Supravieţuind Marii Foamete a lui Mao

Pentru a putea dormi mai bine noaptea, micuţul Jiang Nai Ke, a mâncat bucăţi de tencuială de pe pereţii casei bunicului sau pentru putea să-şi potolească foamea într-una dintre cele mai grele perioade din Marea Foamete.

Totul în jurul lui, în anul 1960, începea să moară de foame. La vremea când foametea începea deja să dispară prin 1962, jumătate din oamenii din satul în care trăia din provincia Liaoning, nordul Chinei, muriseră deja.

“Oamenii au făcut ce-au putut şi ei ca să supravieţuiască, mâncau orice”, povesteşte Jiang, acum la vârstă de 60 de ani şi rezident al oraşului Bangkok. “Unii mâncau chiar şi noroi; luau pământ cu mâna şi îl mâncau.”

Unii dintre ei au trecut chiar şi la canibalism.

Marele Salt Înainte

Cu doi ani înainte, prin 1958, liderul Partidului Comunist, Mao Zedong, a impus Marele Salt Înainte care, chipurile, propulsa productivitatea agricolă şi industrială a Chinei în faţa ţărilor dezvoltate.

“Oficialii au implementat nişte decizii foarte ciudate despre modul de administrare a fermelor în 1958”, povesteşte Jiang, care îşi amintea pământurile din împrejurimile satului în care locuia bunicul său ca fiind nisipos, bun pentru cultivarea arahidelor, porumb, orez şi grâu.

“A existat o mişcare politică numită ‘săparea pământului.’ Fermierii trebuiau să sape recoltele pe care le întreţineau când acestea încă creşteau şi erau aproape coapte, trebuiau să folosească aceste tehnici. Oamenii trebuiau să sape în pământ la o adâncime de un metru, iar pământul bun de la suprafaţă era pus la acea adâncime, aşadar pământul care rămânea la suprafaţă nu mai era bun pentru agricultură. Era ceva inutil şi fără sens”, a mai povestit Jiang.

Reformele au mai inclus şi o mişcare politică de ‘topire a metalelor’, mai spune Jiang, fapt care i-a forţat pe chinezi să predea bunurile din metal — oale, linguri, clanţele de la uşi — care urmau apoi să fie topite în cuptoarele de topit din spatele caselor pentru a produce oţel, care s-a dovedit în final ca fiind sfărâmicios şi nefolositor.

Organizaţi în comune, comunităţile de ţărani din toată China au fost ordonate de către cadrele comuniste să predea toată mâncarea autorităţilor.

“Astfel că trebuia să le dai toată mâncarea, iar oficialii verificau dacă le-ai dat tot”, mărturiseşte Jiang.

“Nici o persoană nu avea curajul să reziste ordinelor deoarece Partidul omorâse deja o mulţime de oameni şi tuturor le era groază. Au făcut asta în toată ţara.”

Jiang a adăugat că după patru luni în care toată lumea se alimenta de la o ‘bucătărie uriaşă’ comunală, resursele de hrană ale satului se epuizaseră, iar oamenilor li s-a spus atunci să se descurce fiecare cum poate.

“Autorităţile locale aveau câteva cratiţe rămase şi le dăduseră familiilor, ca sa poate să gătească acasă, dar oamenii nu aveau ce mâncare să gătească. Predaseră deja totul bucătăriei comunale.”

Foametea se instalează

În ciuda condiţiilor meteorologice favorabile, metodele marxiste pseudo-ştiinţifice au făcut ca recoltele din regiunea lui Jiang să eşueze. “Aşadar oamenii nu găseau nimic de mâncare. Oamenii trebuiau să plece în munţi să culeagă plante sălbatice, apoi frunze şi orice fel de ierburi care erau bune de mâncat. Apoi am rămas şi fără acestea şi a trebuit să săpăm şi să mâncăm rădăcini”, spune el, adăugând că oamenii au început atunci să mănânce scoarţa copacilor.

“În fiecare zi ieşeam afară şi căutam ceva ca să mănânc prin sat, iar alţi copii făceau la fel”, spune el. “Picioarele oamenilor au început să se umfle şi stomacurile lor începeau de asemenea să se umfle şi chiar şi mâinile”, a spus el descriind efectele foametei.

“Bunicul meu a murit de foame în primăvara lui 1960. Mergea pe’afară, a căzut pe jos subit şi a murit. Deoarece nu aveam nici un ban, am folosit un dulap în loc de sicriu pentru a-l înmormânta. Aproape că am murit şi eu de foame. În fiecare zi nu era nimic de gătit pentru familia mea, nici un pic de mâncare. Aproape în fiecare zi auzeam că a mai murit cineva de foame în sat.”

Jiang a continuat spunând că mânaţi de disperare unii săteni au recurs la acte de canibalism.

“Cineva dintr-un alt sat a căzut jos şi a murit din cauza foamei. Corpul său a zăcut acolo în timpul zilei, dar cum s-a lăsat soarele oamenii au ieşit din case şi i-au tăiat corpul în bucăţi. Acela a fost primul act de canibalism pe care pot să mi-l amintesc”, spune el.

Oamenii au descoperit apoi că rudele lor erau dezgropate în cimitir pentru a fi mâncate. “Oamenii care-şi îngropau rudele trebuiau să rămână noaptea în cimitir pentru a păzi mormintele familiei lor”, a mărturisit Jiang.

45 de milioane de oameni omorâţi

În afară de satul său, Jiang nu era conştient că foametea se resimţea în întreaga China.

“La acea vreme noi nu ştiam că se întâmpla de-a lungul întregii ţări, credeam că se întâmpla doar în regiunea noastră deoarece autorităţile controlau ştirile”, a mai spus Jiang. “În această perioadă în care ne plimbam pe marginea prăpastiei morţii încă mai aveam credinţa că Partidul va veni să ne salveze, încă mai gândeam în acest mod la acea vreme. Nu mai cred aşa ceva acum.”

Pe baza unor cercetări vaste prin arhivele Partidului şi alte înregistrări, Frank Dikotter (seful catedrei de umanistică al Universităţii din Hong Kong) a estimat anul trecut că prin foametea din anii 1958-1962 şi violenţele ce au legătură cu ea şi-au pierdut viaţa 45 de milioane de persoane. În zonele urbane, foametea a fost mai puţin severă şi au fost alocate raţii limitate de mâncare.

Tragedia acestei Mari Foamete şi dezastrele Marelui Salt Înainte nu sunt recunoscute în mod public astăzi în interiorul Chinei. La patru ani de la încetarea foametei, Mao a lansat Marea Revoluţie Culturală.