Elena Lasconi a făcut anunţul: USR nu va candida alături de niciun alt partid de dreapta la alegeri

Elena Lasconi (Facebook)
Andrei Pricopie
08.09.2024

Preşedinta USR, Elena Lasconi, a anunţat că formaţiunea sa va candida pe liste proprii la următoarele alegeri.

"O echipă alcătuită din membri ai Biroului Naţional al USR a purtat în ultimele săptămâni discuţii cu reprezentanţii partidelor de dreapta în încercarea de a face o alianţă pentru alegerile prezidenţiale şi parlamentare.

Scopul negocierilor a fost oferirea unei alternative românilor, astfel încât România să fie condusă de un preşedinte de dreapta şi de un guvern de dreapta, care să facă reforme. Altfel, România riscă să rămână sub o coaliţie toxică, care măreşte anual taxele asupra cetăţenilor.

Pretenţiile prezentate de reprezentanţii celorlalte partide au fost însă nerezonabile şi imposibil de pus în practică. Ca urmare, USR va merge, cu motoarele turate la maximum, în următoarele alegeri şi va candida prin forţe proprii", a transmis USR.

Ce spune Elena Lasconi după negocieri

"Am stat cu toată lumea la masă, am venit cu propuneri rezonabile. Dar rezultatele nu au fost cele aşteptate. Eu voi face tot ce ţine de mine ca România să nu continue zece ani în direcţia dată de PSD, adică în direcţia corupţiei, a nepotismului, a combinaţiilor şi a guvernării pentru unii, în detrimentul tuturor. Candidăm prin forţele noastre proprii, determinaţi şi curajoşi. Candidăm sub sigla USR la prezidenţiale şi la parlamentare", a declarat Elena Lasconi.

USR susţine că Elena Lasconi este cel mai bine clasat candidat de dreapta la alegerile prezidenţiale, conform sondajelor recente, astfel încât ar fi singura care să învingă candidaţii PSD din aceste alegeri.

"Înscrierea în cursa pentru alegerile prezidenţiale a mai multor candidaţi de dreapta va ajuta doar candidaţii PSD", a transmis USR.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor