TOLERANŢA: O valoare necesară convieţuirii paşnice

Ce este toleranţa

Toleranţa este, mai presus de toate, o virtute morală care ajută la evitarea conflictelor din viaţa de zi cu zi. Pentru o persoană care nu este tolerantă, este dificil să se raporteze la ceilalţi, deoarece tot ceea ce caracterizează alte persoane (de exemplu, culoarea pielii, opiniile, religia) va ajunge să provoace o ciocnire ideologică sau va duce la interpretări neconforme şi incorecte. Toleranţa se referă la acţiunea şi efectul tolerării, deci se bazează pe respectul faţă de celălalt; se referă de asemenea la o situaţie ce nu poate fi prevenită sau la simplul fapt de a îndura pe cineva sau ceva. Latinescul „tolerancia” înseamnă „calitatea celui care poate îndura sau accepta”.

Este o atitudine fundamentală pentru viaţa în societate. O persoană tolerantă poate accepta opinii sau comportamente diferite de cele stabilite de mediul său social sau de principiile sale morale. Acest tip de toleranţă se numeşte „toleranţă socială”.

La rândul său, toleranţa faţă de cei care urmează alte credinţe sau religii, altele decât ale noastre, sau cele stabilite oficial, este cunoscută sub numele de „toleranţă la închinare” şi este stipulată ca atare prin lege în unele ţări.

A fi tolerant deci nu se referă la a fi indiferent, dimpotrivă, este o valoare morală care ne permite să respectăm şi să recunoaştem tot ceea ce ni se pare diferit, nu împărtăşim şi ne generează disconfort, tot ceea ce nu poate fi reprimat, adică opinii, credinţe, sentimente, obiceiuri, printre altele.

Este important să fim toleranţi, deoarece astfel vom putea ocupa multe poziţii din societate, fie ca muncitori, vecini, voluntari, membri ai unui club, etc. Pentru a trăi armonios, toleranţa trebuie practicată în toate domeniile pe care le frecventăm. Se crede că trebuie să fim toleranţi doar la ceea ce ne enervează, dar în realitate trebuie să acceptăm absolut totul de la alţi oameni, atâta timp cât nu ne provoacă niciun rău.

Istoria Toleranţei

Toleranţa a început doar ca o caracteristică a celor care îşi dedicau viaţa lui Dumnezeu. Prima menţiune pe acest subiect a fost făcută de „Edictul de la Milano”, deşi nu a fost interpretată în mod corect.

Ani mai târziu, John Locke (1632 - 1704) a scris „Scrisoarea despre toleranţă” (1689), unde a apărat libertatea religioasă şi a adăugat că funcţiile politice trebuiau separate de cele religioase. Voltaire a scris „Tratatul de toleranţă”, unde a susţinut că Dumnezeu ne-a creat pentru a ne iubi, iar J. Stuart Mill susţine că toleranţa este un punct intermediar între anarhie şi despotism.

Tipuri de toleranţă

Există diferite tipuri de toleranţă, dar toate se bazează pur şi simplu pe respectul faţă de ceilalţi atunci când sunt diferiţi de noi sub orice aspect, de exemplu în ceea ce priveşte credinţele religioase sau convingerile politice. Toleranţa merge mână în mână cu acceptarea. Trebuie să acceptăm diversitatea opiniilor, cea socială, etnică, culturală şi religioasă. Este vorba, de asemenea, de a şti să asculţi şi de a accepta valoarea celorlalţi.

Să cunoaştem tipurile de toleranţă:

• toleranţa rasială: se referă la respectul acordat oamenilor de diferite rase sau origini
• toleranţa pentru religie: când se acordă respectul cuvenit altor religii sau credinţe
• toleranţa etnică: este atunci când se interacţionează civilizat cu străinii - xenofobia este o formă de intoleranţă etnică
• toleranţa socială: presupune respect pentru alte clase sociale
• toleranţa la diversitate culturală: toleranţa este o valoare care traversează societăţile, astfel încât oamenii să se respecte reciproc şi să trăiască în armonie, în ciuda diferenţelor dintre exprimările culturale şi tradiţii; respectarea şi aprecierea diversităţii culturale este un exemplu de toleranţă
• toleranţa politică: în domeniul politicii este important să ascultăm, să analizăm şi să respectăm diferitele tendinţe ideologice ale celor din jur. Este un exemplu de toleranţă să organizezi dezbateri politice cu respectul cuvenit şi luând în considerare importanţa schimbului de opinii şi propuneri.
• toleranţa la locul de muncă: un exemplu de toleranţă la locul de muncă este să ştim să ascultăm, să împărtăşim opinii sau propuneri, atâta timp cât înţelegem că toţi oamenii sunt fiinţe unice şi individuale, ale căror experienţe de viaţă le definesc comportamentele şi poziţia în viaţă şi că toţi membrii unei echipe de lucru au aceeaşi valoare şi importanţă.
• toleranţa pentru cei cu dizabilităţi: un alt exemplu de toleranţă este să respectăm şi să ajutăm, pe cât posibil, pe toţi acei oameni care din diferite motive au un anumit tip de dizabilitate.

Atitudinea faţă de diverse situaţii este cea care determină dacă suntem sau nu oameni toleranţi. De exemplu, dacă vedem o persoană prost îmbrăcată să nu îi acordăm importanţă în loc să o ridiculizăm sau să ne batem joc de ea, dacă nu suntem deranjaţi de oameni care au obiceiuri diferite de ale noastre, dacă nu etichetăm oamenii conform culorii pe care o are pielea lor, dacă intervenim în conflicte care apără inocenţii - toţi aceşti oameni trebuie trataţi în mod natural. Acestea sunt câteva dintre atitudinile pe care trebuie să le adoptăm pentru a fi oameni toleranţi.

Educarea copiilor pentru a fi toleranţi

Copiii nu se nasc toleranţi. Mai mult, ştim că au atitudini foarte egoiste, prin urmare este important ca aceşti copii să fie educaţi de la o vârstă fragedă prin insuflarea valorii toleranţei, astfel încât să fie respectuoşi de-a lungul vieţii cu cei care au opinii diferite sau sunt diferiţi de ei, fără a judeca sau a răni sentimentele altora.

Ar fi important pentru ei să înveţe să asculte opiniile şi gândurile care nu sunt la fel cu ale lor şi să ajungă la un acord între colegi, într-o activitate simplă, de exemplu un joc. Copiii pot fi foarte cruzi, de aceea este important, de asemenea, să înveţe să respingă atitudinile intolerante ale altora, de exemplu dacă unul dintre copii nu doreşte să-l includă pe altul în joc, deoarece nu are afinităţi cu el, trebuie să-i explicaţi că ar trebui să se oprească şi să dezaprobe acea atitudine.

Amintiţi-vă că trebuie să predaţi prin exemplu, dacă copilul nu vede aceste atitudini la părinţi, ele nu pot fi învăţate. Unele opţiuni pentru a-l învăţa sunt poveştile, filmele, convieţuirea cu străini, excursiile în familie, cunoaşterea importanţei împărtăşirii, eliminarea ridicolului.

„Acceptă toate lucrurile cu care soarta te înlănţuieşte şi iubeşte-i pe oamenii aduşi de soartă alături de tine, dar fă acest lucru din toată inima.” - Marcus Aurelius

Toleranţa se bazează pe respectul faţă de ceilalţi sau faţă de ceea ce este diferit de la unul la altul. Acest respect faţă de ceilalţi implică respectarea ideilor, practicilor sau convingerilor, chiar dacă acestea se contrazic cu ale voastre.

Este o valoare foarte importantă care trebuie insuflată oamenilor din copilărie pentru a putea trăi în societate. Deprinderea capacităţii de a fi tolerant nu este dificilă pentru copii, deoarece un copil nu are prejudecăţi la început. Este important ca persoanele însărcinate cu educarea copilului să-i insufle această valoare. Cea mai simplă cale este prin dialog, făcându-l pe copil să vadă că trebuie să asculte şi să respecte toate punctele de vedere, la fel cum vrea ca alţii să-l asculte pe el.

Copiii învaţă copiind comportamentele apropiaţilor lor, aşa că este extrem de important să aibă exemple bune de urmat:

- cunoaşteţi diferite culturi. Dacă există posibilitatea de a călători cu cei mici pentru a cunoaşte diferite culturi, aceştia vor învăţa să trăiască cu alţi oameni în ciuda obiceiurilor lor diferite.

- încurajaţi empatia. Empatia este o calitate foarte importantă pe care ar trebui să o posedăm cu toţii. Pentru a educa copiii în valoarea toleranţei este foarte util să învăţăm să ne punem în pielea altora şi să nu ne batem joc de ceilalţi.

- învăţaţi-i să împărtăşească. Ca regulă generală, copiilor le este dificil să împărtăşească. Învăţarea de a împărtăşi fără a lupta este foarte importantă pentru a încuraja toleranţa.

Cum a fost înţeleasă Toleranţa de către oamenii înţelepţi

Omenirea visează la toleranţă, pentru că este o cucerire care străluceşte atât prin prezenţa sa, cât şi prin absenţa sa. S-a spus că toleranţa este uşor de aplaudat, dificil de practicat şi foarte dificil de explicat. Apare ca o noţiune evazivă care, de la început, are două semnificaţii foarte diferite: a permite răul şi a respecta diversitatea. Înţelesul său clasic a fost „a permite răul fără a-l aproba”. Ce fel de rău? Cel care presupune nerespectarea regulilor jocului, ce fac posibilă societatea. Dacă unii nu respectă aceste reguli comune, coexistenţa se deteriorează şi toată lumea pierde. Prin urmare, oricine exercită autoritatea - conducătorul, tatăl familiei, profesorul, poliţistul, arbitrul - este obligat să apere respectarea regulii comune.

Apărarea unei legi, a unei norme sau a unui obicei presupune aproape întotdeauna să nu tolerăm încălcarea acesteia. Dar există situaţii care recomandă sau permit adoptarea poziţiei de „închidere a ochilor”. Aceste situaţii constituie justificarea şi sfera toleranţei înţelese ca permitere a răului.

Seneca a scris tratatul „De clementia” pentru a-l influenţa pe Nero care începea să-şi arate chipul intolerant. Filozoful stoic aprofundează natura puterii şi prezintă un adevărat program de guvernare: prinţul, care reprezintă corpul statului, trebuie să guverneze cu o justiţie temperată de clemenţă, care este moderarea şi condescendenţa celor puternici.

În „Negustorul de la Veneţia”, Shakespeare aduce o laudă neîntrecută a milei: „binecuvântează pe cel care o acordă şi pe cel care o primeşte; este cea mai frumoasă faţă a puterii, pentru că îşi are tronul în inimile regilor; se potriveşte mai bine monarhului decât coroana şi este un atribut al lui Dumnezeu însuşi”.

Cervantes îl face pe Don Quijote să spună că rigoarea legii trebuie domolită, deoarece „reputaţia judecătorului riguros nu este mai bună decât cea a celui compătimitor”. Şi îi dă acest sfat înţelept lui Sancho, guvernatorul insulei Barataria: „Dacă îndoiţi toiagul dreptăţii, nu este cu greutatea darului, ci cu cea a îndurării”.

A decide când şi cum să închizi ochii este o artă dificilă, care necesită o înţelegere aprofundată a situaţiei, evaluarea mizelor, cântărirea argumentelor pro şi contra, anticiparea consecinţelor, căutarea de sfaturi şi luarea unei decizii. Miza este chiar prestigiul autorităţii, posibila interpretare a toleranţei ca slăbiciune sau indiferenţă, crearea unor precedente periculoase.

Din acest motiv exerciţiul toleranţei a fost întotdeauna considerat o manifestare foarte dificilă a prudenţei în arta guvernării. Marcus Aurelius (ce a predicat omenia şi toleranţa) recunoaşte că a primit de la predecesorul său, împăratul Antonin Pius, experienţa de a distinge când este nevoie să fii mai strict şi când să fii mai tolerant. „Acceptă toate lucrurile cu care soarta te înlănţuieşte şi iubeşte-i pe oamenii aduşi de soartă alături de tine, dar fă acest lucru din toată inima”, cugeta Marcus Aurelius pe tema toleranţei.