Cât mai mulţi candidaţi la prezidenţiale. Sistemul câştigă

Pe 31 august s-a dat startul la desemnarea candidaţilor la funcţia de preşedinte al Republicii Moldova, la Chişinău. Mai multe partide politice şi candidaţi independenţi au depus documentele la Comisia Electorală Centrală (CEC) în vederea înregistrării grupului de iniţiativă a candidaţilor, care apoi va trebui să strângă cele 15 mii de semnături necesare.

Candidatul pro-rus Igor Dodon, preşedintele Partidului Socialiştilor, care este dat favorit de toate sondajele, a declarat că are ca obiective consolidarea statalităţii, combaterea unionismului, crearea naţiunii civice moldoveneşti, îmbunătăţirea sferei economice şi restabilirea relaţiilor cu Federaţia Rusă. Prin urmare, acesta va miza pe clivajul statalişti/unionişti şi pe o retorică vehementă împotriva aşa-zisului pericol al unirii, nu pe criticarea puterii oligarhice, corupte.

Semnalele date de Dodon în ultima vreme sunt tot mai clare. El a evitat să mai critice actuala putere, s-a distanţat de protestele ”Nu mă tem” de Ziua Independenţei şi a refuzat să li se alăture chiar şi lui Usatîi şi susţinătorilor acestuia. Mai mult, liderul socialiştilor a afirmat în cadrul lansării candidaturii sale la Mânăstirea Capriana că îşi doreşte victoria în alegerile prezidenţiale mai mult în perspectiva viitoarelor alegeri parlamentare, pe care PSRM ar vrea să le câştige, în 2018, pentru a întări „statalitatea, neutralitatea şi identitatea moldovenească”. Cu alte cuvinte, dacă ar ajunge preşedinte, el nu ar dizolva imediat Parlamentul nociv, aşa cum au promis de pildă alţi lideri ai opoziţiei precum Maia Sandu şi Andrei Năstase, ci ar coabita liniştit cu actuala putere încă doi ani până la alegerile la termen. Evident de dragul stabilităţii, care este atât de dragă actualei puteri. Această poziţionare confirmă fpatul că Igor Dodon nu este doar omul ruşilor, ci şi un candidat comod al actualei puteri, pe care aceasta chiar mizează în actualele alegeri şi cu care va convieţui bine.

Candidaţi de formă

Chiar şi nominalizarea preşedintelui formal al PDM, Marian Lupu, ca şi candidat al actualei puteri, deşi acesta nu are nicio şansă să fie ales, se încadrează în planul de a-l face pe Dodon preşedinte. Marian Lupu are o popularitate mai degrabă negativă, fiind un politician vechi, erodat, aflat în marja de eroare a sondajelor, care nu are potenţial de creştere. El vine cu un discurs care nu poate decât să enerveze electoratul. „Integrarea în UE este calea care poate asigura un viitor liniştit şi bun pentru cetăţenii Republicii Moldova. Proiectul european pentru Republica Moldova este prioritatea noastră majoră. Vreau să fiu un catalizator al bunei guvernări în Republica Moldova”, a declarat liderul PDM. Este de-a dreptul grotesc să-l auzi vorbind despre buna guvernare şi despre integrarea în UE, care deşi nu există ca perspectivă concretă, a fost compromisă total de aşa zişii pro-europeni, în frunte cu PDM.

Faptul că de la lansarea candidaturii sale au lipsit Plahotniuc şi Candu arată că nu pe aceasta mizează cei care conduc cu adevărat PDM. Acest partid ştia că pe oricine ar arunca în luptă nu are nicio şansă pentru că va fi identificat de populaţie cu jaful orchestrat de Sistemul Oligarhic.

Ca urmare, este nevoie de candidaţi precum Iurie Leancă, liderul PPEM, care să fie activaţi când trebuie pentru a rupe din voturile partidelor pro-europene de opoziţie, anti-oligarhice. Dacă Leancă, care a semnat un pact de colaborare cu guvernarea, intră în turul doi cu Dodon, Sistemul Oligarhic le livrează alegătorilor alegerea între un pro-rus controlabil şi comod şi un pro-european controlabil şi comod pentru el, iar partida este câştigată. Mai nou domnul Leancă a devenit şi ofensiv şi îi atacă pe Maia Sandu şi Andrei Năstase, deşi el este cel care a făcut pactul cu cel mai puternic grup de interese. Promisiunile sale că va face tot ”posibilul pentru a depune cererea de aderare a Moldovei la UE până la sfârşitul anului 2018” sunt tot din categoria Marian Lupu. Candidaţii puterii vor avea însă un arsenal de televiziuni, de instituţii şi de primari la dispoziţie, pe care-l vor putea folosi.

O sinucidere politică

Pe aceeaşi linie, un alt lider învechit şi decredibilizat, care vrea să se sinucidă politic la prezidenţiale, ca şi Marian Lupu şi Iurie Leancă, este preşedintele PL, Mihai Ghimpu. Nici vorbă ca Domnia Sa să realizeze că a venit momentul să se retragă şi eventual să susţină un candidat al unui partid autentic unionist. Dimpotrivă el iese la atac şi reproşează contracandidaţilor săi că ”nu merită funcţia de preşedinte pentru că sunt cu interese meschine, de grup. Pe ei nu îi interesează viaţa cetăţenilor, ci viaţa celor care stau în spate – afaceri, promovarea minciunii, umilirea cetăţenilor în continuare”. Atunci când îi sunt deranjate interesele sale, sau ale nepotului Dorin Chirtoacă, primarul Chişinăului, domnul Ghimpu devine însă de-a dreptul îndrăzneţ şi ameninţă că este gata să iasă de la guvernare, în cazul în care democraţii vor semna pentru referendumul de demitere a acestuia.

Sistemul Oligarhic le livrează alegătorilor alegerea între un pro-rus controlabil şi comod şi un ”pro-european” controlabil şi comod pentru el.

Brusc are curajul să-l atace chiar şi pe şeful suprem Plahotniuc, dar mai blând decât pe liderul PPEM, Leancă. „Eu nu ştiu ce conduce Plahotniuc în R. Moldova. Cu mine nu a condus şi nici nu va conduce niciodată. Unde era Plahotniuc în 2008? Cu guvernarea comunistă. Acum el e cu guvernarea proeuropeană. Eu am făcut un pas spre stânga sau ei au venit spre politica promovată de mine? Când am zis eu că Plahotniuc conduce ţara, atunci PL nu era la guvernare. Atunci Plahotniuc conducea cu Filat. Acum cu PL el nu conduce, cu mine nu a condus şi nici nu va conduce. Ce am făcut eu pe placul lui Plahotniuc? Că am acceptat această majoritate? Ce, trebuia să vină Usatîi şi Dodon la guvernare? Ţara se conduce cu capul. Eu mi-am călcat pe inimă, pentru că am fost toată viaţa anticomunist. Toţi colegii de partid şi-au călcat pe inimă”, ne-a destăinuit liderul PL. Politicianul care şi-a călcat pe inimă a mai declarat recent că poliţia a acţionat corect când a folosit gaze lacrimogene împotriva protestatarilor de Ziua Independenţei şi că ”în alte ţări democratice se şi împuşcă”.

Aceste declaraţii halucinante spun totul despre cât de interesat este domnul Ghimpu de viaţa cetăţenilor. Domnia Sa merită să intre în istorie cât mai repede şi să iasă de pe scena politică din R.Moldova, care nu este la nivelul său.

Opoziţia adevărată, dezbinată

În legătură cu forţele anti-oligarhice, am tot scris despre necesitatea prezentării unui candidat comun al PAS şi Platformei DA, în caz contrar existând pericolul ca doi candidaţi mascaţi ai puterii să intre în turul 2. Înţeleg ca şi Maiei Sandu şi lui Andrei Năstase le este greu să renunţe la proiectele politice pe care le-au construit şi să susţină candidatul celeilalte formaţiuni, mai ales că cea care va da candidatul la preşedinţie va contabiliza mai mult şi în perspectiva alegerilor parlamentare, ţinta finală, dar dacă merg separat în primul tur fiasco-ul este asigurat.

La fel, am scris despre nevoia ca unioniştii să lanseze un candidat comun pentru a vedea care este susţinerea reală a opţiunii unioniste în rândul electoratului. Nici în aceste discuţii nu s-a ajuns la un acord. Vitalia Pavlicenco, liderul PNL, este susţinută de 5 partide mici. Ana Guţu, preşedintele Partidului Dreapta candidează separat, iar Ghimpu se laudă că el reprezintă cel mai bine ”cauza naţională”.

Cât despre candidatul lui Renato Usatîi, jurnalistul Ciubaşenko, el va avea cel mai probabil rolul de kingmaker în turul doi. Circarul Usatîi ar putea înclina balanţa în turul doi prin indicarea simpatizanţilor săi să voteze pentru Dodon sau un candidat aşa-zis pro-european al puterii sau unul al opoziţiei. Vom vedea ce va fi. Cert este că numărul mare de candidaţi aruncaţi în luptă şi fărâmiţarea voturilor este perfectă pentru planurile Sistemului Oligarhic.