Parlamentar european cere blocului să instituie sancţiuni economice pentru a opri industria jafului de organe umane din China

Practicanţi Falun Gong ţinând un banner care-l denunţă pe fostul lider comunist chinez Jiang Ziemin, ca fiind responsabil pentru începerea persecuţiei aderenţilor Falun Gong, în timpul unei parade Falun Gong în Manhattan - 15 mai 2015. (Edward Dye/Epoch Times)
Eva Fu
28.10.2021

Parlamentul European trebuie să acorde prioritate drepturilor omului şi nu comerţului, şi să ia măsuri împotriva atrocităţilor industriei de recoltare forţată de organe care are loc în China cu binecuvântarea regimului chinez, a declarat un parlamentar olandez pe 27 octombrie.

Ultima dată când UE a acţionat în această problemă a fost în decembrie 2013, când organul său legislativ a adoptat o rezoluţie prin care condamna abuzul în sectorul de transplant de organe. De atunci însă, „s-a aşternut tăcerea peste tot”, a afirmat Peter van Dalen, un politician olandez care face parte din Subcomisia pentru Drepturile Omului a Parlamentului European şi este copreşedinte al Grupului Parlamentului pentru Libertatea de Religie sau Credinţă şi Toleranţă Religioasă.

Citiți și "S-a ajuns inclusiv la recoltarea forţată de organe! / Oamenii să înţeleagă că China comunistă nu e un model de urmat" - Protest la Ambasada Chinei

Lipsa de acţiune este inacceptabilă, având în vedere gravitatea atrocităţilor comise de Partidul Comunist Chinez, a subliniat van Dalen, în cadrul unei conferinţe despre industria macabră organizată ca "soluţie finală" de către Partidul Comunist Chinez pentru a eradica mişcarea spirituală Falun Gong. Evenimentul a avut loc la Clubul de presă din Bruxelles.

În iunie 2019, Tribunalul pentru China, din Marea Britanie, a concluzionat că regimul chinez ucide prizonieri de conştiinţă pentru a le lua organele şi că industria aceasta, care are loc în spitalele de stat sub aripa regimului comunist, a avut loc „la scară semnificativă” din 2001.

O audiere în acest sens ar putea avea loc în următoarele luni, a spus van Dalen.

Citiți și 100 de ani de crime odioase. Partidul Comunist Chinez la centenar

„Nu vrem să atacăm China pe probleme sensibile, cum ar fi recoltarea de organe, dar chiar cred că ar trebui, deoarece recoltarea de organe este într-adevăr un atac foarte direct asupra drepturilor fundamentale ale omului”, a declarat el.

Un factor major care a contribuit la tăcerea Europei au fost relaţiile economice strânse ale blocului cu regimul de la Beijing, potrivit lui van Dalen.

„Se vorbeşte prea mult despre comerţ, despre bani şi prea puţin despre drepturile omului şi drepturile minorităţilor”, a precizat el.

Citiți și 8 martie? Violul în grup - arma preferată de tortură în lagărele Chinei comuniste

În luna mai, Parlamentul European a blocat un acord de investiţii pe care Angela Merkel şi Emmanuel Macron l-au agreat cu China. Motivul blocării a fost reacţia Chinei, care a impus sancţiuni asupra unor parlamentari europeni după ce Europa a impus sancţiuni unor entităţi chineze pentru participarea la genocidul comis asupra uigurilor de către Partidul Comunist Chinez, în Xinjiang.

Citiți și "Mortul era viu" - chirurg chinez evocă istorii de groază din industria extragerii forţate de organe a Chinei [film documentar]

Van Dalen consideră că acordul de investiţii ar trebui suspendat, întrucât regimul nu şi-a schimbat politica cu privire la libertăţi.

Ţări „la răscruce”

Principalul grup de victime ale recoltării de organe din Beijing, a constatat Tribunalul pentru China, sunt practicanţii Falun Gong, o disciplină spirituală care propune un cod moral bazat pe adevăr, compasiune şi toleranţă, împreună cu un set de exerciţii meditative.

Citiți și Regimul chinez mai primeşte o lovitură: Consiliul Europei condamnă public "turismul pentru transplant de organe"

Disciplina devenise extrem de populară în China anilor '90, fiind practicată de aproape unul din 13 chinezi până în 1999, conform estimărilor oficiale la acea vreme. Popularitatea imensă a speriat oficialii comunişti, care au considerat-o o ameninţare la dogma marxistă, atee.

Gary Cartwright, publisher la EU Today şi unul dintre organizatorii evenimentului, a subliniat că atunci când a auzit pentru prima dată despre industria jafului de organe pentru transplant din China i s-a părut incredibil.

„Când am început să-mi fac cercetările, nu exagerez, uneori a trebuit să închid computerul şi să respir adânc”, a spus el pentru The Epoch Times, numind-o „una dintre cele mai dezumanizante practici pe care am întâlnit-o vreodată.”

Citiți și Yahoo News: Jaful de organe al Chinei comuniste ajunge în presa mainstream

Cartwright a spus că se simte vinovat că un astfel de abuz are loc „sub supravegherea noastră” în secolul al XXI-lea. „La mai bine de 70 de ani de la ororile celui de-al Doilea Război Mondial, ni s-a promis că asemenea lucruri nu se vor mai întâmpla niciodată. Dar vedem că se întâmplă, chiar în faţa ochilor noştri”, a precizat el.

Andy Vermaut, jurnalist şi susţinător al drepturilor omului, care a vorbit la conferinţă, a subliniat lipsa atenţiei publice cu privire la această industrie înspăimântătoare.

„Toată lumea vorbeşte despre Holocaust. Toată lumea vorbeşte despre genocidul din Rwanda. Dar nu şi despre asta”, a declarat el pentru Epoch Times după eveniment.

Citiți și 17 ani de crime. Zeci de milioane de victime. Povestea măcelului despre care Occidentul alege să vorbească doar în şoaptă

Cartwright, la fel ca van Dalen, consideră că ţările occidentale trebuie să-şi reevalueze priorităţile în faţa evidentei nerespectări a drepturilor omului de către regim. „Având în vedere că ştim ce se întâmplă în China, de ce face Uniunea Europeană comerţ cu acest regim?”

Recoltarea de organe, care vizează practicanţii Falun Gong şi alte minorităţi religioase precum uigurii, reprezintă o ameninţare a modului de viaţă al umanităţii, a declarat Harold King, director adjunct al ONG-ului Doctors Against Forced Organ Harvesting, care susţine etica medicală.

Citiți și EXCLUSIV: Ethan Gutmann despre măcelul tăcut din China: o nouă formă de genocid

„Ameninţă democraţia pretutindeni, deoarece încalcă principiile universale ale modului în care societăţile trebuie să funcţioneze”, a menţionat King la conferinţă.

„Europa şi, fără îndoială, fiecare stat”, a spus el, „se află la o răscruce de drumuri, o răscruce de drumuri care le va determina chiar viitorul”.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor