Xi Jinping curăţă China

În ultimii doi ani, liderul Partidului Comunist Chinez, Xi Jinping, a muncit neîncetat pentru a îndepărta reţeaua politică care controla în trecut China. Acum, puterea acelui grup este practic spulberată – chiar dacă observatorii aşteaptă în continuare să-i fie bătute ultimele cuie în coşciug.

Rezultatele epurărilor la vârf au fost anunţate de Xinhua, după cea de-a patra sesiune plenară a Partidului Comunist Chinez din luna octombrie. Oficiosul partidului a publicat lista celor ”Cinzeci şi cinci 'Mari Tigri' care au fost epuraţi”. Pentru observatorii politici din China, nu a fost o surpriză să vadă că o mare parte a acestora aveau acelaşi patron politic: Jiang Zemin.

Jiang a fost liderul Partidului Comunist Chinez (PCC) din iunie 1989 până când – ei bine, asta depinde pe cine întrebaţi. Jiang nu a mai deţinut funcţia de secretar general al PCC-ului din 2002, dar nu a predat controlul deţinut asupra armatei timp de încă un an de zile. Iar apoi şi-a păstrat un post foarte important în armată pentru o perioadă îndelungată.

Dar atât în timpul mandatului său cât şi după aceea, acesta şi-a construit o adevărată reţea, formată din legături personale şi relaţii de afaceri, în întreaga China, ce i-a permis să influenţeze deciziile oficialilor şi în timpul succesorului său, Hu Jintao.

Una dintre cele mai memorabile şi explicite manifestaţii ale prezenţei longevive manifestate de Jiang a avut loc în octombrie 2009, la festivităţile de celebrare a zilei naţionale, ce a avut loc la şapte ani de la finalul mandatului său de secretar general, când acesta a apărut în imaginile prezentate de televiziunea de stat a Chinei, chiar lângă Hu Jintao, şeful Partidului, pe platforma din Piaţa Tiananmen, în timp ce restul Comitetului Permanent Central stătea mai în spate. În ziua următoare, Cotidianul Poporului, purtătorul de cuvânt al statului, a publicat două fotografii de aceeaşi mărime cu cei doi.

Într-un sistem politic unde apariţia liderilor chinezi de rang înalt este controlată şi cenzurată atent, având imaginile şi timpul acordat liderilor politici alocate în conformitate cu rangul acestora, incidentul din 2009 arăta clar cine era încă "naşul" Partidului.

Jiang a obţinut puterea din cauza modului său machiavelic în care a abordat tranziţia conducerii către Hu, şi din nou în 2007 – şi într-un grad mai mic, chiar şi în 2012 – când s-a asigurat că va păstra o influenţă asupra conducerii introducându-şi proprii oameni în poziţii de vârf. În 2007, acesta a depus eforturi susţinute pentru a mări numărul membrilor Comitetului Permanent, sistemul central al Partidului şi locul unde se iau deciziile cruciale, cu încă doi membrii. Iar în aceste poziţii a numit oficiali care-i erau loiali.

Câteva din figurile proeminente ale acestei constelaţii politice sunt: Zhou Yongkang, fostul şef al securităţii; Li Dongsheng, şeful forţelor secrete de poliţie, Biroul 610, (o variantă chineză a Gestapo-ului); Xu Caihou, oficial de rang înalt al Armatei şi Jiang Jiemin, care controla afacerile din domeniul energiei. Aceştia sunt 4 dintre cei 55 oficiali de rang înalt epuraţi de PCC potrivit Xinhua. Aceştia – şi mulţi alţi oficiali loiali lui Jiang – şi-au exercitat influenţa în aproape fiecare colţ al Chinei, al Partidului şi al economiei.

Abia acum, extraordinara, longeviva, şi nociva reţea politică a lui Jiang este dezrădăcinată din China. Îndepărtarea acesteia a reprezentat unul dintre principalele obiective ale campaniei anti-corupţie lansată de Xi Jinping. Dar grupul şters din politica chineză de Xi este recunoscut şi pentru multe alte lucruri, ceea ce face schimbarea actuală din China cu mult mai semnificativă: grupul epurat era corupt în moduri extreme şi, chiar şi după standardele comuniste chineze, foarte violent.

Corupţia

În timp ce investigaţiile împotriva membrilor cheie ale grupului sunt în plină desfăşurare, iar detaliile anchetelor sunt dezvăluite de anumite grupuri ale mass-media din China, observatorii au putut să-şi facă o idee despre bogăţiile acumulate de aceştia.

”Chiar nu pot să înţeleg nivelul de corupţie pe care am văzut-o în China în anii recenţi”, a notat Zheng Yongnian, un cercetător chinez ale cărui abordări politice se aliniază cu cele ale actualei conduceri.

”Dacă eşti corupt şi furi sute de mii sau milioane de renminbi, pot să înţeleg. Poţi să foloseşti banii ăia să duci o viaţă mai bună. Dar să furi miliarde, chiar zeci de miliardare sau chiar sute de miliarde – asta nu pot să înţeleg. Nu vei fi capabil să cheltuieşti toţi aceşti bani într-o viaţă”.

În jurul oficialilor de rang înalt supuşi lui Jiang se află exact acest gen de corupţie care sfidează logica. Timp de mai mulţi ani, analiştii au spus că nivelul înalt al corupţiei şi complicităţii existente printre cei loiali lui Jiang a reprezentat mijlocul principal prin care acesta şi-a asigurat loialitatea şi obedienţa atâtor persoane.

Spre deosebire de Mao Zedong şi Deng Xiaoping înaintea sa, Jiang nu s-a bucurat de credibilitatea sau prestigiul adus de un trecut revoluţionar. Acesta a primit conducerea Partidului pe neaşteptate de la Deng Xiaoping, în timpul momentului maxim de criză care a urmat mişcării studenţeşti din Piaţa Tiananmen. Jiang a arătat, că secretar de Partid al Shanghaiului, predispoziţia de a urmări şi suprima studenţii. După masacrul din Piaţa Tiananmen, Jiang a început să vâneze studenţii dizidenţi din funcţia de secretar general al Partidului Comunist Chinez.

Odată cu trecerea crizei din Tiananmen, mulţi au crezut că Jiang va fi schimbat în câţiva ani de Deng. Dar schemele politice orchestrate de Jiang au început abia în 1997, după ce Deng s-a îmbolnăvit şi a murit.

La consolidarea puterii personale Jiang a fost ajutat de Zeng Qinghong, un personaj ascuns care s-a îmbogăţit de pe urma sectorului petrolier şi care deţinea deja destulă putere de unul singur. Acesta l-a ajutat pe Jiang să administreze poziţiile politice de rang înalt, în schimbul sprijinului politic – muncind pentru a se asigura că Jiang va deţine puterea cu mult după ce ce şi-a părăsit posturile oficiale.

Acest lucru a fost făcut luând controlul asupra sectoarelor cheie ale industriei şi oferindu-l membrilor de familie sau grupurilor apropiate.

Pe parcursul campaniei lui Xi Jingping, atunci când aceste nivele extreme de corupţie permise sub mandatul lui Jiang au fost dezvăluite, acestea au uimit şi au înfuriat populaţia chineză.

Spre exemplu, la Xu Caihou, adjunctul liderului armatei chineze, au fost descoperite bancnote care cântăreau o tonă în subsolul proprietăţii sale. Pe lângă acestea, percheziţiile au scos la iveală bogăţii diferite, inclusiv aur, jad şi antichităţi.

Corupţia a dus şi o proastă administrare a ţării. Sub mandatul lui Jiang, industria scăpată de sub control a condus la un nivel al poluării nemaiîntâlnit în lume, otrăvind fântânile şi solul şi poluând aerul oraşelor, ceea ce a condus la creşterea ratei cazurilor de cancer în rândul populaţiei.

De asemenea, Jiang s-a folosit de aparatul de securitate pentru a juca un rol cheie în preluările de case şi terenuri şi în demolările din China. Oficialii corupţi se aliau cu firme de construcţii pentru a evacua oamenii şi apoi suprimau protestele în masă ce izbucneau ulterior.

Acest nivel ridicat al corupţiei i-a oferit lui Jiang cadrul necesar pentru a-i răsplătii pe membrii facţiunii sale care îi implementau campania sa politică: persecuţia împotriva grupului spiritual Falun Gong. În cadrul acestei mobilizări masive a forţelor de securitate au început răpirile în masă, încarcerările ilegale şi tortura – de multe ori în moduri uimitor de crude – a milioane de chinezi obişnuiţi.

Violenţă

Campania politică de modă veche este un mod de operare fundamental al Partidului Comunist Chinez, iar istoria regimului este de multe ori înţeleasă în comparaţie cu execuţiile şi rezultatele acestor campanii. Epurările din 1950, de exemplu, Marele Salt Înainte şi Revoluţia Culturală, au fost toate campanii ale lui Mao Zedong, iar conducerea sa s-a bazat în mod obsesiv pe desfăşurarea mişcărilor de acest fel.

Cel mai clar exemplu al violenţei folosite de Partid a putut fi văzut pe parcursul campaniei împotriva Falun Gong. Decizia nefericită de a elimina Falun Gong a fost luată în timpul lunii aprilie şi mai, în 1999, dar a devenit publică pe 20 iulie a acelui an. Statisticile oficiale precizau că numărul practicanţilor Falun Gong era de 70 de milioane în timp ce sursele Falun Gong spuneau că acesta se situa la peste 100 de milioane de chinezi care şi-au început practica din 1999. În orice caz, persecuţia a vizat o porţiune masivă a populaţiei.

Campania împotriva Falun Gong se bazează pe răpirea aderenţilor săi şi supunerea la transformări ideologice forţate – ceea ce în 1950 comuniştii denumeau ”reformarea gândurilor” sau pur si simplu spălarea pe creier. Au fost documentate mii de decese din cauza torturii, însă din cauza dificultăţii obţinerii acestor informaţii în afara Chinei, se crede că numărul real de decese este de câteva zeci de ori mai mare decât numărul înregistrat.

Analiştii au estimat că în timpul recoltării forţate de organe de la practicanţii Falun Gong, numărul total de decese, pe parcursul anilor 2000-2008, a ajuns la aproximativ 62.000. Se crede că violenta campanie continuă, iar numărul deceselor ar putea să crească.

De asemenea, autorităţile aparatului de securitate al Chinei, urmând ordinele lui Jiang Zemin, au dezvoltat tot felul de torturi mentale şi fizice, pe care le-au aplicat practicanţilor Falun Gong în încercarea de a-i forţa să renunţe la credinţele lor. Pintre aceste metode se numără atârnarea, arderea, electrocutarea, dar şi altele, potrivit Minghui.org, un site care publică relatări despre persecuţia din China.

Complicii lui Jiang Zemin au fost atât de adânc implicaţi în această campanie violentă încât au sprijinit o încercare de a-l îndepărta de la conducerea Partidului şi pe Xi Jinping.

Va urma...