"Mortul era viu" - chirurg chinez evocă istorii de groază din industria extragerii forţate de organe a Chinei [film documentar]

“Sângera. Cu alte cuvinte [cel de la care trebuia să scot organele, n.r.] era încă viu”, evocă medicul chinez Enver Tohti experienţa sa grotescă, în faţa unui comitet de experţi care asculta mărturii legate de infama industrie a recoltării forţate de organe.

În 2006, o sursă declara ziarului Epoch Times că în China existau spitale militare unde erau organizate adevărate sarabande ale morţii. Deţinuţi politic, închişi în lagăre de muncă unde lucrează în schimburi de până la 16 ore pe zi, sunt tăiaţi la comandă şi organele lor sunt extrase în momentul în care pe piaţa neagră de organe a Chinei apar cereri pentru diverse organe.

Extragerile se fac cu forţa, iar „rămăşiţele” ajung de obicei în cuptoarele spitalelor, pentru a şterge urmele. Operaţiunea de extragere forţată de organe devine astfel metoda de execuţie pentru mulţi dintre dizidenţii Chinei moderne.

Ancheta şi datele iniţiale publicate de ziarul nostru au fost preluate de investigatori din SUA, Canada şi Germania, care au produs mai multe rapoarte privind acest genocid medical ascuns, care are loc de peste 18 ani în China.

În unele ţări – precum Israel, Spania şi Italia, abuzul practicii de transplant de către regimul comunist a produs schimbări ale legislaţiei, existând numeroase rezoluţii (inclusiv în Parlamentul European) care au cerut Chinei oprirea industriei macabre şi investigarea crimelor.

În ultimul episod al acestei poveşti sinistre, care aruncă încă o pată pe obrazul deja prea încărcat al omenirii, recent, mai mulţi cercetători ai fenomenului au depus mărturie despre anchetele pe care le-au întreprins de-a lungul anilor, în faţa Comisiei Irlandeze pentru Afaceri externe şi Comerţ.

La întâlnire au fost prezenţi inclusiv David Matas şi Ethan Gutmann, cei doi fiind nominalizaţi pentru premiul Nobel pentru Pace datorită anchetelor pe care le-au efectuat în acest sens.

Experţii au făcut o serie de recomandări comisiei irlandeze, inclusiv de a cere guvernului să interzică aşa-numitul „turism pentru transplanturi” – prin care cei care au nevoie de transplanturi încearcă să le achiziţioneze căutând surse din ţări exotice şi de obicei sărace – fenomen de care regimul de la Beijing profită din plin.

În China, majoritatea victimelor industriei macabre sunt aderenţii Falun Gong – un grup spiritual apărut în anii ‘90, care îşi conduc viaţa după principiul adevăr-compasiune-toleranţă. Grupul, acceptat numeroşi ani de Partidul Comunist Chinez, a devenit inamicul public numărul unu după ce popularitatea sa a eclipsat-o pe cea a Partidului. Din 1999, Partidul Comunist a lansat o persecuţie brutală împotriva grupului, puşcăriile şi lagărele de muncă ajungând să fie tixite cu aderenţi. „Problema” suprapopulării a fost aparent rezolvată de Partid prin extrageri forţate de organe, „soluţia finală” fiind în acest caz trimiterea oamenilor pe mesele de operaţie ale chirurgilor.

Conform estimărilor raportorilor ONU pentru tortură, în vastul sistem de lagăre de muncă ale Chinei există mai multe milioane de oameni (estimările conservatoare vorbesc de 4 milioane), majoritatea lor fiind în orice moment în primejdie de a fi sacrificaţi (forţat) pentru organele lor.

Turismul de organe este deja interzis în Israel, Taiwan, Italia şi Spania.

Dr. Tohti este un fost chirurg uigur care a efectuat în anii ’90 extrageri de organe de la deţinuţi condamnaţi la moarte şi executaţi (un alt abuz al transplantului de organe, de data aceasta „legal” în China). Tothi a vorbit despre gradul spălării creierelor chirurgilor chinezi – conform mărturiei sale, el transplanta organe fiind convins că ajută Statul eliminând „inamicii statului”.

Tohti descrie cum, în societatea chineză, sub controlul Partidului Comunist, oamenii devin sclavi zombificati ai sistemului „membri pe deplin programaţi ai societăţii, gata să îndeplinească orice sarcină fără să mai pună întrebări”.

Tohti a vorbit despre un caz în care este implicat personal, legat de un fenomen care a precedat industria de recoltare forţată de organe de la deţinuţi politic - şi anume legiferarea, de către Partidul Comunist, a extragerilor de organe „sub consimţământ” de la condamnaţii la moarte, după execuţie.

Pe vremuri, Partidul Comunist organiza arestări şi torturi pe scară largă, aducând omagii Zeului Terorii, cu ajutorul căruia subjuga popoare întregi. Prin recoltarea forţată de organe, sacrificiile sunt făcute şi Profitului-cu-orice-preţ, o fantomă care bântuie societatea modernă

În 1995 doi chirurgi şefi l-au rugat să îşi pregătească echipa pentru o operaţiune care avea loc a doua zi.

Tohti s-a deplasat împreună cu echipa sa în afara spitalului, la un poligon unde se efectuau execuţii. “După ce am auzit împuşcăturile, am intrat înăuntru. Un ofiţer înarmat ne-a îndrumat către colţul din dreapta al poligonului, unde se afla un om îmbrăcat în civil, care zăcea întins pe jos, cu o urmă de împuşcătură în piept”.

Unul dintre chirurgii şefi care îl însoţea pe Tothi i-a ordonat să extragă ficatul şi rinichii. „Omul era încă viu”, descrie Tohti, care subliniază că victima fusese împuşcată în dreapta (evitând inima), că avea presiune sanguină, şi că, după toate standardele medicale, era vie. Conform mărturiei sale, victima a încercat chiar să se opună, însă fără să poată face ceva.

În majoritatea ţărilor, odată ce un pacient este pus pe lista de transplant, poate aştepta luni sau poate chiar ani până când primeşte organul de care are nevoie.

Însă în cazul Chinei, timpii de aşteptare pot fi săptămâni, zile – sau chiar câteva ore – ca în cazul aşa-numitor cazuri de „transplant hepatic de urgenţă”, extrem de frecvente în China.

Unul dintre factorii care stau la baza acestui fenomen macabru este cererea imensă de organe.

Tohti a descris scara masivă a industriei de recoltare de organe a Chinei, făcând referinţă la termenii prezenţi pe web-siturile de transplant ale spitalelor din China, care foloseau sintagme precum „cantitate nelimitată de organe” şi vorbeau despre „fixarea din timp a datei operaţiei de transplant de inimă” concept care şochează chirurgii de transplant, deoarece implică programarea unui asasinat asociat „comenzii”.

“Nu este normal ca în chirurgia de transplanturi să existe concepte de genul – cumpără unul şi îţi dăm încă unul gratis”, a mai afirmat Tohti, referindu-se la garanţia pe care o oferă unele spitale de transplant, asupra operaţiilor făcute – în cazul unei eventuale respingeri sau nereuşite.

Tohti a mai menţionat rapoartele recente făcute în regiunea Xinjiang, referitoare la frecvenţa mare a controalelor medicale făcute de autorităţi asupra populaţiei uighure, oficial cu scopul de a „creşte calitatea vieţii uighurilor”.

“Suntem îngrijoraţi că Partidul Comunist îşi construieşte o bază naţională de date care serveşte comerţului ilegal cu organe”. Minoritatea uighură este supusă unei persecuţii severe, existând rapoarte despre recoltarea forţată de organe de la uighuri.

Rapoarte despre incidente în care miliţia chineză a recoltat probe de sânge de la domiciliul unor foşti deţinuţi ieşiţi din lagărele de muncă, au mai existat în ultimii ani, în marile oraşe ale Chinei.

În raportul independent de investigaţie al cercetătorilor David Kilgour, David Matas şi Ethan Gutmann - pe baza cerinţelor minime pentru numărul de paturi din spitalele de transplant impuse de guvernul chinez - aceştia estimează că limita inferioară a capacităţii sistemului de transplant din China este de 60.000-100.000 transplanturi anual.