acordat cotidianului german Bild că nu se teme de sancţiunile UE, ”deoarece nu a fost nimeni pedepsit până acum pentru că a respectat dreptul european”.

Argumentul său principal este că Ungaria a respectat regulile Schengen şi regulamentele de la Dublin, de înregistrare a imigranţilor, fie că aceştia vor sau nu să rămână sau să se înregistreze în Ungaria, şi nu i-a lăsat să plece mai departe fără verificare şi înregistrare, ca Grecia. Totodată el a criticat autorităţile germane care au spus că vor prelua toţi refugiaţii deja intraţi în Uniune, încălcând regulile şi creând haos în ţările de tranzit, precum Ungaria.

Soluţia pe care o propune Orban este ca UE să pompeze mai mulţi bani în taberele de refugiaţi din ţările vecine Siriei, precum Turcia şi Liban, pentru ca aceştia să rămână acolo şi să nu mai vină în Europa. El marşează pe o retorică de tipul: Majoritatea celor care vin nu sunt refugiaţi, ci imigranţi economici. Nici în ţările bogate ale Europei nu curge lapte şi miere şi nu există un drept fundamental la o viaţă mai bună, ci doar la demnitatea şi siguranţa persoanei.

Pe de altă parte, liderul Fidesz se poziţionează clar ca apărător al creştinătăţii, fundament al Europei ameninţat de o invazie musulmană. ”Prin imigraţie, musulmanii vor deveni în viitorul apropiat majoritari în Europa. Dacă Europa permite o competiţie a culturilor, atunci creştinii vor pierde. Singura soluţie pentru a menţine Europa ca un centru cultural creştin este să nu mai permitem să mai intre tot mai mulţi musulmani”, a explicat Orban pentru Bild.

Poziţia Ungariei de opoziţie la adresa cotelor obligatorii de refugiaţi a fost îmbrăţişată şi de alte ţări precum Republica Cehă, România şi Slovacia. Polonia s-a retras în ultima clipă din acest grup estic, dar a revenit odată cu venirea la putere a conservatorilor lui Jarosław Kaczyński.

Modelul Orban

Dacă până acum iliberalismul, promovat de Orban ca alternativă la democraţia liberală, era considerat o anomalie, acum acesta devine încet-încet un model viabil pentru anumite ţări din Europa de Est. În Polonia, liderul PiS şi-a declarat deschis simpatia pentru Orban şi Fidesz. Partidul care controlează cele două Camere ale Parlamentului şi Preşedinţia a declanşat o revoluţie legislativă pentru a prelua întregul control asupra statului şi a tuturor instituţiilor, exact cum a făcut partidul lui Orban în Ungaria.

”Liderul PiS, Jarosław Kaczyński, şi adepţii lui cred că statul nostru şi comunitatea noastră naţională au nevoie de o adevărată revoluţie: mai multă solidaritate în societate, mai multă mândrie naţională pentru naţiune şi istoria noastră, mai mult spaţiu şi demnitate pentru Biserica Catolică. În puţine săptămâni, într-o atmosferă de război conservatorii au schimbat conducerea serviciilor de informaţii şi a companiilor de stat, chiar şi a acelora cu rezultate bune”, mi-a explicat analistul polonez Piotr Oleks, într-un interviu acordat Epoch Times.

Aceste referinţe la naţiune, la valorile conservatoare, valorile familiei tradiţionale, la creştinism sunt împărtăşite de ambele ţări şi contrapuse Europei, cu democraţia liberală, căsătoriile între persoane de acelaşi sex şi altele, ca manifestare a aşa-zisului progresism.

Şi metodele de preluare a controlului total asupra statului sunt similare. În vara lui 2012, în România majoritatea zdrobitoare a USL ataca tot Curtea Constituţională încercând să reducă controlul acesteia asupra Parlamentului. În Ungaria, Viktor Orban a umblat şi el la Curtea constituţională. Ungaria are acum o nouă constituţie, iar un nou amendament constituţional reduce drastic competenţele Curţii Constituţionale, care nu mai are dreptul să decidă asupra constituţionalităţii amendamentelor constituţionale decât în ceea ce priveşte procedura, nu şi în privinţa conţinutului.

În Polonia, PiS a schimbat modul de funcţionare al Curţii. Noua lege prevede că deciziile nu vor mai putea fi luate decât cu o majoritate de două treimi, nu cu o majoritate simplă ca până acum. În plus, este prevăzut un cvorum de 13 judecători din 15 care trebuie să participe la decizie, faţă de nouă judecători înainte. Criticii spun că astfel activitatea ei va fi blocată. Deşi Partidul Justiţie şi Lege nu are majoritatea necesară pentru schimbarea Constituţiei, el a făcut în câteva săptămâni schimbările pe care Fidesz le-a făcut într-un an.

O altă măsură luată de noul guvern polonez care se înscrie în modelul Orban este o controversată lege a presei publice care prevede numirea şefilor televiziunii şi ai radioului public direct de către guvern. În plus, radiodifuziunea şi agenţia de presă PAP vor fi transformate în institute culturale sub patronajul unui nou Consiliu Naţional de Media, care va fi înfiinţat de guvern, ceea ce aminteşte de Autoritatea pentru media din Ungaria. În ambele cazuri scopul este ca media de stat să poată fi controlată mai uşor şi să ajungă o unealtă a puterii.

Viktor Orban vrea să reformeze Europa în sensul unei construcţii creştine şi naţional-conservatoare de naţiuni în locul unei Uniuni liberale de state. El speră să se poată baza şi pe sprijinul premierului David Cameron, care şi el urmăreşte schimbarea tratatelor în sensul slăbirii puterilor UE şi revenirea la o Europă a naţiunilor.

Cele două guverne mai au şi alte lucruri în comun: ele se opun neoliberalismului şi suţin cel puţin retoric o agendă anticapitalistă. Ca şi Fidesz, PiS mizează pe o retorică de susţinere a capitalului naţional, în dauna celui străin, pledează pentru un stat naţional puternic şi împotriva cedării mai multor competenţe şi suveranitate către UE. Patriotismul şi naţionalismul sunt amestecate cu o critică a de-industrializării şi a privatizărilor şi cu idei precum taxarea băncilor şi a marilor corporaţii. În plus, ambele partide s-au adresat pierzătorilor globalizării, segmentelor de populaţie defavorizate, dispreţuite de mainstream-ul neoliberal, şi le-au promis mai multă protecţie socială şi o redistribuţie mai corectă.

”Cred că noul guvern polonez va copia unele din politicile lui Orban, precum taxa bancară şi taxa pe supermarketuri. Ideea sa este de a face instituţiile responsabile pentru criza financiară să plătească pentru reformele sociale şi de a-i întări pe micii retaileri polonezi. Noul guvern promite de asemenea politici economice pro-creştere şi o politică socială mai activă, aşa cum a promis şi Orban”, îmi explica jurnalistul polonez Hubert Koziel într-un interviu acordat Epoch Times.

Reformarea UE

Orban a devenit deja apărătorul Poloniei, care este criticată dur de ţările UE pentru măsurile luate în ultima vreme. El a declarat că va împiedica orice sancţiuni aplicate de UE guvernului de la Varşovia. Declaraţia vine la scurtă vreme după ce premierul ungar a avut o întâlnire informală de şase ore cu liderul Partidului Lege şi Justiţie (PiS), Jarosław Kaczyński, în staţiunea poloneză Niedzica, fără să existe informaţii oficiale despre ce au discutat.

Aceste evoluţii arată că se conturează o nouă alianţă anti-liberală formată din Ungaria şi Polonia în principal, dar în care urmează să fie cooptate şi alte state. Viktor Orban vrea să reformeze Europa în sensul unei construcţii creştine şi naţional-conservatoare de naţiuni în locul unei Uniuni liberale de state. El speră să se poată baza şi pe sprijinul premierului David Cameron, care şi el urmăreşte schimbarea tratatelor în sensul slăbirii puterilor UE şi revenirea la o Europă a naţiunilor, în care statele îşi recapătă din puterile cedate. Premierul britanic a făcut deja un tur prin Europa de Est pentru a face lobby pentru ideile sale de ”reformare” ale Uniunii şi a primit asigurări de ajutor din partea Ungariei.

Mai demult scriam despre necesitatea unei alianţe strategice Polonia-România-Ucraina, motivată de ameninţarea comună rusească şi de interesele împărtăşite. Prin orientarea poloneză către Ungaria, lucrurile se schimbă însă în regiune. Varşovia ar putea căuta să-şi îmbunătăţească relaţile cu Rusia, cu medierea Ungariei, pe fondul noului conflict cu Bruxelles-ul. România ar rămâne astfel principalul pilon al UE şi al NATO în regiune. În ţara noastră susţinerea pentru UE rămâne mare, iar actualul guvern este mult mai pro-european decât cel dinainte.

În schimb, nu este cazul unor ţări ca Slovacia sau Cehia, care au ieşit în evidenţă prin criticarea sancţiunilor impuse Rusiei şi prin respingerea cotelor de refugiaţi. Aceste ţări beneficiază de fondurile europene, dar atacă UE şi establishmentul vest-european cu Angela Merkel în frunte. Premierul slovac Robert Fico a declarat că Slovacia va lupta împotriva acceptării imigranţilor din ţările musulmane pentru a preveni incidente precum atentatele din noiembrie 2015 din Paris şi a atacat cotele obligatorii la Curtea Europeană de Justiţie. Fico a criticat în termeni duri Germania după agresiunile de la Koeln, susţinând că refugiaţii au devenit ”o specie protejată”, sub imperiul corectitudinii politice, şi a cerut să fie organizat de urgenţă un summit UE care să ia măsuri pentru a împiedica imigraţia necontrolată. El ar putea deveni un aliat de nădejde al Poloniei şi Ungariei.

La rândul său, Viktor Orban a declarat că agresiunile sunt expresia crizei liberalismului şi demonstrează că Ungaria a avut dreptate când a cerut oprirea totală a imigraţiei. El speculează practic criza refugiaţilor pentru a se pune în fruntea unui front estic care să conteste Europa liberală. El susţine că Europa va dispărea dacă continuă să creadă în ”lucruri precum drepturile omului, deschidere, noi modele de familie şi toleranţă şi nu se întoarce la creştinism, la virtute şi mândrie naţională”.

În mare parte are dreptate şi aici este pericolul mare. Orban ridică adesea probleme reale precum sărăcia, criza sistemelor sociale, atacarea familiei tradiţionale prin lobby-uri progresiste care încearcă să impună educaţia sexuală în şcoli de la vârstă mică, căsătoriile între persoane de acelaşi sex, sub semnul drepturilor omului şi corectitudinii politice, rezultatele catastrofale ale privatizărilor şi deindustrializării, deficitul de legitimitate al unor instituţii europene nealese. La acestea premierul maghiar vine însă cu soluţii demagogice, naţionaliste şi populiste. Ca urmare, modelul său nu este o alternativă reală, ci doar o capcană. În aceasta pot fi uşor prinşi oamenii pe bună dreptate nemulţumiţi de neoliberalismul care a dus la îmbogăţirea unor clici corupte, la vinderea resurselor pe nimic şi la sărăcirea populaţiilor.