Congres Extraordinar PSD la orizont. Acuzaţia de comunism, pe lista de probleme a partidului

Dorinţa lui Ion Iliescu, preşedintele de onoarea al PSD, ca social democraţii să organizeze cât mai curând un Congres Extraordinar pare a bucură de largă susţinere în partid. Potrivit unor declaraţii făcute duminică de Liviu Dragnea, preşedinte executiv al PSD, Liviu Dragnea, marea majoritate a liderilor PSD "zic să se facă" un congres al partidului în acest an, însă există şi posibilitatea convocării ''oricând a unui consiliu naţional de analiză şi de lansare a unor proiecte politice."
Petre Roman şi Ion Iliescu asudaţi (.)
Loredana Diacu
24.11.2014

Dorinţa lui Ion Iliescu, preşedintele de onoarea al PSD, ca social democraţii să organizeze cât mai curând un Congres Extraordinar pare a bucură de largă susţinere în partid.

Potrivit unor declaraţii făcute duminică de Liviu Dragnea, preşedinte executiv al PSD, marea majoritate a liderilor PSD "zic să se facă" un congres al partidului în acest an, însă există şi posibilitatea convocării ''oricând a unui consiliu naţional de analiză şi de lansare a unor proiecte politice".

Conform Realitatea, congresul partidului părea a fi stabilit pentru data de 7 februarie 2015 însă lucrurile s-ar putea precipita, la dorinţa liderilor de partid:

"Dacă se face congres, marea majoritate a liderilor din partid zic să se facă în acest an, ca din ianuarie să ne ocupăm de guvern şi de guvernare, pentru că avem obiective serioase şi ţara chiar are nevoie de guvernare, dincolo de emoţie. Dacă nu se face congres, putem face un consiliu naţional de analiză şi de lansare a unor proiecte politice oricând", a declarat Dragnea pentru Mediafax, la două zile după ce preşedintele de onoare al PSD-ului, Ion Iliescu reitera ideea că se impune un congres extraordinar, pentru a da un semnal de mobilizare electoratului şi totodată pentru a face o analiză a rezultatului alegerilor prezidenţiale.

Tot duminica Liviu Dragnea a vorbit şi la Antena 3, despre necesitatea unui Congres PSD în 2014 şi s-a plâns de acuzaţiile de comunism aduse PSD-ului şi liderilor săi.

"Marea majoritate a preşedinţilor de filiale şi inclusiv eu susţinem că Congresul ar trebui să se finalizeze în acest an. PSD să fie la începutul unui nou an cu toate procedurile statutare îndeplinite pentru a începe o reconstrucţie atât doctrinară, cât şi din punct de vedere al organizării. E nepermis pentru un partid în 2014 să nu aibă o comunicare constantă foarte bine organizată cu tinerii şi reţelele sociale", a declarat vicepremierul Liviu Dragnea, potrivit pesurse.ro:

Pe lângă relaţia cu tinerii, un alt aspect care ar trebui să facă parte din reconstrucţia imaginii PSD, în opinia lui Liviu Dragnea, sunt acuzaţiile de comunism ce i s-au adus PSD-ului: "O temă căreia nu i-am acordat atenţie, nu am tratat-o cu responsabilitate: suntem noi sau nu continuatorii comunismului? Ce m-a nemulţumit pe mine a fost acuzaţia de comunism. Eu nu am fost membru de partid, nici Victor Ponta nu a fost", a mai declarat Dragnea.

Acuzaţia de comunism

Amintim că una din scandările tinerilor (mobilizaţi pe reţelele sociale) care s-au revărsat pe străzile României şi în străinătate în perioada alegerilor, nemulţumiţi de organizarea votării în Diaspora, a fost "Jos Comunismul".

Acestei scandări ce a răsunat atât la protestele din faţa Palatului Victoria, în faţa sediului PSD etc. i s-au adăugat şi altele în acelaşi registru, precum "Jos Ciuma Roşie", "Ceauşescu n-a murit, este Ponta travestit".

Dacă pentru apelativul "Ciuma Roşie", PSD-ul poate să îi mulţumească lui Ion Iliescu, rămas în memoria colectivă drept personajul care a chemat minerii să îi bată pe studenţi şi continuator direct al comunismului şi al FSN-ului, pentru apelativul "Ceauşescu n-a murit, este Ponta travestit", lucrurile sunt chiar mai tranşante.

Merită menţionate câteva momente cheie care au marcat transformarea imaginii premierului Ponta într-una a unui continuator al sistemului comunist. Unul dintre acestea este momentul Olimpiadei de al Soci, la care premierul a luat parte la numai două zile după ce Ion Iovcev, directorul liceului cu predare în limba română din Tiraspol fusese reţinut ilegal de autorităţile transnistrene.

Ca şi cum simpla prezenţă la Soci nu ar fi fost suficientă, echipa V.P. a postat atunci pe Facebook imagini cu premierul la dineul oferit de Putin, zâmbind alături de preşedintele Ianukovici al Ucrainei - acuzat ca-şi vinde ţara către ruşi şi de reprimarea violentă a manifestanţilor pro-europeni - şi la doi paşi de un oficial din Coreea de Nord, ţara a lagărelor de concentrare.

Pozele au fost şterse după ce premierul a fost ironizat pe Facebook pe tinerii cu care PSD "nu a ştiut cum să ţină legătura", ca să-l cităm pe Dragnea.

Alte câteva momente cheie ale transformării lui Ponta într-un mic Ceauşescu în ochii românilor au fost vizitele acestuia în China precum şi vizitele în România ale unor oficiali chinezi. Premierul Ponta va rămâne, probabil, în istorie, drept unicul şef de Guvern care a fost de acord ca din sediul Parlamentului şi al Guvernului să se dea jos steagurile si însemnele NATO şi UE, pentru că în locul lor să fluture drapelul roşu chinez, lucru care s-a întâmplat în noiembrie 2013, cu ocazia vizitei la Bucureşti a premierului chinei Li Keqiang.

Acelaşi Victor Ponta, la începutul lui septembrie 2014, în cadrul ultimei sale vizite în China, a omagiat Partidul Comunist Chinez, declarând că România este mândră de prietenia tradiţională cu China şi că admiră Partidul Comunist Chinez pentru felul în care şi-a condus poporul pe calea socialistă. Reamintim că regimul comunist chinez este considerat responsabil de moartea a 45-80 de milioane de persoane. Aproximativ 40 de milioane de oameni au murit de foame în urma dezastrului industrial eşuat numit Marele Salt Înainte (1958-1960) şi aproximativ 10 milioane morţi în urma Marii Revoluţii Culturale Proletare cunoscută sub numele de Revoluţia Culturală (1966-1976), iar "epurările" şi crimele PCC continuă şi azi, ajungându-se la la atrocităţi greu de imaginat, precum recoltarea de organe pe viu de la prizonieri de conştiinţă, organe vândute apoi la negru, pe piaţa de transplanturi.

La trei săptămâni după aceste declaraţii ale lui Ponta, care i-au şocat pe mulţi români, în special pe cei care au simţit binefacerile comunismului pe pielea lor, la Bucureşti sosea, la invitaţia Guvernului Ponta, vicepremierului chinez Zhang Gaoli, aflat sub investigaţia WOIPFG - un organism internaţional care anchetează genocidul început de Partidul Comunist Chinez împotriva aderenţilor practicii spirituale Falun Gong, conform www.upholdjustice.org/node/256

Victor Ponta nu era în Bucureşti la data sosirii lui Gaoli, însă vicepremierul Chinei a fost primit cu onoruri de Liviu Dragnea (cel momentan nemulţumit de acuzaţia de comunism) şi s-a fotografiat ţinându-se de mână cu Valeriu Zgonea, un alt personaj marcant al PSD, partid care, acum, se vaită că nu a acordat atenţie temei "suntem noi (PSD) sau nu continuatorii comunismului?"

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor