Expertă: Rezultatul la referendumul din Moldova, o victorie uriaşă pentru o ţară mică bombardată de Rusia cu propagandă şi bani pentru voturi

Laura Ştefan - Expert anticorupţie (Eugen Horoiu/Epoch Times)
Andrei Pricopie
22.10.2024

Experta anticorupţie Laura Ştefan consideră că rezultatului referendumului pro-UE lansat de Maia Sandu, care a trecut la muchie, este o victorie uriaşă pentru Republica Moldova.

"Citesc tot felul de opinii despre votul din Moldova şi, pentru că am tot scris despre asta, zic să vă spun şi ce cred eu. Rezultatul la referendum este o victorie uriaşă pentru o ţară mică, o ţară bombardată de Rusia cu propagandă şi mai ales cu bani pentru voturi", a declarat Laura Ştefan.

Faptul că a fost o diferenţă de aproape 14.000 de voturi în favoarea opţiunii DA dintr-un total de aproximativ 1,5 milioane de voturi în aceste condiţii este, în opinia expertei, un lucru grozav.

"Gândiţi-va în câte state din UE n-ar putea obţine azi acest rezultat în condiţiile în care extremele sunt pe val susţinute de bani şi propagandă din Rusia. Şi gândiţi-va ce înseamnă 1,5 milioane de voturi. Şi cât de uşor poţi destabiliza un referendum pompând bani pentru voturi", a precizat Laura Ştefan.

Potrivit reprezentantei Expert Forum, una peste alta referendumul a fost validat (inclusiv cu ajutorul celor care au votat NU alegând această cale şi nu cea a boicotului) şi a fost câştigat de pro-europeni.

"Bravo, Moldova! PS - sigur că acum îngrijorările sunt legate de turul 2 la prezidenţiale. Dar vom tot vorbi despre ele în săptămânile care vin", a adăugat Laura Ştefan.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor