Întâlnire "de gradul trei" în Beijing vesteşte schimbări chiar mai mari în China şi nu numai
alte articole
Cu câteva zile înainte ca lideri de top şi lideri pensionaţi ai regimului chinez să se îndrepte spre Beidaihe pentru a se bucura de staţiunea turistică şi pentru a discuta despre aranjamente politice, sute de oficiali din întreaga Chină au fost chemaţi la Beijing pentru o întâlnire de urgenţă, într-un hotel care găzduieşte de obicei conferinţe politice.
În perioada 26-27 iulie, aproximativ 300 de oficiali de nivel provincial, generali de armată şi membri seniori de Partid s-au întâlnit la hotelul Jingxi pentru a studia un discurs al preşedintelui Xi Jinping.
“Xiakedao”, un cont oficial wechat al versiunii din străinătate a Cotidianului Poporului, a precizat că întâlnirea a fost “cea mai importantă întânire de nivel înalt înaintea celui de-al 19-lea Congres”. Titlul articolului era: “Lucruri măreţe au fost adoptate în cele din urmă”.
În discursul său, preşedintele chinez Xi Jinping a rezumat diversele realizări din ultimii peste 5 ani şi a evidenţiat riscurile majore care există în sectoarele economic, politic şi social. “Multe provocări nesoluţionate de mult timp au fost rezolvate şi multe moşteniri majore, şi nefinalizate de mult timp, au fost clarificate”, a precizat el, conform articolului.
De regulă, oficialii de rang înalt se întâlnesc şi stabilesc tonul unui viitor Congres de Partid, în cadrul căruia se stabileşte structura conducerii la cel mai înalt nivel pentru următorii cinci ani. Dar întâlnirea din acest an a fost suspect de secretoasă. În câteva imagini publicate de Televiziunea Centrală Chineză, se poate vedea cum un grup de oficiali au adoptat o poziţie solemnă, stând drept în spatele unei mese pe care nu existau laptop-uri, pixuri sau chiar pahare pentru apă – un contrast puternic faţă de scena tipică a unei întâlniri în care se iau notiţe.
Conform lui Ming Chu-cheng, directorul departamentului de ştiinţe politice la Universitatea Naţională din Taiwan, ultima dată când a avut loc o întâlnire secretă de Partid în circumstanţe similare a fost la scurt timp după ce Lin Biao, şeful forţelor militare ale Chinei şi succesorul desemnat al dictatorului Mao Tsedun, a murit într-un accident în drum spre fosta Uniunea Sovietică, când avionul său s-a prăbuşit.
Hu Ping, redactor şef al revistei Beijing Spring, consideră că preşedintele Xi Jinping a convocat întâlnirea pentru a-şi consolida şi mai mult puterea, adăugând că actuala conferinţă fusese programată la doar câteva zile după înlăturarea din 24 iulie a lui Sun Zhengcai, un proeminent oficial din Chongqing.
S-ar putea ca preşedintele Xi Jinping să fi dorit să ofere unele explicaţii pentru recenta restructurare politică şi să adune Partidul în jurul său.
Sun Zhengcai a fost cel mai tânăr membru al Biroului Politic al Partidului şi a condus municipalitatea Chongqing din sud-vestul Chinei. Similar cu Lin Biao, Sun a fost promovat ca cel mai proeminent candidat la sucesiune de Xi Jingping - trebuia să moştenească, practic, funcţia de lider al Partidului Comunist Chinez, înainte să fie înlăturat pe neaşteptate din postul său în 15 iulie.
După o săptămână, Sun Zhengcai a început să fie investigat pentru corupţie.
Experţii chinezi au considerat înlăturarea lui Sun o mişcare prin care Xi Jinping şi-a asigurat puterea - lucru care a determinat zeci de oficiali să îşi anunţe loialitatea pentru "Partid" imediat după eveniment.
A doua zi după întâlnirea de la hotelul Jingxi din Beijing, Hu Chunhua, secretar de partid în provincia sudică Guangdong, un alt posibil succesor al lui Xi Jinping, şi-a exprimat la rândul său suportul pentru conducerea actuală. Declaraţii similare au fost observate şi după ce doi aliaţi cheie ai fostului lider de partid Jiang Zemin – Bo Xilai şi Zhou Yongkang – au fost practic făcuţi praf, cu întregul lor anturaj, în cadrul aşa zisei campanii de anti-corupţie desfăşurată de Xi Jinping.
Bo Xilai, dizgraţiatul lider de partid din Chongqing, unul dintre cei mai puternici oameni din China în urmă cu 7 ani şi Zhou Yongkang, fostul ţar al Securităţii Chinei, au fost condamnaţi la închisoare pe viaţă pentru corupţie în 2013 şi, respectiv, 2015.
Cotidianul Poporului şi Xinhua, două agenţii de ştiri majore controlate de Partidul Comunist, au publicat comentarii la scurt timp după înlăturarea lui Sun Zhengcai, subliniind politica de “toleranţă zero” pentru corupţie sau “membrii speciali de Partid”.
“Indiferent de poziţie, experienţă sau realizări, nimeni nu este imun în faţa investigaţiilor serioase şi a pedepselor pentru încălcarea disciplinei de Partid şi a legii. Nimeni nu ar trebui să rişte”, a susţinut propaganda de Partid, care cânta osanalele în limba de lemn.
Zang Shan, un jurnalist veteran din Hong Kong, consideră că momentul ales pentru întâlnirea din 26-27 iulie, chiar înaintea întâlnirilor din staţiunea Beidaihe, prevesteşte probleme pentru seniorii rivali actualului preşedinte - aşa numita bandă din Shanghai - din sânul Partidului care încă sunt în libertate. “Nu este de neconceput ca Xi Jinping să ia măsuri împotriva lui Zeng Qinghong şi Jiang Zemin”, a declarat Zang pentru Epoch Times. “Ceva ar trebui să se întâmple în următoarele două sau trei săptămâni”.
Locul ales pentru desfăşurarea întâlnirii de la sfârşitul lunii iulie este de asemenea demn de menţionat. Spre deosebire de anii precedenţi, când conferinţe similare au fost desfăşurate la Şcoala de Partid a Comitetului Central, Xi Jinping a ales să o desfăşoare în acest an în puternic păzitul hotel Jingxi, rezervat exclusiv pentru conferinţe politice de nivel înalt.
Şcoala de Partid, este între timp condusă de Liu Yunshan, cadavrul politic primit luna trecută de Liviu Dragnea la Bucureşti - un aliat al lui Jiang Zemin - care este şi membru al Comitetului Permanent al Biroului Politic al Partidului Comunist Chinez.