Xi Jinping întâlneşte Falun Gong
alte articole
Nu este o glumă: şeful statului chinez a făcut cu mâna ”duşmanului nr. 1 al statului”
Ce s-a întâmplat? Xi Jinping vede practicanţi Falun Gong în Noua Zeelandă – şi le face cu mâna!
Cu ocazia unei vizite oficiale în Noua Zeelandă, liderul de partid şi de stat Xi Jinping le-a făcut cu mâna practicanţilor Falun Gong care demonstrau. Vorbind foarte clar, în străinătate, liderul Partidului Comunist Chinez le face cu mâna acelor oameni, care acasă sunt persecutaţi în calitate de duşman nr.1 al statului. O contradicţie în sine, deoarece din poziţia sa în cadrul puterii, Xi ar putea opri chiar de mâine persecuţia împotriva mişcării. Cel puţin teoretic.
Cea mai mare problemă a Chinei
Persecuţia ordonată de către Jiang Zemin a divizat societatea chineză, devenind cea mai mare problemă a Chinei. La suprafaţă este vorba de o încălcare a drepturilor omului. Dar în culise se pune problema, cât va mai supravieţui regimul. Deoarece aducerea la lumina zilei a adevăratei dimensiuni a atrocităţilor ar însemna în China sfârşitul instantaneu al comunismului şi al erei de dominaţie a partidului comunist unic.
Peste o sută de milioane de chinezi au fost afectaţi de persecuţia iniţiată de statul chinez începând cu 1999. Deoarece aceşti oameni practică cinci exerciţii de qigong şi trăiesc după principiile ”Adevăr, Compasiune, Toleranţă” ei sunt ”reeducaţi” cu forţa: prin represiune socială, în închisori, lagăre de muncă forţată şi centre de spălare a creierului. Până acum au fost confirmate 3 805 cazuri de moarte prin tortură, dar datorită blocajului informatic, cifra reală ar putea fi cu mult mai mare, atingând posibil dimensiunea genocidului. Experţii pleacă de la premiza că doar numărul practicanţilor Falun Gong ucişi în secret pentru organele lor se ridică la 62 000. Aşa cum prima dată germanii nu au crezut în nimicirea evreilor, la ora actuală multor chinezi le vine greu să creadă că măcelul în masă al deţinuţilor pentru alimentarea afacerii transplanturilor de organe este realitate. Dar indiciile referitoare la această afacere sunt alarmante.
Dacă întregul adevăr ar ieşi la lumina zilei, atunci regimul chinez ar intra în cel mai scurt timp în colaps. Dată fiind amploarea campaniei de persecutare a Falun Gong cât şi atotprezentă sa, nimeni nu poate susţine, că aceasta a fost gândită şi pusă în practică doar de câţiva făptaşi izolaţi. La început, această persecuţie a fost posibilă prin zdrobitorul aparat de stat comunist, prin acel sistem care a premeditat toate aspectele persecuţiei de la intimidare, opresiune şi până la răsplătirea persecutorilor.
Tratarea acestui balast politic este o sarcină deosebit de grea pentru Xi.
În aceste condiţii, Xi le-a făcut cu mâna demonstranţilor
În calitatea sa de cel mai puternic om din China din prezent, Xi Jinping ar putea opri imediat crimele şi ar putea elucida situaţia. Dar el nu o face. În schimb, din limuzina sa oficială, el face cu mâna demonstranţilor în trecere. Şi face asta de două ori. Pe 20 noiembrie, când era escortat spre sediul Guvernului Noii Zeelande de la Wellington House şi apoi pe 21 noiembrie în drum spre Karaka Fărm din South Auckland.
În ambele cazuri, se exclude confundarea cu ”grupele de salut” organizate de consulatul chinez, deoarece agitatorii de steaguri roşii, care îi întâmpină cu urale pe mai marii Partidului Comunist Chinez cu regularitate în străinătate, nu se aflau alături.
Dacă întregul adevăr ar ieşi la lumina zilei, atunci regimul chinez ar intra în cel mai scurt timp în colaps. Dată fiind amploarea campaniei de persecutare a Falun Gong cât şi atotprezentă sa, nimeni nu poate susţine, că aceasta a fost gândită şi pusă în practică doar de câţiva făptaşi izolaţi. La început, această persecuţie a fost posibilă prin zdrobitorul aparat de stat comunist, prin acel sistem care a premeditat toate aspectele persecuţiei de la intimidare, opresiune şi până la răsplătirea p
Peste tot se puteau zări doar bannerele galben-albastre Falun Gong, pe care Xi le-a putut vedea pe marginea drumului şi pe care se puteau citi următoarele: ”Opriţi jaful de organe îndreptat împotriva practicanţilor Falun Gong vii”, ”Aduceţi-i în faţa justiţiei pe principalii responsabili: Jiang Zemin, Zeng Qinghong, Luo Gan şi Zhou Yongkang”.
Xi a zâmbit şi le-a făcut cu mâna. La fel a procedat şi soţia dânsului d-na Peng Liyuan, care chiar s-a aplecat spre fereastră pentru a putea face mai bine semn cu mâna. Site-ul Minghui.org a scris despre toate acestea.
Să fie oare totul doar spectacol?
Şefii de stat chinezi nu fac de obicei gesturi gratuite, de asta putem fi siguri. În mare parte, semnul cu mâna al lui Xi ar putea avea în spate un calcul politic. Prin acesta, el transmite practicanţilor Falun Gong din China un presupus semnal care spune: ”Eu sunt de fapt de partea voastră”. Iar adversarilor politici ai lui Xi li se transmite direcţia din care bate vântul. În lunile trecute, Xi a lăsat fără putere mai înainte de toate pe aceia care au jucat roluri principale în persecuţia împotriva Falun Gong, anume: Bo Xilai, Zhou Yongkang, Li Dongsheng, Xu Caihou. Cu toate astea, nici unul nu a fost acuzat de ”crime împotriva umanităţii”, ci ei au fost înlăturaţi doar pe motive de ”corupţie”.
În mod sigur, capete se vor mai rostogoli, dar va fi oare pusă pe tapet tema Falun Gong?
Până atunci, Xi este prins într-un joc dublu. În calitate de şef al statului, el ar pune capăt cu cea mai mare plăcere persecuţiei, dar ca şef al Partidului Comunist Chinez tocmai acesta este pasul de care se teme. În mod vizibil, el este preocupat de menţinerea hegemoniei partidului comunist şi pe cât posibil de a nu schimba nimic. ”Reformele” iniţiate de el, cum ar fi desfiinţarea sistemului lagărelor de muncă forţată sunt doar corecturi cosmetice într-un aparat opresiv, prin natura sa inuman şi care nu se poate reforma.
Poliţiştii nu mai vor să participe
Se pune întrebarea: cât va mai rezista capacul pe oala care fierbe? În interiorul sistemului, apar tot mai mulţi oameni, care au luat în mod personal hotărârea de a nu mai participa . În cazul persecuţiei Falun Gong, tot mai mulţi poliţişti se ”decuplează” de lanţul care îi comandă. De la căderea Şefului Poliţiei Li Dongsheng care a avut loc acum un an, funcţionarii au devenit tot mai conştienţi de faptul, că lucrurile nu vor merge astfel pe vecie şi că ei de fapt devin părtaşi la o crimă. Unii demisionează din serviciile lor deoarece nu mai vor să participe la persecuţie, sau îşi cer scuze victimelor.
Posibil ca Xi să se fi decis de asemenea să nu mai participe în această afacere. Dacă va urma exemplul lui Gorbaciov, dizolvând partidul, rămâne de văzut.