Profesorul acuzat de viol şi agresiune sexuală faţă de elevi, suspendat de Ministerul Educaţiei până pe 22 septembrie din funcţia de şef al serviciului de examene şi concursuri

Sorin Spineanu Dobrota (Captura video)
Ana Ion
16.09.2024

Profesorul Sorin Spineanu-Dobrotă de la Colegiul Naţional „Sfântul Sava” din Bucureşti, acuzat de viol asupra elevilor, a fost suspendat de Ministerul Educaţiei din funcţia de şef-serviciu la Centrul Naţional de Politici şi Evaluare în Educaţie (CNPEE), a transmis instituţia la solicitarea Edupedu.ro.

Potrivit sursei citate, faţă de profesorul de ştiinţe socio-umane Sorin Spineanu-Dobrotă, Ministerul Educaţiei a luat decizia de suspendare a „raportului de serviciu pe o perioadă de 60 de zile, până la data de 22.09.2024, inclusiv”.

„În funcţie de măsurile dispuse de instanţă după această dată, CNPEE va lua măsurile administrative corespunzătoare, conform legii”, mai susţine Ministerul Educaţiei în răspunsul pentru Edupedu.ro.

Spineanu este angajat al instituţiei-cheie din Ministerul Educaţiei care concepe toate subiectele de examen din sistemul românesc de învăţământ, Centrul Naţional de Politici şi Evaluare în Educaţie, unde a deţinut până pe 24 iulie 2024 funcţia de conducere de şef al serviciului de examene şi concursuri. Din 24 iulie şi până pe 22 septembrie 2024, Ministerul Educaţiei a decis suspendarea sa din funcţia de şef-serviciu.

În cazul Spineanu-Dobrotă, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti au cerut pe 12 septembrie arestarea preventivă a profesorului, cercetat sub control judiciar pentru săvârşirea infracţiunilor de viol săvârşit asupra unui minor şi agresiune sexuală săvârşită asupra unui minor.

Procurorii susţin că în februarie 2019, în timp ce făcea meditaţii cu un elev de 14 ani, l-a dus pe acesta în dormitor, unde „a exercitat asupra acestuia acte de natură sexuală, fără permisiunea persoanei vătămate”. Procurorii îl acuză că a repetat comportamentul în aceeaşi lună.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor