Slovenia trimite armata la graniţa zonei Schengen pentru a gestiona fluxul de refugiaţi
alte articole
Preşedintele Parlamentul sloven, Milan Brglez, a declarat luni seară că legislaţia care permite armatei să controleze fluxul de migranţi timp de trei luni a fost adoptată cu 69 de voturi la 5 în Parlamentul cu 90 de locuri.
Conform noii legi, personalul militar are, de asemenea, dreptul de a reţine temporar grupuri de migranţi şi să îi predea poliţiei slovene.
Într-un discurs ţinut înaintea votului, premierul sloven Miro Cerar a declarat jurnaliştilor că adoptarea proiectului de lege este o măsură naturală, ţinând cont de circumstanţele actuale, arată Deutsche Welle.
Cerar a mai adăugat că noua lege nu autorizează armata să desfăşoare o acţiune militară, ci o împuterniceşte să ofere asistenţă poliţiei în privinţa sarcinilor legate de protejarea graniţei. În plus, armata este autorizată să folosească forţa în cazul unei urgenţe pentru a asigura siguranţa cetăţenilor.
După ce Ungaria şi-a închis graniţele în faţa imigranţilor şi refugiaţilor în octombrie 2015, Slovenia, care are o graniţă externă Schengen lungă de 670 km cu Croaţia, a devenit o ţară cheie de tranzit pentru migranţii care vin din Grecia şi se îndreaptă spre Austria şi Germania.
Pentru a evita tensionarea suplimentară a situaţiei, Slovenia şi-a intensificat la începutul lunii februarie controalele asupra fluxului de imigranţi, după ce Austria a limitat la 3.000 numărul zilnic de imigranţi care pot pătrunde pe teritoriul său.
În ultimele patru luni, peste 470.000 de migranţi au pătruns în Slovenia şi, după ce au fost supuşi unui proces de identificare, au trecut graniţa în Austria.
O mare parte dintre cei aproape 1,1 milioane de migranţi ce au ajuns pe ţărmurile europene anul trecut – aproximativ jumătate provenind din Siria – au trecut prin Austria în drumul lor spre Germania şi Suedia, ţări care au primit cel mai mare număr de refugiaţi dintre toate ţările UE.