Mineriada 13-15 iunie, decesul democraţiei româneşti, rememorat de secretarul personal al lui Coposu [interviu]

Material video cu interviul pe pagina originală a articolului pe Epoch Times România

Acum douăzeci şi patru de ani, străzile Bucureştiului erau inundate de o masă de oameni murdari, agitaţi, care fuseseră aduşi în Capitală de către puterea nou instalată, pentru a asigura “ordinea publică”. Acele zile au consemnat incidente violente în care grupurile de mineri acţionau ilegal şi agresiv, percheziţionând fără drept oameni la întâmplare pe stradă, uneori luându-i la bătaie fără motiv. Au fost maltrataţi numeroşi tineri, intelectuali, femei.

Nu au fost semnalate încercări ale forţelor de ordine – poliţie, armată, etc – de a instaura legalitatea şi a opri abuzurile.

În afară de cele 100 de victime rezultate în urma incidentelor din 13-15 iunie, despre care vorbesc organizaţiile care se ocupă cu studierea incidentelor, Mineriada a avut efectul nefast al scoaterii României de pe harta Europei, aducerea ei, din nou, în zona “gri” a sferei de influenţă a Rusiei, pentru încă o bună perioadă de timp.

Interviul integral poate fi urmărit pe http://www.youtube.com/watch?v=zuntRg3QTHU sau apăsând aici

În urma modului în care preşedintele de atunci, Ion Iliescu, a pactizat cu aceste grupe de şoc, paramilitare, care timp de câteva zile au făcut legea, România a devenit o ţară nefrecventabilă, iar responsabilii, în frunte cu Ion Iliescu, au devenit pentru mulţi ani persoane indezirabile în cancelariile europene.

Hoardele de mineri venite în Bucureşti au avut ţinte foarte precise: militanţi din societatea civilă – cei care fuseseră etichetaţi de noua putere drept “fascişti”, “legionari”, “golani” şi care luaseră parte la demonstraţia-maraton din Piaţa Universităţii – dar şi firava opoziţie politică înfiripată după 1989 în jurul PNT-CD şi în special în jurul dnului Corneliu Coposu. Omul politic câştiga tot mai mult respect în rândul populaţiei post-decembriste - deşi se delimitase în repetate rânduri de Piaţa Universităţii, pentru a nu implica politic în vreun fel o mişcare eminamente civică.

Dacă minerii sosiţi în Capitală n-au mai găsit multă lume pe stradă, cu care să se războiască – aşa numitele bande de legionari care puseseră mâna pe oraş erau invenţia unui sistem de propagandă şi diversiune bine organizat, sediul PNT-CD şi chiar apartamentul în care locuia Corneliu Coposu erau ţinte fixe, care au “beneficiat” de toată atenţia minerilor.

Anul acesta, marcând şi 100 de ani de la naşterea unuia dintre titanii moralităţii şi politicii româneşti – dnul Corneliu Coposu - ne-am propus să prezentăm realitatea din punctul de vedere al celor din cercul apropiat marelui om politic, într-un interviu cu dnul Ionuţ Gherasim, pe vremea aceea secretarul personal al dnului Coposu.

ET: Ce s-a întâmplat la PNT-CD atunci, dvs eraţi secretarul personal al dnului Coposu?

IG: La televiziunea Română Liberă existau imagini cu incendierea, s-a oprit emisia… În momentul în care s-a oprit emisia, preşedintele Coposu ne-a spus „Din păcate cred că în următoarele zile se va întâmpla ceva foarte rău”. Era pe 13 iunie, undeva la ora 18.

Ceea ce va povestesc este ce mi-a spus personal dnul Coposu. Se pare că pe la 11:30 11:45 a sunat telefonul, şi acelaşi domn Iancu [înainte de alegeri în aprilie 1990 acest Iancu îi înmânase dnului Coposu un bilet cu rezultatele pe care partidele PTN-Cd, PNL le-au obţinut în alegerile din mai 1990, o lună mai târziu, datele fiind uimitor de exacte, conform mărturiei lui Ionuţ Gherasim n.r.] i-a spus dnul Coposu “dnule preşedinte, în cel mai scurt timp posibil, în această noapte trebuie să le luaţi pe surorile dvs şi să plecaţi să vă ascundeţi undeva pentru că mâine dimineaţă vor veni minerii şi ce se va întâmpla la casa dvs va fi dezastru “.

(...)

M-am dus înspre piaţa Rosetii.(…) Văd o grămadă de oameni cu caschete şi cu lămpaşe.(…) Este acel rond, a făcut rondul maşina şi a oprit la începutul Bdului Carol. M-am dat jos, m-am apropiat, n-am făcut nici cinci metri - şi aici e partea cea mai interesantă – cineva zice “uite-l pe secretarul lui Coposu, hai să-l căsăpim”. M-am speriat foarte tare m-am urcat înapoi în maşină şi am demarat imediat. Şoferul a plecat, totuşi unul dintre mineri cu o bâtă a reuşit să spargă geamul maşinii.

(…) Ajuns în Mămulari, [apartamentul în care locuia Corneliu Coposu] m-am speriat de ce am văzut. Uşa deschisă, am vrut să intru, am făcut cinci metri, dar am auzit un vuiet “Moarte lui Coposu” [minerii care tocmai veneau şi care au devastat apartamentul puţin mai târziu, n.r]. M-am speriat m-am urcat în maşină şi am fugit.