Mass media mainstream din SUA se distanţează de preşedintele Joe Biden: Trebuie să plece

Solicitările tot mai numeroase ca preşedintele american Joe Biden să se retragă din cursa prezidenţială după dezbaterea mediocră împotriva lui Donald Trump reînvie vechile resentimente.

Unul dintre subiectele persistente în legătură cu viaţa publică a preşedintelui Joseph Biden a fost ambivalenţa sa intensă faţă de instituţiile de elită ale societăţii americane şi faţă de carieriştii bine-creditaţi, care vorbesc frumos şi sunt bine plătiţi, care le reprezintă.

Se manifestă resentimente din partea studentului mediocru şi bâlbâit care a crescut în Scranton şi în orăşelul Delaware şi care nu a beneficiat de avantajele economice şi educaţionale ale multora dintre oamenii pe care îi va întâlni curând în politica americană, potrivit Politico.

Există dorinţa de a fi apreciat de aceiaşi oameni. În timpul dezbaterilor interne, spun consilierii, Biden pare foarte atent la punctele de vedere ale consilierilor şi experţilor politici cu diplome Ivy League şi ale comentatorilor de la organizaţii de ştiri cu prestigiu recunoscut.

Există, de asemenea, un sentiment bine justificat de dispreţ. Dacă ceilalţi sunt atât de prompţi şi el este atât de lent, cum se face că el este tipul care a ajuns în Senat la vârstă de 30 de ani şi a ajuns preşedinte o jumătate de secol mai târziu?

Sentimentele contradictorii de durată ale lui Biden cu privire la demnitarii establishmentului - şi, la rândul lor, sentimentele contradictorii de lungă durată ale acestora cu privire la el - sunt un context indispensabil pentru avalanşa de sfaturi nesolicitate pe care preşedintele le primeşte cu privire la ce ar trebui să facă în urma prestaţiei sale lamentabile în dezbaterea televizată naţională de joi la care a participat împotriva fostului preşedinte Donald Trump.

Pagina editorială a New York Times a afirmat vineri că Biden ar trebui să renunţe pentru binele ţării. Pagina editorială a Washington Post a afirmat că Biden ar trebui cel puţin să îşi anuleze planurile de weekend pentru a se gândi la asta. Mai mulţi comentatori proeminenţi - inclusiv, după cum se remarcă, o mare parte dintre bărbaţii albi de peste 60 de ani - au declarat că nu le face plăcere să spună acest lucru, dar că au ajuns la concluzia regretabilă că este timpul ca Joe să plece. Printre aceste voci se numără Paul Krugman, economist laureat al Premiului Nobel, Tom Friedman, Nicholas Kristof, Jonathan Alter, David Ignatius şi fostul congresman Joe Scarborough, gazda emisiunii "Morning Joe" de la MSNBC. Toţi au declarat că şansa ca Biden să piardă în faţa lui Trump este prea mare, şi nu merită riscul.

Întrebarea corectă este: Cui îi pasă de ce cred aceşti oameni? Dar există un răspuns incontestabil: lui Biden îi pasă.

Asta nu înseamnă că le va urma sfaturile. Dimpotrivă, este foarte posibil ca, pe măsură ce Biden este presat mai tare - în special prin vocea nevăzută şi imperioasă a comitetului de redacţie al New York Times - cu atât va fi mai hotărât să-i sfideze pe sceptici, ca parte a competiţiei sale de-o viaţă cu elitele.

Dar există puţine perspective ca aceste voci să nu-i capteze atenţia şi, probabil, chiar să-i rănească sentimentele. Biden este un telespectator fidel al emisiunii "Morning Joe" şi citează adesea ceea ce a auzit acolo. (În acest caz, va fi mai predispus să o citeze pe soţia lui Scarborough, Mika Brzezinski, care a declarat că încă îl doreşte pe Biden ca nominalizat.) Friedman, un editorialist de afaceri externe pentru Times, câştigător al premiului Pulitzer, a declarat că îl consideră pe preşedinte "un prieten de-al meu", deoarece au fost împreună într-o călătorie oficială după 11 septembrie. El a declarat că a urmărit la CNN, singur într-un hotel din Lisabona, prestaţia slabă şi ezitantă a lui Biden la dezbatere şi că "m-a făcut să plâng".

Ignatius, un comentator de politică externă de la Washington Post, a declarat că dezbaterea nu a făcut decât să ratifice ceea ce a devenit "evident în urmă cu aproape un an, şi anume că preşedintele Biden nu ar trebui să candideze pentru un al doilea mandat". El a făcut-o totuşi, a afirmat Ignatius, datorită unei "combinaţii de convingere morală, încredere personală şi egoism".

Vehemenţa şi argumentele multiple din partea experţilor şi a paginilor editoriale au fost izbitoare. Dar ele au subliniat şi o altă realitate: la fel cum vârsta şi influenţa lui Biden îl pot face să pară un vizitator dintr-o altă generaţie, conceptul de comentatori proeminenţi care au o mare influenţă asupra agendei naţionale este ea însăşi un produs al unei epoci anterioare.

Vocile care au făcut apel la Biden să renunţe şi să solicite o convenţie democrată deschisă la Chicago, în august, pentru a desemna un candidat mai impunător, au declarat în mod uniform că au fost motivate de dispreţul faţă de Trump şi de teama de ceea ce ar putea face acesta dacă ar reveni la putere.

Cu toate acestea, Trump şi mişcarea sa politică sunt ele însele o expresie a cât de puţin contează în epoca modernă vocile bine creditate ale establishmentului. El a obţinut nominalizarea republicană în 2016 prin victoria asupra factorilor de decizie din trecut ai Partidului Republicani din mediul de afaceri. Dacă paginile editoriale ar fi contat foarte mult în modelarea opiniei publice, Trump ar fi fost demult alungat de pe scena naţională.

De altfel, Biden în competiţia pentru nominalizarea democraţilor din 2020 ar fi fost alegerea principală a câtorva dintre cei care acum îl sfătuiesc să se gândească la ceea ce este evident legat de înaintarea sa în vârstă şi declinul abilităţilor sale politice. La fel cum Trump a mobilizat o mişcare care a fost atrasă de retorica sa scandaloasă şi de comportamentul său care spulberă normele, Biden a mobilizat o mişcare de oameni care au calculat că cel puţin el îl poate învinge pe Trump. Ceea ce este incert este dacă paginile editoriale şi alte voci vor da naştere unei noi mişcări de tipul "el nu va fi suficient".

La apogeul războiului din Vietnam, în 1968, preşedintele Lyndon B. Johnson a urmărit un comentariu devastator despre război al lui Walter Cronkite la ştirile de seară de la CBS şi a concluzionat: "Dacă l-am pierdut pe Cronkite, am pierdut America Centrală".

Cincizeci şi şase de ani mai târziu, dacă Joe Biden l-a pierdut pe Joe Scarborough atunci este probabil adevărat că a pierdut oameni influenţi din secţiile prestigioase din Washington, New York, Los Angeles şi San Francisco. Aceşti oameni contează mult pentru Biden.

Cu toate acestea, ei vor conta mult mai mult dacă îi vor impulsiona pe cei care au avut de-a face cu alegătorii - democraţi de rang înalt din Capitoliu sau guvernatori - să ia măsuri. Până în prezent, există o mulţime de oficiali aleşi care par să fie de acord cu comentatorii - şi chiar le şoptesc în privat la ureche - dar care nu spun nimic de genul acesta în public.