Arta răbdării şi a seninătăţii - elemente definitorii în educarea copiilor

Nietzsche afirma că sensul vieţii se naşte din seninătate şi răbdare, iar aceste virtuţi ar trebui transmise copiilor de către educatori chiar din copilărie.

Ca adulţi ar trebui ca zilnic să găsim mijloacele necesare de a ne controla într-o lume haotică. Trebuie să învăţăm arta răbdării şi a seninătăţii - un concept numit „cultură aristocratică” - pe care copiii trebuie s-o deprindă de la educatori. Pentru a face din existenţa noastră o "operă de artă", munca educatorilor, a profesorilor este foarte importantă, mai ales pentru noile generaţii.

Să înţelegem şi să ne perfecţionăm în arta răbdării

Răbdarea este o abilitate pe care o putem manevra, o deprindere ce poate determina un comportament foarte bun. Este o virtute care îi face pe oameni să tolereze fără regrete, să înţeleagă, să sufere şi să suporte controversele şi adversităţile cu tărie interioară, moderându-şi comportamentul pentru a acţiona corect în funcţie de fiecare situaţie, fără a arăta indiferenţă şi a răni sentimentele altora. Deci previne frustrarea, furia şi pierderea de energie, menţinându-ne permanent senini. Răbdarea se naşte spontan la părinţi, atunci când încep să-şi educe copiii în virtute şi valori morale.

Această virtute determină un mod de viaţă în care predomină seninătatea şi stăpânirea de sine, fiind forţa ce ne ajută să înfruntăm problemele sau viaţa într-un mod optimist, calm şi mereu în căutarea armoniei. A învăţa să acţionezi calm şi respectuos este o dovadă de răbdare cu tine însuţi, este o atitudine necesară pentru a trăi aici şi acum bucurându-te de prezentul pe care îl trăieşti şi-l conştientizezi. Dobândind această virtute, ajungi să-i cunoşti binefacerile, cât şi duritatea, realizând că este o adevărată artă ce implică încredere de sine – cât şi în alte persoane, calm şi o perseverenţă plină de devotament. Aceste persoane sunt mai calde, mai atrăgătoare, mai blânde şi mai simpatizate de cei din jur.

„Răbdarea este puterea celor slabi, iar nerăbdarea, slăbiciunea celor puternici” - Immanuel Kant

Lipsa răbdării, precum neplăcerea aşteptării sau dorinţa de a termina un lucru, devine o sursă de stres, pentru că facem greşeli, luăm hotărâri greşite, nu ne pasă de urmări sau devenim impulsivi. Toate acestea duc la eliberarea unui hormon al stresului ce este toxic pentru ţesuturi şi creier. În astfel de situaţii este blocat accesul la soluţii pentru rezolvarea optimă a problemelor, luându-se decizii pripite, proaste, şi poate de multe ori greşite.

Bogăţia informaţiei disponibilă odată cu accesul la internet, cât şi dezvoltarea rapidă a tehnologiei duc la scăderea empatiei, a capacităţii de concentrare, cât şi a răbdării, iar disciplina personală scade. Stimulii externi cresc, motivaţiile interioare scad şi ajungi să-ţi doreşti lucruri pentru care nu ai muncit şi pe care nu le meriţi. Cu cât o societate este mai bogată în informaţii, cu atât mai mult scade atenţia, iar lipsa răbdării ne face incapabili să ne concentrăm şi luam decizii proaste.

Pentru a avea răbdare trebuie să deţinem trei mari calităţi: speranţa - care este puterea răbdării; credinţa - care dă suflu şi motivează răbdarea; şi iubirea pentru oameni şi pentru acţiunile pe care vrem să le întreprindem. Iubirea se bucură de adevăr, ea „suportă tot, crede tot, speră şi rabdă totul”. Aceste calităţi sunt indispensabile părinţilor ce doresc tot ce este mai bun pentru copiii lor.

Oamenii ce au succes şi reuşesc în viaţă sunt cei ce pot avea răbdare. Înainte de a lua anumite hotărâri, aceştia examinează opiniile, ideile lor şi pe ale altora, analizând toate situaţiile, mergând pe drumul bun fără decizii pripite sau luate din mers. Concentrarea pe problemele reale, duce la exersarea răbdării, a menţinerii stării de calm, ce ajută ca discernământul să devină un lucru normal şi uşor de folosit în cele mai dificile situaţii. Deci sensul vieţii apare din „răbdare” - o virtute ce trebuie practicată, pentru a înţelege realităţile ascunse, oportunităţile şi orice perspectivă favorabilă, fiind esenţial modul de a gândi şi de a vorbi cu calm.

Răbdarea încurajată şi folosită adecvat duce la dobândirea altor virtuţi în viaţa de zi cu zi, ajutând la formarea integrităţii părinţilor şi a copiilor, pentru a face faţă tristeţii şi suferinţelor fizice sau psihice, pentru a tempera caracterul, a suporta tot felul de suferinţe, a fi toleranţi, având stăpânire de sine, echilibru şi linişte interioară.

Catho cel Bătrân spunea: „Răbdarea este cea mai mare virtute”, iar Goethe afirma: „Ai făcut mult dacă te-ai obişnuit cu răbdarea”.

Priveşte, gândeşte şi vorbeşte calm

Privirea, gândirea şi vorbirea calmă sunt pilonii ce alcătuiesc „societatea aristocratică”. Acestea sunt virtuţi pe care mintea le acumulează, le învaţă şi le cultivă pentru a avea propria viziune asupra lumii. Cum ar trebui să facem:

- trebuie să învăţăm să gândim lăsând la o parte prejudecăţile ce vin spre noi, deoarece gândirea calmă şi răbdătoare ne va dezvălui adevărurile reale;

- să acceptăm viaţa aşa cum ni se dezvăluie, iar apoi, cu calm, să încercăm să o înţelegem;

- gândirea şi vorbirea calmă merg împreună, deoarece pentru a comunica bine trebuie să gândim ceea ce vom spune. Nu răspundem din impuls, deoarece comunicarea respectuoasă şi inteligentă începe de asemenea cu calm şi răbdare.

Cum să-i învăţăm pe copii să aibă răbdare şi să fie calmi ?

Un pilon al educaţiei, este acela de a preveni reacţia copiilor din simplu instinct. Pentru aceasta îi educăm să dobândească echilibru, o bună judecată şi un bun comportament. Va trebui să facem instruirea copiilor foarte devreme în această "artă" a "răbdării şi a seninătăţii"; pentru ca acest lucru să se întâmple, trebuie să exersăm noi adulţii, să învăţăm ce înseamnă răbdarea. Nu este uşor, dar fiind părinţi avem o mare responsabilitate faţă de felul cum ne creştem copiii.

Fiecare persoană ar trebui să poarte în structura sa comportamentală ,- prin privirea, gândirea şi vorbirea calmă,- virtuţile vieţii şi ale fericirii. Copiii oferă o sursă inepuizabilă de oportunităţi pentru a exercita răbdarea, lucru ce duce la formarea caracterului.

Pentru a parcurge acest drum anevoios cu copiii, trebuie să ţineţi cont de câteva puncte cheie:

- asiguraţi-vă că sunteţi un bun model de calm şi răbdare pentru copii; trataţi-i cu bunătate;

- învăţaţi-i să aprecieze tot ce se întâmplă, pentru că nimic nu este întâmplător;

- arataţi-le sensul micilor detalii;

- trebuie să asculte cu respect, iar prin comunicare să se poată înţelege lucrurile pe care vor să le expună;

- să practice jocuri ce le educă răbdarea, limitând activitatea pe tablete, calculatoare şi telefoanele mobile;

- înţelegeţi nevoile şi programul lor, încurajându-i să deţină responsabilităţi pe măsura vârstei, ceea ce le domoleşte impulsivitatea;

- educaţi-le rezistenţa la frustrare, întărindu-le răbdarea.

Creşterea copilului într-un mediu de afecţiune, respect, apreciere, are o mare importanţă în dezvoltarea şi dobândirea unor virtuţi şi talente, ce devin factori importanţi ai calităţii vieţii. Familia trebuie să devină o „şcoală a virtuţilor", sau un paradis în această lume haotică. Lucrurile triste fac parte din structura familiei, dar cu inteligenţă şi înţelegere vom rezolva toate problemele fără de care nu ne-am putea ridica spiritual. Educarea copilului este un proces ce se construieşte zi de zi cu efort şi multă voinţă, fiind un proces de învăţare ce impune dragoste, empatie, bucurie şi speranţă.

Acum mai mult ca oricând, este necesar să încurajăm tinerele generaţii să înveţe frumoasa artă de a privi, a gândi şi a vorbi calm, pentru ca acestea să devină în viitor mai empatice, înţelepte şi răbdătoare. Având aceste oportunităţi şi dorind o schimbare a societăţii actuale, rezultatele şi beneficiile vor fi extraordinare.