De ce Merkel nu are un plan B în criza refugiaţilor

La talkshow-ul lui Anne Will, Angela Merkel s-a arătat decisă să lupte cu cei care se îndoiesc că guvernul de la Berlin nu va face faţă crizei refugiaţilor. Ea a încercat să transmită în primul rând electoratului semnalul că are lucrurile sub control, că n-a fost înfrântă de criză şi de critici şi că nu renunţă.

Merkel şi-a reiterat convingerea că o astfel de criză nu poate fi soluţionată decât printr-o abordare europeană comună a tuturor statelor membre UE şi a respins soluţii naţionale unilaterale precum închiderea graniţelor sau blocarea rutei balcanice. Ea mizează în continuare pe ajutorul Turciei care deocamdată însă nu-şi respectă promisiunea de a-i opri pe refugiaţi să ajungă în Europa. ”E nenorocita mea de datorie şi obligaţie să fac tot posibilul pentru ca Europa să găsească o cale comună. Nu am niciun plan B. Nu are niciun rost să crezi că poţi rezolva problema prin închiderea unilaterală a graniţelor”, a declarat cancelarul german, citat de Spiegel.

Deşi ar fi putut vorbi despre înăsprirea dreptului de azil, despre limitarea reîntregirii familiale, despre întărirea controalelor la graniţele germane ca măsuri concrete pe care Marea Coaliţie le-a luat pentru a-i descuraja pe imigranţi să mai vină în număr mare în Germania, n-a făcut-o. Merkel s-a arătat de neclintit în politica ei umanitară a porţilor deschise, insistând pe ideea că cei care sunt hotărâţi şi animaţi de idealul nobil de a-şi ajuta semenii pot muta şi munţii. Din această perspectivă a scopului, niciun obstacol nu este de netrecut: nici criticile venite din propriul partid şi din partea partenerilor de coaliţie, nici ascensiunea populiştilor de la afd, nici atacurile extremei drepte, care încearcă să profite de criză pentru a incita societatea împotriva refugiaţilor.

Alegerile bat la uşă

Merkel pare să fi decis să joace totul, chiar şi viitorul ei în politică, pe o singură carte. Dat fiind că pe 13 martie au loc alegeri importante în trei Landuri – Baden-Württemberg, Renania-Palatinat şi Sachsen-Anhalt, liderul CSU a trebuit să se distanţeze de SPD şi de Verzi, care pe alocuri au susţinut-o în măsurile luate în criza refugiaţilor mai mult decât propriul partid sau partenerii de la CSU. De ce? Pentru că în două dintre cele trei Landuri CDU şi SPD riscă să nu poată forma nici împreună majoritatea necesară pentru a guverna.

Liderul CDU a reproşat social-democraţilor că s-au opus şi au întârziat plasarea Tunisiei, Algeriei şi Marocului pe lista statelor sigure de origine, ceea ce ar fi uşurat repatrierea imigranţilor veniţi din aceste state, pe motiv că nu îndeplinesc condiţiile pentru a cere azil.

Cancelarul german a trebuit să intre în ofensivă, pe principiul că cea mai bună apărare este atacul, în primul rând pentru că potrivit ARD Deutschlandtrend 81% dintre germani consideră că guvernul ei a pierdut controlul asupra crizei refugiaţilor. Nu mai este timp prea mult pentru promisiuni, mai ales că alegerile pentru Landuri bat la uşă, iar populiştii de la Alternativa pentru Germania rup din electoratul CDU, folosind retorica anti-imigranţi şi speculând temerile populaţiei. În plus, popularitatea cancelarului este în scădere, ea fiind devansată de ministrul de Externe Frank Walter Steinmeier şi de ministrul de Finanţe, Wolfgang Schaeuble.

Cartea pe care Merkel o va juca este cea a summitului de luni cu Turcia, atunci când ea speră să obţină o garanţie că fluxul de refugiaţi va fi limitat şi să prezinte acest lucru ca o realizare cu doar o săptămână înainte de alegeri.

Planul B?

Cartea pe care Merkel o va juca este cea a acordului cu Turcia. Ea speră să obţină la summitul de luni o garanţie că fluxul de refugiaţi va fi limitat şi să prezinte acest lucru ca pe o realizare cu doar o săptămână înainte de alegerile pentru Landurile Baden-Württemberg, Rheinland-Pfalz şi Sachsen-Anhalt.

În acest context, se pune întrebarea de ce Angela Merkel a refuzat un plan B şi cum ar fi putut arăta acesta. Un astfel de plan ar fi trebuit să anuleze toate liniile roşii stabilite de cancelarul german până acum: refuzul de a stabili un număr maxim de refugiaţi ce vor fi preluaţi zilnic, lunar sau anual, pe motiv că aceasta ar fi o încălcare a dreptului individual la azil care nu poate fi limitat şi a Convenţiei de la Geneva sau închiderea graniţelor şi a rutei balcanice pe care intră refugiaţii în UE.

Chiar dacă a refuzat oricare dintre aceste soluţii naţionale unilaterale, Germania este confruntată cu faptul că state precum Austria, Croaţia, Slovenia, Serbia şi Macedonia au introdus astfel de limite numerice pentru preluarea de refugiaţi, iar situaţia la graniţa dintre Macedonia şi Grecia se agravează. Pe de altă parte, premierul austriac Werner Faymann a declarat că ”Austria nu este o sală de aşteptare pentru refugiaţii care vor să ajungă în Germania” şi a îndemnat-o pe Merkel să-i preia direct pe refugiaţi din hot spot-urile din Grecia dacă doreşte.

Berlinul s-a opus până acum demersului ţărilor din grupul de la Vişegrad de a transforma Macedonia într-un stat-tampon, prin care refugiaţii să nu mai poată trece către Grecia, care nu-şi poate controla graniţele, cât şi stabilirii unui număr limită de refugiaţi care vor fi preluaţi, după modelul Austriei.

Totuşi după întâlnirea recentă cu premierul croat Tihomir Oreskovic la Berlin, cancelarul Merkel a dat semnalul că şi-ar putea schimba cursul în politica porţilor deschise. Merkel i-a îndemnat pe refugiaţii blocaţi la graniţa dintre Macedonia şi Grecia să se ducă în adăposturile din Grecia şi a subliniat că aceştia nu au dreptul să-şi aleagă ţara UE care le convine pentru a depune cererea de azil. Această declaraţie semnalează revenirea la Regulamentele Dublin, care prevăd ca cererile de azil trebuie să fie gestionată în prima ţară în care refugiaţii pun piciorul la intrarea în UE. Mesajul este clar: Germania nu mai vrea să primească şi mai mulţi refugiaţi, şi cere ca problema să fie rezolvată în Grecia, care este de vină că nu-i înregistrează şi că hot spot-urile, de unde vor fi relocaţi refugiaţii în statele membre, nu funcţionează.

Mai mult, Merkel a susţinut că situaţia refugiaţilor de la graniţa greco-macedoneană nu poate fi comparată cu situaţia din Ungaria din septembrie anul trecut, atunci când Germania şi-a deschis graniţa pentru a-i prelua pe toţi. Cu alte cuvinte, acum Berlinul nu mai este dispus să preia direct un număr mare de refugiaţi şi să accepte o migraţie necontrolată. Dorinţa autorităţilor germane este ca Grecia să-şi securizeze cu adevărat graniţele, cu ajutoare financiare generoase de la UE, pentru ca să se realizeze măcar împărţirea celor 160.000 de refugiaţi, decisă până acum în baza cotelor obligatorii.

Alternativele sunt scoaterea Greciei din spaţiul Schengen sau închiderea graniţei greco-macedonene, pe care Berlinul încă nu le ia în calcul. Merkel pare că a ales să mizeze pe acordul cu Turcia mai degrabă decât să blocheze ruta balcanică. Vom vedea cu ce consecinţe.