Genocid medical sau crime în masă ascunse în industria transplantului în China

Trei investigatori independenţi, doi avocaţi canadieni şi un jurnalist englez, au dezvăluit lumii întregi rezultatele cercetării lor de peste 10 ani: statul chinez, în care jocurile sunt făcute de partidul comunist, conduce un genocid sub acoperire medicală.

Despre această cumplită realitate care ne afectează vieţile tuturor, mai mult decât credem, am aflat cu ocazia Zilei pentru sprijinirea victimelor torturii. Ziua, de tristă sărbătorire, de altfel, nu a fost trecută cu vederea de televiziunea 10 TV Moldova, în cadrul emisiunii Ora Bucureştiului.

Invitaţii emisiunii, Adrian Sturdza, redactor-şef al Epoch Times România şi Gina Sturdza, reprezentant în România a organizaţiei Doctors Against Forced Organ Harvesting (Doctori Împotriva Recoltării Forţate de Organe)- DAFOH, au vorbit despre ceea ce mass-media mainstream abia dacă are curajul să amintească, iar Epoch Times publică de ani de zile: crimele în masă puse la cale de statul chinez şi despre miza acestor atrocităţi. Pentru că există o miză, care e chiar mai înspăimântătoare decât uciderile, în sine.

China este cel mai interesant subiect la ora actuală, iar urmărind dezvăluirile celor doi invitaţi ai televiziunii basarabene, cât şi filmul Medical Genocide, prezentat în emisiune, acest lucru se confirmă.

China, ţara cea mai populată a lumii, în care jocurile sunt făcute de partidul comunist de la putere, conduce, de aproape 18 ani, cel mai înspăimântător masacru, sub acoperire medicală: recoltarea forţată de organe de la prizonieri de conştiinţă.

Căci aşa se numesc cei pe care Partidului ateu din China şi i-a ales drept ţintă disecându-i de vii doar pentru că au o conştiinţă în faţa căreia răspund. Ei sunt practicanţi Falun Gong - o formă de qigong (precum Tai chi, de exemplu) cu rădăcini adânci în cultura tradiţională a Chinei care are un set de exerciţii lente, de qigong bazate pe valorile adevărului, compasiunii şi toleranţei.

Ce a stârnit furia Partidului Chinei peste măsură, încât să pornească împotriva acestor oameni o persecuţie cu forme de tortură chiar mai îngrozitoare ca la Revoluţia Culturală?

La astfel de întrebări cât şi altele, legate de înţelegerea lumii în care trăim, au răspuns Gina şi Adrian Sturdza.

O nouă formă de genocid

În 1999 începea persecuţia împotriva Falun Gong, cea mai mare acţiune de represiune umană, de la Revoluţia Culturală.

Conducătorul de atunci al Chinei, Jiang Zemin, a văzut popularitatea crescândă a Falun Gong şi renaşterea valorilor tradiţionale ca pe o ameninţare la adresa propriei popularităţi şi a lansat o campanie violentă de eradicare a acestei şcoli de qigong. Era 1999, la 10 ani de la masacrul din Tiananmen, când China făcea eforturi mari de schimbare a imaginii şi se liberalizase destul de mult, astfel că lumea să uite ce s-a întâmplat la 4 iunie 1989. Occidentul credea într-o Chină reînnoită, iar mulţi membri ai Partidului, atraşi de serenitatea practicii Falun Gong precum şi de rezultatele uimitoare în îmbunătăţirea sănătăţii, o practicau sau apreciau.

Nu şi preşedintele Jiang Zemin, care şi-a propus ca Partidul communist să zdrobească Falun Gong în 3 luni.

Ordinul oficial dat de acesta în 1999, a fost: „falimentaţi-i financiar, ruinaţi-le reputaţia, distrugeţi-I fizic”.

Zece mii de practicanţi au plecat spre Beijing să facă apel la guvernul central, dar au fost arestaţi şi torturaţi. Când mulţi dintre aceştia au refuzat să-şi dezvăluie identitatea, pentru a-şi proteja rudele şi prietenii, au devenit cel mai vulnerabil grup ţinut captiv de partidul-stat.

Şi astăzi, calomnia la care sunt supuşi de Partidul Comunist Chinez le distruge reputaţia, iar prelevare de organe la care sunt supuşi pe când se află încă în viaţă îi distruge fizic.

E un genocid sponsorizat de stat, potrivit anchetatorului Ethan Guttman, nominalizat la Premiul Nobel pentru Pace în 2017, fiind ceva de genul „Convertiţi-vă sau muriţi”. „Denunţaţi-vă prietenii sau muriţi”.

Comunismul şi nelegiuiţii

Tortura este ceva ce n-a dispărut niciodată din societatea umană, remarcă Adrian Sturdza, iar istoria a dovedit că tortura este apanajul regimurilor totalitare - însă cum e posibil să ne aflăm încă, în secolul informaticii în mijlocul unor realităţi în care tortura rămâne nepedepsită? Ce anume determină omul să fie atât de decăzut încât să-şi extermine semenii?

Adrian Sturdza amintea de termenul „nelegiuiţi”, cuvânt cu care limba română îi numeşte pe acei oameni care, neavând o lege, un set de reguli pe care să le respecte şi să-şi conducă viaţa, erau oameni în stare de orice, inclusiv de crime.

În limba chineză, partid înseamnă „bandă”, „gangsteri”, „răufăcători”. Primul partid comunist, precum şi toate partidele comuniste din istorie au la bază exact această categorie de oameni, fără educaţie şi legi morale, selectaţi din drojdia societăţii. Doar astfel de oameni, după cum prevedeau Marx, Engels, Lenin, Bakunin, etc, puteau distruge lumea („vechea orânduire”, cum o numeau ei) cu tot ce a clădit ea mai bun de-a lungul secolelor. Doar astfel de oameni- nelegiuiţii- puteau să-i facă şi pe ceilalţi oameni, cei normali, care credeau că binele şi frumosul trebuie să domine lumea, să se supună nelegiuirilor, şi chiar să fie părtaşi ai procesului de dezumanizare.

Din acest punct de vedere, China zilelor noastre, asemenea Chinei comuniste a lui Mao, este părtaşă a unora dintre cele mai macabre lucruri care se întâmplă în societatea umană. Partidul comunist - şi cel de acum un secol şi cel de astăzi, în formele lui multiple - a rămas acelaşi. El nu e, de fapt un regim, un sistem sau o ideologie, observă Adrian Sturdza, ci e o religie, un cult.

Un cult malefic, care cere supunere oarbă. Oamenii nu contau decât dacă erau loiali partidului, necondiţionat. Pentru asta, partidul avea componenta de re-educare. Precum societatea, care trebuia demolată de la rădăcină, aşa şi omul trebuia spălat pe creier şi transformat în altceva, „omul nou”- un instrument de manevră în mâna Partidului.

Ce ne dezvăluie filmul?

Datorită Raportului publicat de cei trei investigatori occidentali, aflăm că cea mai populată naţiune a lumii, China, este sălaşul unei industrii de transplant în plină expansiune.

Cercetările şi rapoartele din ultimele decenii dau la iveală că organele nu provin de la prizonieri executaţi (aşa cum s-a raportat iniţial) şi nici donaţii, aşa cum afirmă oficialii, ci de la practicanţii Falun Gong, aceşti prizonieri de conştiinţă, nevinovaţi, ucişi la comandă.

David Kilgour, ex-secretar de stat al Coroanei canadiene pentru Asia-Pacific arată în film cum China este singura ţară din lume în care programul industrial guvernamental ucide oamenii şi le vinde organele. Există pentru asta un număr imens de spitale, contingente nesfârşite de chirurgi de transplant şi echipe de transplant.

Oficialii raportează un număr de 10.000 de transplanturi anual, dar numărul real este de cel puţin 10 ori mai mare decât cifrele oficiale.

Doar un spital (Spitalul Central din Tianjin) are 500 de paturi dedicate transplanturilor. Ei declară pe siteul lor că rata lor de ocupare e de 131%. Asta înseamnă, arată jurnalistul englez, Ethan Guttman, în film, în jur de 5.000 de transplanturi de an. Doar la un singur spital. Dar, în China există 169 de astfel de spitale (certificate să facă transplant) din totalul de 1.000 care au cerut să fie certificate - deci îndeplinesc condiţiile de certificare impuse de statul chinez, unde, în unele dintre ele se fac operaţii de transplant în ciuda faptului că nu au fost certificate oficial.

O industrie macabră condusă de stat

Transplantul, arată Gina Sturdza, a fost inclus în planul cincinal al Chinei, devenind o prioritate majoră în strategia naţională a Chinei.

Pe vremea lui Ceauşescu, ne amintim că în planurile cincinale erau incluse producţii de oţel, grâu, etc. În China zilelor noastre guvernul chinez are cote de oameni pe care trebuie să-i jefuiască de organele lor…

Dar ăsta e doar vârful de iceberg.

Există un număr mare de cercetări legate de transplant care sunt finanţate de stat, exact din banii făcuţi din transplanturi. Există şcolarizări de medici, cursuri, simpozioane. Putem spune că China s-a îmbogăţit în ultimii ani din transplanturi. Din Genocid, adică.

Ce este de făcut? Ce putem face noi, pentru semenii noştri şi pentru noi, de fapt, pentru că, atunci când este vorba de un masacru la scara umanităţii, toată această inumanitate are legătură cu viaţa fiecăruia dintre noi?

Gina Sturdza, ca reprezentant DAFOH a avut consultări în cadrul mai multor comisii în Parlamentul European şi chiar în Parlamentul României. A vorbit despre exemplul unor ţări care refuză să trimită pacienţi în China, pentru ca ei ştiu deja că pentru un singur pacient care doreşte un transplant, viaţa a cel puţin 10 oameni nevinovaţi de acolo va fi luată.

Dar fiecare dintre noi putem face ceva să ne opunem masacrului, să ne opunem răului. Filmul, pe care îl puteţi urmări aici vă poate răspunde la multe întrebări, dar vă va pune, cu siguranţă şi multe altele.