Marcus Aurelius - Înţelepciune şi Virtute
alte articole
Împăratul roman Marcus Aurelius este un exemplu de stoicism practicat şi trăit; el ne învaţă că „natura binelui este frumoasă, iar cea a răului este ruşinoasă”.
Înţelepciune şi Virtute sunt principii ce au modelat gândirea filozofului Marcus Aurelius şi care îl separă de marea majoritate a liderilor mondiali din trecut şi prezent.
„Eram constant preocupat de cum să fiu mai virtuos, mai înţelept, mai drept. Mai imun la ispită.” După spusele istoricului Edward Gibbon, „acest împărat era demn de funcţia pe care o deţinea”. Ghidat de înţelepciunea şi virtutea pe care le-a găsit în stoicism, el este amintit şi astăzi, aproape două mii de ani mai târziu, pentru că a fost unul dintre cei mai buni lideri din întreaga istorie.
Marcus Aurelius Antonius Augustus, împărat al Romei şi filozof stoic, face parte din seria „celor cinci împăraţi buni”, născut la Roma pe 26.04.121 d.Cr. într-o familie senatorială de origine hispanică. Este adoptat de viitorul împărat Antoninus Pius la cererea împăratului Hadrian, care a văzut potenţialul său extraordinar atât de filozof cât şi de împărat şi urmaş fidel al stoicismului.
Primeşte educaţie aleasă, studiind latina, greaca, retorica cu Marcus Cornelius Fronto şi Herodes Atticus, cât şi filozofia cu Quintus Iunius Rusticus, Apollonius din Calcedonia şi Sextus din Cheroneea. În ciuda faptului că a fost supus unei presiuni inumane încă de la o vârstă fragedă, Marcus Aurelius a decis să accepte provocarea, lucrând în fiecare zi pentru a fi mai bun şi mai puternic. De-a lungul domniei sale (între anii 161-180 d.Cr.) întâmpină ciumă, inundaţii, cutremure şi un şir de războaie câştigate la graniţele imperiului, în special în Orient şi pe Dunăre.
Ca împărat Marcus Aurelius a încercat să fie drept, înţelept şi binevoitor, slujind altruist poporul său. „Este propriu sufletului raţional să-ţi iubeşti aproapele, ceea ce reprezintă adevăr şi smerenie”. El a crezut întotdeauna că pentru a guverna trebuie să fii filozof, întrucât este singura modalitate de a neutraliza relele umane. Filozofia ne învaţă „să nu fim sclavi sau tirani ai vreunui om”. A promulgat legi pentru protejarea de abuzuri a celor sub 25 de ani, a curăţat conturile imperiului, a adoptat măsuri pentru a garanta: hrana persoanelor fără adăpost, drumuri şi căi urbane fixe şi violenţă moderată la spectacolele gladiatorilor, iar pentru a-şi finanţa campaniile militare a scos tezaurul imperial la licitaţie publică.
A fost constant şi respectos: conform „Historia Augusta”, o colecţie de biografii ale împăraţilor romani şi uzurpatori ai tronului, ce acoperă perioada între 117 şi 284, „a fost în fiecare moment cel mai echilibrat în separarea oamenilor de rău şi invitarea lor la fapte bune, recompensarea lor cu generozitate, iertarea lor cu îngăduinţă şi crearea oamenilor buni din rău”. Şi-a consultat întotdeauna deciziile militare cu generalii şi senatorii săi, rămânând pe front în ciuda sănătăţii sale precare.
Împăratul ne îndeamnă cu bunătate şi compasiune la înţelegerea slăbiciunilor umane : „Când cineva îţi greşeşte, încearcă să-ţi dai seama imediat ce judecată a făcut despre bine sau rău ca să se comporte astfel”. Văzând motivaţiile celui ce ţi-a greşit, vei putea mai uşor să-l ierţi, pentru că vei înţelege că „a păcătuit din ignoranţă”. Omul s-a născut pentru a face bine. „Iubiţi umanitatea şi urmaţi-l pe Dumnezeu”, exclamă Marcus Aurelius.
Măreţia acestui împărat constă în faptul că reprezintă un exemplu de stoicism trăit şi întruchipat, învăţându-ne că „natura binelui este frumoasă, iar cea a răului este ruşinoasă”; că „a acţiona ca adversarii unii altora este contrar naturii”; că „nu trebuie să fii sclavul instinctelor egoiste”, că „cel care păcătuieşte cu plăcere merită o mustrare mai mare decât cel care păcătuieşte cu durere”.
Marcus Aurelius a vorbit despre milă şi îngăduinţă, chiar şi faţă de cei ce ne tulbură. „Caracteristica omului este să-i iubim chiar şi pe cei care ne fac rău” - această afirmaţie este ceva real, pentru ca el a iertat greşelile şi trădările.
Moare de ciumă (sau variolă) la Vindobona – Viena actuală – pe 17.03.180; îi urmează pe tron fiul său Commodus, un lider politic şi militar paranoic, extrem de egoist şi afectat de probleme nevrotice, un moştenitor nevrednic, cu a cărui domnie avea să debuteze declinul Imperiului Roman.
Din acest motiv, moartea lui Marcus Aurelius a fost considerată sfârşitul perioadei cu cea mai mare prosperitate a imperiului, cunoscută sub numele de Pax Romana.
„MEDITAŢII” - ghidul pentru a trăi mai bine
În timpul domniei sale, Marcus Aurelius s-a dedicat studiului şi reflecţiei şi a scris mai multe gânduri în limba greacă. Scrierile sale au luat forma unui jurnal (în campaniile din 170 d.Cr.), cunoscut sub numele de „Meditaţii”, în care ne învaţă că idealul de urmărit nu este fericirea, ci liniştea şi stăpânirea pasiunilor şi emoţiilor, care se pot obţine prin armonie cu natura şi acceptarea legilor sale. Această lucrare deseori este considerată „un monument al guvernării perfecte”, sau mai este descrisă ca „o operă scrisă în mod rafinat şi cu o duioşie infinită”, fiind recunoscută ca unul dintre cele mai bune manuale de etică pe care ni le-a dat istoria.
În această lucrare mulţumeşte profesorului său Quintus Iunius Rusticus pentru că i-a prezentat lucrările lui Epictet, pe care l-a apreciat şi studiat. Aceste învăţături le-a încorporat în viaţa sa, rămânând fidel conceptului de virtute al lui Epictet care exaltă ataraxia (imperturbabilitatea), apatia (indiferenţa) şi eupatia (sentimentele bune).
Marcus Aurelius ne explică, prin paragrafe scurte, care sunt principiile sale şi ideile care i-au ghidat viaţa, al căror rezultat nu a fost decât să intre în istorie ca unul dintre cei mai buni conducători care au existat vreodată. Citirea „Meditaţiilor” este o alternativă magnifică pentru a ne cufunda în adâncuri, încercând să aflăm cine suntem şi la ce să ne aşteptăm. Departe de a fi o culegere de memorii din trecut, opera să ne ajută să ne înţelegem propria umanitate.
Jurnalul a fost scris în limba greacă, fiind una dintre pietrele de temelie ale canonului literar şi filozofic. Învăţăturile sale au un caracter moral şi aplicabilitate practică, fiind o serie de exerciţii spirituale prin intermediul cărora omul poate dobândi cumpătarea, virtutea şi liniştea lăuntrică în faţa încercărilor vieţii. Cât timp trăieşti, încă îţi este permis să evoluezi - încearcă să devii mai bun.
În 1528 se tipăreşte la Sevilla „Cartea de Aur” a lui Marcus Aurelius, lucrare care a stârnit interesul public pentru viaţa împăratului roman. Scris de Antonio de Guevara, romanul este colectat şi extins în „Relox de principes” în 1529 la Valladolid, lucrare ce ajunge la 58 de ediţii în diferite limbi în întreaga Europa. Lucrarea s-a bucurat de un succes răsunător şi astfel reapare manuscrisul „Meditaţiilor” lui Marcus Aurelius.
„Dumnezeul meu dă-mi curajul de a schimba lucrurile pe care le pot schimba, seninătatea de a le accepta pe cele pe care nu le pot schimba şi înţelepciunea de a distinge între cele două” - Marcus Aurelius.
Textul „Meditaţiilor” a fost păstrat în întregime numai datorită a două manuscrise. Primul este Codex Vaticanus din secolul al XVI-lea şi al doilea este Codex Palatinus din secolul al XIII-lea, azi dispărut, după care Wilhelm Xylander scoate o ediţie în 1558 la Zurich, o traducere din latină a originalului grecesc. Ediţia din 1626 făcută la Lyon, prezintă prima împărţire în paragrafe, procedeu urmat de ediţiile următoare.
În secolul XX, ediţii complete şi judicios adnotate apar în editura Teubner, Leipzig 1903 sub îngrijirea lui Ioannes Stick şi în colecţia Les Belles Lettres, Paris 1925, îngrijită de A. I. Frannoy. De-a lungul timpului numeroase edituri din întreaga lume au editat şi reeditat aceste magnifice „Meditaţii” ce au cunoscut mereu şi mereu succesul meritat.
Filozofia liniştii
Stoicii realizează marea caracteristică ce i-a făcut celebri: ataraxia sau imperturbabilitatea minţii. Ei acceptă lucrurile care se întâmplă, ca parte a destinului lor, punând deoparte grijile, frustrările şi orice emoţii. Un lucru important este faptul că fiinţa umană înţeleaptă şi virtuoasă trebuie să se distanţeze de amintirile din trecut, cât şi de aşteptările din viitor, pentru simplul motiv că ele nu există. Trecutul nu mai este, viitorul nu a sosit, deci ne irosim energia degeaba, iar toată această energie trebuie să fie în prezent. „Viitorul este predestinat şi nu-l putem schimba, trebuie să abandonăm ce vine fără să ne îngrijorăm, fiind necesar ca, atunci când vine momentul, evenimentul etc. să-l abordăm cu aceeaşi integritate şi bună judecată pe care o avem astăzi.”
Viaţa este scurtă, din moment ce nu avem decât prezentul, ce nu trebuie să-l pierdem în fantezii sau speranţe. Viaţa stoică este „act, cuvânt sau gând” ce este îndreptat spre îmbunătăţirea personală. Trebuie să avem o existenţă paşnică, fără frustrare sau îngrijorare, cu un calm profund, pe care Marcus Aurelius o explică astfel:
„Când căutăm un model de viaţă, să ne uităm la o piatră de pe plajă. Este bătută tot timpul de valuri, dar rămâne imobilă şi calmă şi în cele din urmă în jurul său apele se liniştesc.”
Nepăsare faţă de moarte
Înainte de transa morţii, Marcus Aurelius ne spune să ne păstrăm spiritele calme şi în pace, deoarece nu este sub controlul nostru. Înţeleptul recunoaşte că nu este decât o piesă minusculă în marele univers elaborat de zei, el se limitează să-şi trăiască viaţa îmbunătăţindu-se pe sine şi acceptând ceea ce trebuie să trăiască.
Împăratul filozof abordează tema morţii în „Meditaţiile” sale, considerând aceasta un lucru natural, de care nu trebuie să te temi ci să-l accepţi ca făcând parte din ordinea firească. Să nu ai emoţii şi pofte puternice, să fii mulţumit cu ceea ce ai şi să fii un om bun pentru că aşa este normal. Acestea sunt învăţăturile tipice filozofiei stoice.
Determinismul
Pentru stoici cât şi pentru Marcus Aurelius există un element fundamental ce defineşte toate celelalte aspecte ale filozofiei: determinismul. Viaţa fiecăruia este predestinată, totul este scris în avans. Natura umană, în perfectă armonie cu voinţa divină, stabileşte cursul vieţii noastre. Deci, ce ar trebui să facem este să acţionăm respectând destinul, pentru că inteligenţa perfectă a naturii ne-a impus-o: este, pentru că aşa trebuie să fie.
Simplifică totul
Observăm citind „Meditaţiile” că Marcus Aurelius îşi asumă un angajament de a ne simplifica viaţa. Să fugim de plăcerile, ataşamentele şi opiniile celor din jur, acestea nu contează, totul este planificat, chiar şi pentru cei ce nu cred. Pierdem timp certându-ne, discutând, criticând; stai deoparte - viaţa ta este foarte scurtă, profită de ea fiind om bun.
Dorim să scăpăm de stres, agitaţie, călătorim şi ne refugiem în natură crezând că ajută. Nu aveţi nevoie, pentru că există un loc în care se află toate răspunsurile şi liniştea de care aveţi nevoie: interiorul vostru, care vă leagă de univers. Uitaţi exteriorul, nu este important, nu puteţi să-l controlaţi, nu depinde de voinţa voastră. Singurul lucru ce contează cu adevărat este ceea ce nimeni nu îţi poate lua: MINTEA TA. Condu-o bine şi îţi va domina acţiunile, astfel vei trăi raţional, acesta fiind sigurul scop al fiinţelor umane; în această simplitate stă pacea spirituală. Astfel nu ne surprinde de ce stoicismul şi-a găsit locul în epoci tulburi ale istoriei, el oferind o alternativă eliberatoare. Marcus Aurelius şi Epictet au fost capabili să ajungă la un control maxim asupra sinelui, ceea ce este asemănător cu a fi cu adevărat liberi.
Practică virtuţile pe care le poţi arăta: onestitate, seriozitate, rezistenţă, austeritate, resemnare, abstinenţă, răbdare, sinceritate, reţinere, seriozitate etc. Nu vezi cât ai de oferit dincolo de scuzele de genul „Nu pot”. Păstrează-te simplu, bun, curat, serios, neîmpodobit, iubitor de dreptate, pios, binevoitor, iubitor, statornic în îndeplinirea datoriilor tale. Onorează-i pe zei şi salvează oameni. Cel ce tinde spre virtute trebuie să se întrebe în fiecare clipă dacă viaţa să se conformează naturii adică raţiunii supreme sădită în sufletul său; propriul examen de conştiinţă este o datorie de fiecare zi şi ceas.
Când ai nevoie de încurajare, gândeşte-te la calităţile pe care le au oamenii din jurul tău: energia acestui om, modestia celuilalt, generozitatea altuia, etc. Nimic nu este la fel de încurajator ca atunci când virtuţile se concretizează vizibil în oamenii din jurul nostru. Este bine să ţineţi cont de acest lucru. Împăratul Romei s-a încurajat în vremuri de dificultate şi adversitate înspirându-se din comportamentul şi virtuţile celor pe care îi admira.
Filozofia în antichitate promova exerciţii practice, reţete, stări, atitudini prin care persoana avea posibilitatea să obţină: cunoştinţa de sine, liniştea sufletului şi libertatea interioară. Numai aşa puteai deveni un om bun, iar societatea putea fi mai bună; astfel aveai oportunitatea în viitor de a te putea ridica din punct de vedere spiritual la niveluri mult mai înalte. Filozofiile din trecut doar au creat terenul pentru evoluţia noastră spirituală.
